BAS, (1) s. n., (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. S. n. Registrul cel mai jos al vocii bărbătești; sunetul cel mai grav al unui acord muzical. 2. S. m. Cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru; basist. 3. S. n. Instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor. – Din it. basso, fr. basse.

bas sm [At: MARIAN, Î. 218 / Pl: bași / E: fr basse] 1 (Muz) Voce bărbătească adâncă și groasă. 2 (Muz; pex) Bărbat care are o astfel de voce. 3 Muzicant care cântă partea de bas (1). 4 Partitură pentru bas (1). 5 (Îs) Voce de – prim Voce de bariton (1).

bas s.n., s.m. (muz.) 1 s.n. Registrul cel mai de jos al vocii bărbătești. ◆ Sunetul cel mai grav al unui acord muzical. 2 s.m. Cîntăreț a cărui voce se plasează în acest registru. ◇ Bas-bariton = bas cu calități vocale de bariton. 3 s.n. Instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului într-un cor. • pl. n. -uri, m. -și. /<it. basso, fr. basse.

*BAS (pl. -suri) I. sn. 🎼 1 Vocea bărbătească profundă, cea mai coborîtă din scara muzicală: Să verse din gît dulci glasuri, Soprani, secunde și ~uri (PANN) ¶ 2 Partea cea mai gravă dintr’o bucată de muzică cîntată de mai multe voci ¶ 3 Struna cea mai groasă la unele instrumente cu coarde ¶ 4 Instrument de alamă care scoate numai sunete grave (🖼 392) ¶ 5 CONTRABAS. II. sm. Persoana care cîntă cu vocea cea mai coborîtă din scara muzicală [fr. < it.].

BAS, (1) s. n., (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. S. n. sg. Registrul cel mai jos al vocii bărbătești; sunetul cel mai grav al unui acord muzical. 2. S. m. Cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru; basist. 3. S. n. Instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor. – Din it. basso, fr. basse.

BAS, (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. (Numai la sg. n.) Registrul cel mai jos al vocii bărbătești, voce aptă să cînte partea cea mai profundă, mai gravă dintr-o bucată muzicală. 2. Cîntăreț a cărui voce e aptă să cînte partea cea mai profundă, mai gravă dintr-o bucată muzicală. Bine-ați venit la noi, a rostit cu voce adîncă de bas pescarul. SADOVEANU, N. F. 125. 3. Instrument de alamă care produce numai sunete joase și care are, în orchestră, un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor.

BAS, (2) bași, s. m., (3) basuri, s. n. 1. (La sg. n.) Registrul cel mai jos al vocii bărbătești. 2. Cîntăreț a cărui voce e aptă să cînte partea cea mai profundă, ca registru, dintr-o bucată muzicală. 3. Instrument de alamă care are în orchestră un rol analog cu acela al basului (2) într-un cor. – It. basso (fr. basse).

BAS s.m. 1. Registrul cu sunetele cele mai grave ale vocii bărbătești. 2. Cîntăreț cu voce de bas (1). ◊ Bas-bariton = bas cu calități vocale de bariton. // s.n. Instrument muzical de alamă care produce sunetele cele mai joase. [Pl. bași, basuri. / cf. it. basso, fr. basse].

BAS I. s. m. cântăreț cu voce de bas (II, 1). II. s. n. 1. vocea bărbătească cea mai gravă. 2. instrument de suflat de alamă care produce sunetele cele mai grave. (< it. basso, fr. basse)

BAS² ~și m. Cântăreț care are vocea în registru grav. /<it. basso, fr. basse

BAS¹ ~uri n. 1) Voce de bărbat cu registru grav. 2) Instrument muzical, al cărui registru într-o orchestră corespunde acestui fel de voce. /<it. basso, fr. basse

bas n. 1. partea unei bucăți muzicale în care nu s’aud decât sunete grave; 2. persoana care cântă părțile de bas; 3. violoncel și artistul care cântă cu violoncelul.

*bas n., pl. urĭ (fr. basse). Muz. Vocea cea maĭ groasă, maĭ joasă. Partea uneĭ bucăți muzicale din care se cîntă numaĭ notele joase. Cea maĭ mare trompetă a fanfareĭ. – (Uniĭ zic așa și contrabasuluĭ). S.m., pl. bașĭ. Persoană care cîntă părțile de bas.

BAȘ² adv. (Reg.) Chiar, tocmai. – Din sb. baš.

BAȘ³, bași, s. m. (Înv.) 1. Căpetenie. 2. Staroste al unei bresle de meseriași sau de negustori. – Din tc. baș.

BAȘ-AGA, baș-agale, s. m. Comandant al unui detașament din armata otomană. – Din tc. bașağa.^[1]

BAȘ-BOIER, baș-boieri, s. m. (Înv.) Cel mai de seamă boier al țării; p. ext. boier mare. – Baș¹ + boier.

BAȘ-BULUCBAȘ, baș-bulucbași, s. m. Căpetenia bulucbașilor. – Din tc. bașbölükbașı.

BĂȘI, bășesc, vb. IV. Refl. și intranz. A elimina gaze intestinale prin anus. – Lat. vissire.

BULUCBAȘĂ, bulucbași, s. m. Comandant de buluc (2). – Din tc. bölük bașı.

baș¹ av [At: ȘEZ. I, 275/₂₃ / E: srb baș] Tocmai.

baș³- [At: DA ms / E: tc baș] 1-2 (Iuz) Element de compunere cu sensul de „principal” sau „cu gradul cel mai înalt” folosit la formarea unor substantive care desemnau titluri, funcții sau ranguri. 3 (Înv; fam; gmț) Element de compunere pentru formarea unor substantive, cu sensul de „cel mai bun”, „în cel mai înalt grad”, „peste măsură de”.

baș² sm [At: URICARIUL XIV, 190 / Pl: ~i / E: tc baş ] 1 (Nob) Cap. 2 Căpetenie. 3-4 Staroste al unei bresle (de negustori sau) de meseriași. 5 (Îvp; îs) Cocoș - Cocoș năzdrăvan. 6 (Mar; rar) Capătul din față al bărcii. 7 (Cmr; pop) Ceea ce se lasă schimbătorului pentru schimbatul unei monede. 8 (Pex) Spor.

baș-aga sm [At: E. VĂCĂRESCU, ap. ȘIO / Pl: baș-agale / E: tc başaga] (Tcî) 1-3 (Persoană cu) rangul de (întâiul eununc al haremului sultanului). 4-6 (Îppl) (Persoană cu) rangul de (primul căpitan comandant al unui detașament de turci).

baș-boier sm [At: (a. 1763) ap. ȘIO / Pl: baș-boieri / E: baș + boier] 1-6 (Persoană cu) rangul de (prim boier al țării și, în acelaș timp, prezident al Divanului, după domn sau chiar guvernator provizoriu ori caimacam al țării).

baș-caimacam sm [At: KOGĂLNICEANU ap. ȘIO / V: -an / Pl: ~i / E: baș + caimacam] 1-3 (Persoană cu) (rangul de) cel dintâi dintre caimacami.

baș-caimacan sn vz baș-caimacam

baș-ciohodar sm [At: GHEORGACHI, ap. LET. III, 298/8 / V: (rar) ~-ciuhodar / Pl: ~i / E: baș + ciohodar] 1-3 (Persoană cu) (rangul de) prim ciohodar sau camerier al sultanului. 4-7 (La noi) (Persoană cu) (rangul de) întâiul cămăraș al domnului, cu diferite funcții administrative.

baș-ciuhodar sm vz baș-ciohondar corectat(ă)

baș-rachiu sn [At: TEODORESCU, P. P. 540 / V: ~a-~ / E: baș + rachiu] (Gmț; csnp) Rachiu vechi și bun.

baș-răzeș sm [At: ALECSANDRI, T. 257 / Pl: ~i / E: baș + răzeș] (Gmț; csnp) Răzeș bătrân.

bașa-rachiu sn vz baș-rachiu

băși vr [At: ANON. CAR. / V: (reg) beși / Pzi: (p. 1) băs și (rar) -șesc, (p. 2) beși, (p. 3) bese / E: ml vissire] (Pfm) A elimina gaz intestinal prin anus.

beși v vz băși

biuluc-bașă sm vz buluc-bașă

bulebașă sm vz bulucbașă

buliucbaș sm vz bulucbașă

buliucbașă sm vz bulucbașă

bulubaș sm vz bulucbașă

bulubașă sm vz bulucbașă

bulucbaș sm vz bulucbașă

bulucbașă sm [At: M. COSTIN, ap. ȘIO / V: biulucbaș, biu~, ~leb~, ~lib~, ~liucbaș, ~liucb~, ~lubaș, ~lub~, ~aș, ~lugbaș, ~lugb~ / E: tc buluk-bašy] 1 Comandant al unui buluc (1) format din o sută de arnăuți sau de seimeni. 2 Rangul militar de bulucbașă (1). 3 (Îf ~lib~, ~leb~, ~lub~) Șef al unei comunități de țigani Si: bulibașă (1). 4 Rangul de bulucbașă (3) Si: bulibașă (2), bulibășie (1). corectat(ă)

bulugbaș sm vz bulucbașă

bulugbașă sm vz bulucbașă

saraci-baș sm vz saraci-bașă

satăr-baș sm vz șatârbaș

baș² adv. (reg.) Chiar, tocmai. Așa-i fata de frumoasă, Frumoasă e baș ca noaptea (POP.). • /<srb. baš.

baș¹- Elem. de compunere „principal”, „cu gradul cel mai înalt”, „de frunte”. • /<tc. baș.

baș³ s.m. 1 (înv.) Căpetenie. 2 (înv.) Staroste al unei bresle de meseriași sau de negustori. 3 (mar.; reg.) Capătul din față al bărcii. • pl. -i. /<tc. baș.

baș-agá s.m. (milit.; în Ev. Med.) Comandant al unui detașament din armata otomană. • pl. -ale. /<tc. bașaǧa.

baș-boiér s.m. (în Ev. Med., în Țările Rom.) Persoană care avea rangul de cel mai de seamă boier al țării; ext. boier mare. Baș-boierul purta hanger la brîu (GHICA). • pl. -i. /baș¹- + boier.

baș-bulucbáș s.m. (milit.; în Ev. Med.) Căpetenie a bulucbașilor, care, ca șef al gărzii domnești, supraveghea închisoarea curții. • pl. -i. /<tc. bașbölükbași.

baș-caimacám s.m. Șeful caimacanilor. • pl. -i. și baș-caimacán s.m. /<tc. baș kaymakam.

baș-caimacán s.m. v. baș-caimacam.

baș-ciohodár s.m. 1 (în Ev. Med., în Imperiul Otoman) Prim-camerier al sultanului. 2 (în Ev. Med., în Țările Române) Prim cămăraș al domnului (cu diferite funcții administrative). • pl. -i. și baș-ciuhodár s.m. /<tc. baș çuhadar.

baș-ciuhodár s.m. v. baș-ciohodar.

baș-răzéș s.m. (înv.) Răzeș de frunte. Eu sînt Harță, baș-răzăș, Cunoscut tocmai prin leș (ALECS.). • pl. -i. /baș¹- + răzeș.

băși vb. IV. refl., intr. (pop.) A elimina gaze intestinale prin anus. • prez.ind. -esc. și beși vb. IV. /lat. vĭssīre.

buliucbaș s.m. v. bulucbașă.

bulubașă s.m. v. bulibașă.

bulucbaș s.m. v. bulucbașă.

bulucbașa s.m. v. bulucbașă.

bulucbașă s.m. (milit.; în Ev. Med.) Comandant militar de buluc. Patru agale mari, cu odobași, cu bulugbași (DION.). • pl. -i. și bulucbașa, bulucbaș, bulugbaș, buliucbaș s.m. /<tc. bölük bașı.

bulugbaș s.m. v. bulucbașă.

❍BAȘ² adv. Băn. Trans. Chiar, tocmai [srb.].

†BAȘ³, prefix corespunzător lui arhi-, care se construește cu substantive, pentru a arăta pe cel mai de seamă, pe cel mai de frunte dintre oamenii cari au aceeași meserie sau aceeași însușire (👉 BAȘ-AGA, BAȘ-BOIER, BAȘ-CIOHODAR, etc.) [tc.].

‡BAȘ-CAIMACAM sm. 🔎 Cel dintîiu dintre caimacami [baș³ + caimacam].

†BAȘ-CIOHODAR sm. 1 La Turci, primul ciohodar sau lacheu al Sultanului ¶ 2 🔎 Întîiul cămăraș al palatului domnesc: răposatul Măciucă... ~ și mîna dreaptă a Iu Vodă, cum s’ar zice astăzi întîiul aghiotant domnesc (I.-GH.) [tc. baš-čohodar].

†BAȘ¹ sbst. ⚚ = AGIO: dumneata să fii sănătos... că aurul are ~ (D.-ZAMF.) [tc.].

‡BAȘ-AGA sm. Primul căpitan sau comandat al unui detașament de Turci: Era căpitan pașa, Baș-agaua Turcilor (ALECS.) [baș³ + aga].

†BAȘ-BOIER sm. 1 🔎 Cel dintîiu, cel mai de seamă boier al Țării: baș-boierul purta hanger la brîu (I.-GH.) ¶ 2 Boier mare, boier de frunte: nu suferea apucăturile de ~ ce le avea cuconu Pătrașcu la zile mari (GRIG.) [baș³ + boier].

‡BAȘ-BULUCBAȘ(A), BAȘ-BULUBAȘ sm. 🔎 Mai marele peste zece bulucbași, șeful gardei domnești: trimețînd pre baș-bulucbaș cu seimenii la gazdele boierilor (MUST.) [baș³ + bulucbaș(a)].

BĂȘI vb. intr. și refl. vulg. A da o bășină; proverb: capra bese și oaia pate rușinea, cei mici, cei săraci sînt de multe ori făcuți vinovați și pedepsiți pentru faptele săvîrșite de cei mari sau de cei bogați [lat. vulg. *bĭssīre].

BEȘI – BĂȘI.

BAȘ², adv. (Reg.) Chiar, tocmai. – Din scr. baš.

BAȘ-AGA, baș-agale, s. m. Comandant al unui detașament din armata otomană. – Din tc. bașağa.

BAȘ-BOIER, baș-boieri, s. m. (Înv.) Cel mai de seamă boier al țării; p. ext. boier mare. – Baș¹+Boier.

BAȘ-BULUCBAȘ, baș-bulucbași, s. m. Căpetenia bulucbașilor. – Din tc. bașbölükbași.

BULUCBAȘĂ, bulucbași, s. m. (Înv.) Comandant de buluc (2). – Din tc. bölükbașı.

BAȘ² adv. (Ban.) Chiar, tocmai, taman. Așa-i fata de frumoasă, Frumoasă e baș ca noaptea. BIBICESCU, P. P. 304. Cînd te văd, bade, la lună, Inima nu mi-i baș bună. HODOȘ, P. P. 113. Frunză-n meri, frunză sub peri, Pe mine mă cer doi veri; Nu mă cer baș de demult. HODOȘ, P. P. 117.

BAȘ¹- (Învechit) Element de compunere intrat în limbă prin cuvinte turcești care denumesc funcții sau ranguri, ca: baș-aga, baș-bulucbaș, baș-ceauș etc., în care are sensul de «căpetenie», «șef» și folosit în romînește cu sensul de «cel mai înalt». «cel mai de frunte», la formarea unor substantive ca: baș-boier, baș-răzeș etc. V. arhi-.

BAȘ-AGA, baș-agale, s. n. (Învechit și popular; rar la pl.) Ofițer în armata otomană. Da-n caic cine era? Era căpitan-pașa, Baș-agaua turcilor. ALECSANDRI, P. P. 124.

BAȘ-BOIER, baș-boieri, s. m. (Învechit) Cel dintîi, cel mai de seamă boier al țării; p. ext. boier mare, boier de frunte. Baș-boierul purta hanger la brîu. GHICA, S. 501.

BAȘ-BULUCBAȘ, baș-bulucbași, s. m. (Învechit) Căpetenia bulucbașilor, care, ca șef al gărzii domnești, supraveghea închisoarea curții. Acesta-i fratele lui Potcoavă! Frumos cap va primi baș-bulucbaș de la Galata! SADOVEANU, N. P. 200.

BAȘ-CAIMACAM, baș-caimacami, s. m. (Învechit și popular) Cel dintîi dintre caimacami. (Atestat în forma baș-caimacan) Mulțămim, agalelor Și baș-caimacanilor. TEODORESCU, P. P. 563. – Variantă: baș-caimacan s. m.

BAȘ-CAIMACAN s. m. v. Baș-caimacam.

BAȘ-CIOHODAR, baș-ciohodari, s. m. (Învechit) Întîiul cămăraș al domnului, avînd sub porunca sa pe ceilalți ciohodari. Grigorie Ghica pornește pe baș-ciohodar Măciucă, care și aduce la curte pe Bărbucică, îl trîntește la pămînt și din poruncă domnească îi trage o falangă, apoi îl trimite surghiun la mănăstire. GHICA, S. 46. Poftisem la masă pe vărul Bufte... care a fost baș-ciohodar la domnul Ioniță Sturza-vodă. ALECSANDRI, T. I 239.

BAȘ-RĂZĂȘ s. m. v. baș-răzeș.

BAȘ-RĂZEȘ, baș-răzeși, s. m. (Învechit) Răzeș de frunte. (Atestat în forma baș-răzăș) Eu sînt Harță, baș- răzăș, Cunoscut tocmai prin leș. ALECSANDRI, T. 257. – Variantă: (Mold.) baș-răzăș s. m.

BULUCBAȘĂ, bulucbași, s. m. (Învechit) Comandant de buluc (2). V. sutaș, hotnog. Hotnogii, sutașii și bulucbașii, cum s-au numit mai tîrziu, comandau o sută, iar chihăii... erau peste zece ostași. BĂLCESCU, O. I 118.

BAȘ² adv. (Reg.) Chiar, întocmai. – Sb. baš (< tc.).

BAȘ¹- (Înv.) Element de compunere întrat în limbă prin cuvintele turcești care denumesc funcții sau ranguri ca: baș-aga, baș-caimacam etc. și folosit în romînește cu sensul de „cel mai înalt”, „cel mai de frunte”, la formarea unor substantive ca: baș-boier, baș-răzeș etc. – Tc. baș.

BAȘ-AGA, baș-agale, s. m. (Înv. și pop.) Ofițer în armata otomană. – Tc. baș-aga.

BAȘ-BOIER, baș-boieri, s. m. (Înv.) Cel mai de seamă boier al țării; p. ext. boier mare. – Din baș¹- + boier.

BAȘ-BULUCBAȘ, baș-bulucbași, s. m. (Înv.) Căpetenia bulucbașilor, care, ca șef al gărzii domnești, supraveghea închisoarea curții. – Tc. baș-bulukbaș.

BAȘ-CAIMACAM, baș-caimacami, s. m. (Înv.) Întîiul caimacam. – Tc. bașkaimakan.

BAȘ-CIOHODAR, baș-ciohodari, s. m. (Înv.) Întîiul ciohodar. – Tc. bașçuhadar.

BAȘ-RĂZEȘ, baș-răzeși, s. m. (Înv.) Răzeș de frunte. – Din baș¹ + răzeș.

BULUCBAȘĂ, bulucbași, s. m. (Înv.) Comandant de buluc (2). – Tc. buluk-bașı.

BULUCBAȘĂ ~i m. înv. Comandant al unui buluc. /<turc. bölük-bași

BALTAGI-BAȘ s.m. (Mold.) Căpitanul soldaților înarmați cu baltag, care serveau în garda seraiului. Ieșise poroncă de la împăratul, la baltagi-baș, de i-au călcat casele pînă în trii ori, cercîndu-l. N. COSTIN. Etimologie: tc. baltacı bașı. Vezi și baltag. substantiv masculin

BULUBAȘ s.m. v. buluc-baș. substantiv masculin

BULUBAȘĂ s.m. v. buluc-baș. substantiv masculin

BULUC-BAȘ s.m. (Mold., ȚR) Comandantul unui buluc. A: Buluc-bașii și căpitanii siimenilor celor muntenești. M. COSTIN. Au triimes niște bulubași cu siimeni, de i-au luat de pre la gazdele lor. NECULCE; cf. PSEUDO-AMIRAS (gl.); PSEUDO-MUSTE, apud TDRG; GHEORGACHI. B: Au chemat toți buluc-bașii siimenilor și le-au dat bani. IST. ȚR, 5. Variante: bulubaș (NECULCE), bulubașă (PSEUDO-AMIRAS, gl.). Etimologie: tc. bölük bașı. Vezi și buluc, buluci. Cf. hotnog (1), iuzbașă, vătaf (1). masculin

baș a. 1. de frunte, cel dintâiu (în bine sau în rău), se alătura în vechime la diferite grade ierarhice (baș-ciohodar și bulu-baș) și, prin analogie, la unele titulaturi indigene (v. baș-boier): sunt Harță, baș-răzeș AL.; 2. de prima calitate (despre țesături sau băuturi): cu guler de fir, de fir chiar baș-fir POP. cu ravac și baș-rachiu POP.; 3. (ironic) spre a caracteriza însușiri mai ales nefavorabile: baș-neghiob, baș-bătăuș. [Turc. BAȘ, cap, șef, superior, întâiu].

baș n. agio (învechit). [Aceeaș vorbă ca cea precedentă (cf. capete = dobândă)].

baș-boier m. primul boier care prezida Divanul după Domn: baș-boierul purta hanger la brâu GHICA.

bulubașă m. odinioară: 1. căpitanul unui buluc de arnăuți: bașbulubașă, șeful gardei domnești; 2. (și bulibaș) vătaful unei șetre de țigani. [Vechiu-rom. bulucbașă = turc. BULUK BAȘY].

baș n., pl. urĭ (turc. baš, cap, șef, superior, vîrf, de unde și bg. baš, șef, agiŭ. V. bașa, bimbașa, bașlic). Agiŭ la zarăfie (Vechĭ). Prisos, plus, rest: bașu ce-ĭ ieșea de la raz (CL., 1910, 77). Prefix care arată superioritatea: baș-cutnie (cutnie de prima calitate), baș-ceauș (sergent-major de infanterie), baș-hoț (mare hoț). V. arhi-, para-, stră-, vel-. – În Banat. (după sîrb.) „chear, tocmai”. V. baron.

baș-bulubáșă V. bulubașă.

băs(ma) V. bes.

bes (mă) a -șí v. refl. (lat. vĭssire și bĭssire, vir. vessir. – Se conj. cu ĭes). Est. Triv. Emit gazurĭ pin orificiu anal. – În vest bă-.

sacá-báș m. (turc. saká-bașý). Vechĭ. Capu sacagiilor.

bas¹ (cântăreț, sunet) s. m., pl. bași

bas² (contrabas) s. n., pl. basuri

bas¹ (cântăreț, sunet) s. m., pl. bași

bas² (contrabas) s. n., pl. basuri

bas (cântăreț) s. m., pl. bași

bas (registru al vocii bărbătești, instrument) s. n., (instrumente) pl. basuri

bas-bariton s. m., pl. bași-baritoni, art. bași-baritonii

baș³ (reg.) adv.

baș² (căpetenie, staroste) (înv.) s. m., pl. bași

baș¹ (capătul unei bărci; agio) (înv.) s. n.

baș-aga s. f., art. baș-agaua, g.-d. art. baș-agalei; pl. baș-agale

baș-boier s. m., pl. baș-boieri

baș-bulucbaș s. m., pl. baș-bulucbași

baș-caimacam s. m., pl. baș-caimacami

baș-ciohodar s. m., pl. baș-ciohodari

!bulucbaș s. m., pl. bulucbași

bas-bariton s. m., pl. bași-baritoni

baș¹ (rar) adv.

baș² (căpetenie, staroste) s. m., pl. bași

baș³ (capătul unei bărci, agio) (rar) s. n.

baș-aga s. f., art. baș-agaua, g.-d. art. baș-agalei; pl. baș-agale, art. baș-agalele

baș-boier s. m., pl. baș-boieri

baș-bulucbaș s. m., pl. baș-bulucbași

baș-caimacam s. m., pl. baș-caimacami

baș-ciohodar s. m., pl. baș-ciohodari

bulucbașă s. m., art. bulucbașa, g.-d. art. bulucbașei; pl. bulucbași

baș adv.

baș s. n.

baș-aga s. f., pl. baș-agale

baș-boier s. m., pl. baș-boieri

baș-bulucbaș s. m., pl. baș-bulucbași

baș-caimacam s. m., pl. baș-caimacami

baș-ciohodar s. m., pl. baș-ciohodari

bulucbașă s. m., art. bulucbașa, g.-d. art. bulucbașii; pl. bulucbași

BAS s. (MUZ.) 1. (rar) basist. (Are voce de ~.) 2. v. pedalier. (~ la orgă.)

BAS s. (MUZ.) (rar) basist. (Are voce de ~.)

BAȘ adv. v. chiar, tocmai.

BAȘ s. v. staroste.

BĂȘI vb. v. pârțâi.

baș adv. v. CHIAR. TOCMAI.

baș s. v. STAROSTE.

băși vb. v. PÎRȚÎI.

bas (-și), s. m. – Cîntăreț a cărui voce se plasează în registrul cel mai de jos. Fr. basse, din it. basso. – Der. contrabas, s. m., din it. contrabasso.

baș adv. – Chiar, tocmai, exact așa. – Var. abeș. Sb. baș. Necunoscut în afară de Banat și Olt.

baș s. m. – 1. Capăt, extremitate. – 2. Căpetenie, conducător. Tc. baș (Șeineanu, II, 39; Lokotsch 260). Înv., astăzi nefolosit ca un cuvînt independent. Intră în compunerea unui număr de funcții și îndeletniciri de origine orientală, pentru a desemna căpetenia breslei sau pe cel dintîi din categoria lui: baș-beșleagă, șef de poliție; baș-ciohodar, cămăraș etc.

băși (băs, bășit), vb. – A face vînturi, a se pîrțîi. – Mr. bes, megl. bișǫri. Lat. vĭssῑre (Pușcariu 186; REW 9382; Candrea-Dens., 138; DAR); cf. it. viscia, v. fr. vessir, fr. vesse, it. bessa. V. bășină. Se conjugă și la forma incoativă, bășesc. – Der. beșniță, s. f. (mușama, scutec).

BĂȘI, băs, vb. IV. Refl. A elimina gazele din intestin. [conjug. și bășesc, după DER] (din lat. vĩssīre)

bas (it. basso; fr. basse; germ. Bass; engl. bass) I. 1. Vocea (1) bărbătească cea mai gravă. În cor*, are un ambitus* cuprins între Fa (Mi) – re ’, iar ca voce solistică (operă*, oratoriu*) unul cuprins între Sol – fa ’ (b. înalt, it. basso cantate; fr. basse-contre, basse-noble). În corurile rusești există, în partida bașilor, 1-2 b. pedaliști, voci încă mai grave decât cele obișnuite, utilizate numai pentru marcarea fundamentalei* acordului* la unele cadențe (1) [v. pedală (4)]. După caracter, vocile de operă se împart în b. serios (it. serioso) și b. buf (it. buffo), fără ca aceste dictincții, inclusiv cele de întindere, să fie atât de categorice ca în cazul vocilor înalte de sopran (1) sau de tenor (1) [de ex. b. înalt poate confundat și chiar asimilat cu baritonul (I, 1)]. Instr. cu sunetul cel mai grav într-o anumită categorie (familie) de instr., ce corespunde aproximativ vocii de b. (1) (ex. trp. b., cl. b.). Pentru unele instr. vechi, adj. b. precede numele propriu-zis al instr. (ex. basse de cromorne*, basse de viole etc.). II. Grupul de instr. (it. bassi) cărora în partitură* le este conferită partida cea mai gravă; în acest sens, violoncelul* se numea în trecut b., termen întrebuințat încă și astăzi pentru contrabas* inclusiv în folc. românesc; în fanfară (6), prin b. de armonie se înțeleg instr. grave, fag., trp., tubă*, bombardon*. III. 1. Partea (cea mai) gravă a unei structuri polif. sau arm. Vocea (2) gravă a unei astfel de structuri, „partea unde domină sunetul fundamental” (Rameau). ♦ În lucrările polif. vocale, începând cu anul 1450 (cele mai vechi reguli, privind partida de b., la Guilelmus Monachaus), denumirea de bassus (expresia lat. „adânc, grav”, circulă încă din sec. 7) revine unei voci pe care o deținea anterior contratenorul*, care a început să se divizeze în contratenor bassus (sau simplu bassus, fr. base-contre). În madrigalele* unui Giovanni da Cascia se întâlnesc deja adevăratele partide de b. ♦ Apariția monodiei* acompaniate și dezvoltarea formelor instr. dau un contur tot mai precis b., care va deveni și vocea de sprijin (de unde și asimilarea etimonului lat. basis „fundament” în armonie (III, 2)). V. b. cifrat; b. continuu. 2. B. fundamental (fr. basse fondamentale). În teoria lui Rameau, succesiunea unor b. reali sau imaginari, ca bază a acordurilor* care și prin răsturnare* procură starea directă a trisonului (ce poate fi numai perfect sau cu septimă). Nu se confundă cu b. cifrat. V. armonie (III, 2). IV. cheie de b., denumirea cheii* de fa* de pe linia a patra a portativului*.

bas cifrat (it. basso cifrato; engl. figured-bass; fr. basse chifrée, basse-figurée; germ. bezifferter Bass), notarea caracteristică a basului continuu* care constă din partida* de bas (III, 1) precum și din cifre și semne convenționale scrise sub notele acesteia (sau deasupra lor), acest cifraj* simbolizând contextul armonic, real sau virtual, al notei respective. În cazul interpretătii b. pe un instr. cu claviatură* (orgă, clavecin etc.), exclusiv, sau alături de instr. melodic de registru (1) grav (vcl., fag. etc.), instrumentistul execută, în general, cu mâna stângă notele basului iar cu dreapta armoniile aferente. Regulile de conducere a vocilor (2) de dublare a notelor etc. se aplică în practica b. cu oarecare licențe. Lipsa cifrajului desemnează un trison diatonic* bazat pe nota respectivă, în orice poziție, cifrele arabe 2, 3, 4 etc. – secunda*, terța*, cvarta* etc. basului, în orice transpoziție* de octavă*, fiecare dintre acestea putând fi alterată prin semnele ♯, ♮ și ♭. Alterația* izolată se referă la terța acordului*. 8 este o indicație subînțeleasă: ori de câte ori este cazul, nota de bas se dublează cu octava; la 6 și 6/5 se subînțelege terța, la 4/3 și 4/2, sexta. Linia orizontală indică păstrarea armoniei sau a elementelor ei. La indicația tasto solo*, instr. acordic încetează a mai cânta, instr. melodic de registru grav rămânând singurul executant al basului continuu. B. oferă interpreților multiple posibilități de realizare a armoniilor, în funcție de stilul de epocă și de caracterul lucrării respective, de instr. avute la dispoziție, mărimea ansamblului executant, condițiile acustice etc., de aceea realizarea lui ex tempore, adecvată condițiilor momentane, se impune ca o necesitate obiectivă, iar realizările tipărite în edițiile mai recente ale muzicii din epoca basului continuu nu au decât valoarea unor propuneri. B. a dispărut din practica componistică spre mijlocul sec. 18, perpetuându-se după aceea doar în lucrări cu caracter religios (în mise* de Haydn, Mozart, Schubert). Elementele sale s-au integrat, mai mult sau mai puțin modificate, în mai toate metodele de cercetare și predare a armoniei (III, 2) clasice.

bas continuu (it. basso continuo; fr. basse cotinue; germ. Generalbass; engl. thorough-bass), partida* basului (III, 1) instrumental în muzica perioadei 1600-1750 (cu excepția compozițiilor destinate interpretării la un singur instrument), adjectivul continuu exprimând importanța primordială ce s-a atribuit în această perioadă basului ca fundament al armoniei* și al muzicii însăși, precum și importanța instrumentistului care îl interpretează ca promotor al ansamblului*. Majoritatea autorilor cuprind în definiție și cifrajul*, precum și practica de a completa basul cu armonii improvizate, asimilând astfel b. cu basul cifrat*, or, în practica muzicală a epocii s-a notat adesea fără cifre, iar în muzica de cameră interpretarea lui de către un instr. melodic de registru (1) grav (deci fără a se cânta și armoniile complementare) a fost acceptată drept o soluție echivalentă. Limitele perioadei, supranumită de unii autori chiar epoca b. (germ. Generalbasszeitalter) se indică în definiție, desigur, doar orientativ. Începuturile perioadei se întrepătrund cu practica it. de acompaniere a muzicii polif. cu un basso per organo sau basso seguente (sec. 16); în muzica destinată cultului religios, s-a făcut uz de b. până și în compozițiile create în prima jumătate a sec. 19 (mise* de Haydn, Mozart, Schubert). Abrev. (în partiturile epocii) b. c.

pedalist, bas v. bad (I, 1).

viola bas v. viole.

BAȘ s. n. Amestec format din făină de grîu, apă și drojdie, omogenizat și fermentat, folosit la prepararea maialei pentru pîine.

BAȘ cf. tc. bas „căpetenie”; numele apare însă în Moldova înainte de influența otomană. 1. Baș „neamiș” (C Neamț II 2); Bași s. (Dm). 2. Bașa b. (Dm; Ștef; Moț; Paș). 3. Bășeanu, Floare (Ocina); Bășeni s. disp. și Bașenești s. Bz (Cat). 4. Bașac, Neagu (RI X 268). 5. Bașco = Bașcul, vecin (16 B VI 346); Bască (sic) și Bășcoiu porecle ard. 6. Bășcă, Sărghie (BCI VII 52). 7. Bășcoe (17 A III 101). (Viciu 32) 8. Bașotă, 1590 (Isp l¹), n. frecv., mold; – Iurașcu (16 A 38); Bașoteni s. (Dm; Ștef). 9. Cf. Bașait (13-15 B 160; Ț-Hom 300). 10. Cf. Bîșcu, fam., act.

băși, bășesc v. r. (pop., vulg.) a elimina gaze intestinale