22 de definiții pentru basma băsma


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

basmá sf [At: URICARIUL XVI, 276 / V: baz-, bezmea / Pl: ~ale, (Mol) -măli / E: tc basma] 1 Element de vestimentație feminină, confecționat din pânză sau din mătase, care acoperă capul. 2 (Pfm; îe) A scoate (pe cineva) ~ curată A scoate (pe cineva) nevinovat. 3 (Pfm; îe) A ieși (a scăpa) ~ curată A scăpa cu bine dintr-o încurcătură. 4 (Reg; îe) Jocul în ~ ale Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 5 Melodie după care se execută acest dans. 6 (Reg) Balot de tutun (de calitate superioară) prezentând un mod special de împachetare.

BASMÁ, basmale, s. f. Bucată de pânză sau de mătase (colorată), folosită de femei pentru a-și acoperi capul. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) basma curată = a scoate (pe cineva) nevinovat. A ieși (sau a scăpa) basma curată = a scăpa cu bine dintr-o încurcătură. [Var.: (înv.) băsmá s. f.] – Din tc. basma.

BASMÁ, basmale, s. f. Bucată de pânză sau de mătase (colorată), folosită de femei pentru a-și înveli capul, spre a lega și a duce în ea ceva, ca batistă etc. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) basma curată= a scoate (pe cineva) nevinovat. A ieși (sau a scăpa) basma curată= a scăpa cu bine dintr-o încurcătură. [Var.: (înv.) băsmá s. f.] – Din tc. basma.

BASMÁ, basmale, s. f. 1. Bucată de pînză sau de mătase, de obicei colorată, de formă pătrată, care se întrebuințează de femei spre a-și înveli capul sau spre a lega și duce în ea ceva. V. tulpan, năframă, maramă. Îi legase și părul într-o basma neagră lucitoare. DUMITRIU, B. F. 142. O săteancă bătrînă o îmbrobodea pe Hanora cu o basma țărănească. CAMILAR, N. I 103. Își luă într-o basma lucrușoarele lui, mai nimic, și ieși. CARAGIALE, O. I 326. Fata... luă cu dînsa o gresie, o basma cu chenar pe margine și o perie. ISPIRESCU, L. 194. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) basma curată = a scăpa (pe cineva) de o învinuire. A ieși (sau a scăpa) basma curată = a ieși cu bine dintr-o încurcătură. Hoții o scăpat basma curată... și tot noi și cu vina și cu gloaba (= amenda). HOGAȘ, M. N. 198. 2. (Regional) Batistă. [Banii] care-i mai rămăseseră ii păstra într-un nod al basmalei. PAS, L. I 10. Fetele dădeau pe ascuns flăcăilor basmale și inele, jurîndu-le că nu o să se mărite, că o să-i aștepte. BUJOR, S. 39. – Variantă: (învechit) băsmá (KOGĂLNICEANU, S. 112) s. f.

BASMÁ, basmale, s. f. 1. Bucată de pânză sau de mătase (colorată), care se întrebuințează de femei pentru a-și înveli capul sau spre a lega și a duce în ea ceva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) basma curată = a scăpa (pe cineva) de o învinuire. A ieși (sau a scăpa) basma curată = a scăpa cu bine dintr-o încurcătură. 2. (Reg.) Batistă. [Var.: (înv.) băsmá s. f.] – Tc. basma.

BASMÁ ~le f. 1) Bucată de țesătură (uni sau pestrițată) având formă pătrată sau triunghiulară și folosită, mai ales de femei, pentru a-și acoperi capul; batic. * A scoate (pe cineva) ~ curată a scoate (pe cineva) nevinovat dintr-o afacere (murdară). A ieși (sau a scăpa) ~ curată a ieși (a scăpa) cu bine dintr-o încurcătură. 2) pop. Bucată mică de pânză, folosită pentru a șterge nasul sau fața; batistă. [Art. basmaua; G.-D. basmalei] /<turc. basma

basmà f. 1. materie colorată (de bumbac, in, lână): basmale de Florența; 2. broboadă pătrată cu care fetele țărance își acopăr capul, înnodând colțurile sub bărbie (marama și testemelul fiind rezervate nevestelor); basma curată, cu totul nevinovat: a ieși, a scoate basma curată; 3. batistă de șters nasul sau sudoarea: iacă basmalele boierului AL.; 4. legătură de înfășurat gâtul; 5. legătură de purtat lucruri mărunte (în opozițiune cu boccea). [Turc. BASMA, lit. tipar (cf. stambă, tipar și stofă)].

basmá f. (turc. basma, tipărire, adică „pînză ornată cu culori tipărite”, ca și stambă; bg. sîrb. rut. basma, pînză de rochiĭ saŭ de anterie; rus. basma, diploma hanilor urdiiĭ de aur). Bucată de pînză pătrată de dus lucrurĭ (boccea), de înfășurat gîtu, de îmbrobodit și maĭ ales de șters nasu (batistă). Basma popească, basma mare colorată. A scoate pe cineva basma curată, a-l elibera de orĭce acuzațiune. V. maramă, baĭder.

BĂSMÁ s. f. v. basma.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

basmá s. f., art. basmáua, g.-d. art. basmálei; pl. basmále, art. basmálele

basmá s. f., art. basmáua, g.-d. art. basmálei; pl. basmále


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BASMÁ s. legătură, tulpan, (pop.) testemel, (înv. și reg.) peștiman, (prin Munt.) barabun, (Olt., Mold. și Transilv.) cârpă, (Maram.) șirincă, (înv., în Transilv.) felegă. (Are o ~ pe cap.)

BASMA s. legătură, tulpan, (pop.) testemel, (înv. și reg.) peștiman, (prin Munt.) barabun, (Olt., Mold. și Transilv.) cîrpă, (Maram.) șirincă, (înv., în Transilv.) felegă. (Are o ~ pe cap.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

basmá (basmále), s. f.1. (Înv.) Țesătură imprimată. – 2. Batic; batistă. – Mr. băsmă, megl. basmă. Tc. basma „imprimeu” (Roesler 588; Lokotsch 264; Berneker 264; Ronzevalle 45) de un provin și bg., rut. basma „indiană”, rus. basma „document care poartă pecetea hanului”. După Miklosich, Wander., din rom. provine pol. basaman. Der. basmangiu, s. m. (fabricant sau vînzător de basmale) reprezintă tc. basmaci (Șeineanu, II, 41).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a ieși basma curată expr. a scăpa cu bine dintr-o situație dificilă.

a scăpa basma curată expr. a ieși cu bine dintr-o încurcătură / dintr-o situație dificilă.

a scoate basma curată (pe cineva) expr. a scoate (pe cineva) nevinovat.

Intrare: basma
substantiv feminin (F149)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • basma
  • basmaua
plural
  • basmale
  • basmalele
genitiv-dativ singular
  • basmale
  • basmalei
plural
  • basmale
  • basmalelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F149)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • băsma
  • băsmaua
plural
  • băsmale
  • băsmalele
genitiv-dativ singular
  • băsmale
  • băsmalei
plural
  • băsmale
  • băsmalelor
vocativ singular
plural

basma băsma

  • 1. Bucată de pânză sau de mătase (colorată), folosită de femei pentru a-și acoperi capul.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: batic (s.f.) diminutive: băsmăluță 4 exemple
    exemple
    • Îi legase și părul într-o basma neagră lucitoare. DUMITRIU, B. F. 142.
      surse: DLRLC
    • O săteancă bătrînă o îmbrobodea pe Hanora cu o basma țărănească. CAMILAR, N. I 103.
      surse: DLRLC
    • Își luă într-o basma lucrușoarele lui, mai nimic, și ieși. CARAGIALE, O. I 326.
      surse: DLRLC
    • Fata... luă cu dînsa o gresie, o basma cu chenar pe margine și o perie. ISPIRESCU, L. 194.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A scoate (pe cineva) basma curată = a scoate (pe cineva) nevinovat.
      surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.2. expresie A ieși (sau a scăpa) basma curată = a scăpa cu bine dintr-o încurcătură.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Hoții o scăpat basma curată... și tot noi și cu vina și cu gloaba (= amenda). HOGAȘ, M. N. 198.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • [Banii] care-i mai rămăseseră îi păstra într-un nod al basmalei. PAS, L. I 10.
      surse: DLRLC
    • Fetele dădeau pe ascuns flăcăilor basmale și inele, jurîndu-le că nu o să se mărite, că o să-i aștepte. BUJOR, S. 39.
      surse: DLRLC

etimologie: