barță, barțe, s.f. – (reg.) Adeverință, dovadă, act oficial. „Act eliberat de Consiliul Popular pomicultorilor pentru a-și putea fierbe țuica” (D. Pop, 1970): „Poți cosî pă unde-i vre / Numai barță de-i ave” (Lenghel, 1985: 593). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, cu sensul de „chitanță”. – Et. nec. (MDA).