9 definiții pentru banderilă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BANDERÍLĂ, banderile, s. f. (Livr.) Suliță mică prevăzută cu un steguleț, pe care toreadorii o înfig în grumazul taurului ca să-l ațâțe. – Din fr. banderille.

banderílă sf [At: DA ms / Pl: ~le / E: fr banderille, sp banderilla] (Rar; mpl) Suliță mică împodobită cu fâșii multicolore de pânză și cu un steguleț în vârf, pe care toreadorii o înfig în ceafa taurului, pentru a-l ațâța în timpul luptei.

BANDERÍLĂ, banderile, s. f. (Rar) Suliță mică împodobită cu fâșii multicolore de pânză, pe care toreadorii o infig în ceafa taurului ca să-l ațâțe. – Din fr. banderille.

BANDERÍLĂ, banderile, s. f. Suliță mică, prevăzută în vârf cu un steguleț și purtată de toreadori în luptele lor cu taurii. – Fr. banderille.

BANDERÍLĂ s.f. Suliță cu un steguleț în vârf, pe care toreadorii o înfig în ceafa taurilor în luptele cu aceștia pentru a-i întărâta. [Cf. fr. banderille, sp. banderilla].

BANDERÍLĂ s. f. suliță mică cu un steguleț în vârf, pe care toreadorii o înfig în ceafa taurilor. (< fr. banderille, sp. banderilla)

BANDERÍLĂ ~e f. Suliță mică, ornată cu bande multicolore, pe care toreadorul o înfige în grumazul taurului pentru a-l ațâța. /<fr. banderille


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

banderílă (livr.) s. f., g.-d. art. banderílei; pl. banderíle

banderílă s. f., g.-d. art. banderílei; pl. banderíle

Intrare: banderilă
banderilă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • banderi
  • banderila
plural
  • banderile
  • banderilele
genitiv-dativ singular
  • banderile
  • banderilei
plural
  • banderile
  • banderilelor
vocativ singular
plural

banderilă

  • 1. livresc Suliță mică prevăzută cu un steguleț, pe care toreadorii o înfig în grumazul taurului ca să-l ațâțe.
    surse: DEX '09 DN

etimologie: