3 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bancrutare sf [At: MDA ms / V: ~cro~ / Pl: ~tări / E: bancruta] (Rar) Falimentare.

BANCRUTÁ, bancrutez, vb. I. Intranz. (Rar.) A da faliment. – Din germ. bankrottieren.

BANCRUTÁR, bancrutari, s. m. (Rar) Persoană care a suferit o bancrută. – Bancrută + suf. -ar (după fr. banqueroutier).

bancruta vi [At: DA / V: (reg) ~cro~ / Pzi: ~tez / E: ger Bankrottieren] A da faliment.

bancrutar, ~ă smf, a [At: MAIORESCU, D. I, 207 / V: (reg) ~crot, ~crut / Pl: ~i, ~e / E: bancrută + -ar cf fr banqueroutier] 1-2 (Om) falit.

BANCRUTÁ, bancrutez, vb. I. Intranz. A da faliment. – Din germ. bankrottieren.

BANCRUTÁR, bancrutari, s. m. (Rar) Persoană care a suferit o bancrută. – Bancrută + suf. -ar (după fr. banqueroutier).

BANCRUTÁR, bancrutari, s. m. (Rar) Falit. – După fr. banqueroutier.

BANCRUTÁ vb. I. intr. A da faliment. [Cf. germ. bankrottieren].

BANCRUTÁR s.m. (Rar) Falit, bancrut. [Var. bancrutier s.m. / cf. fr. banqueroutier, it. bancarottiere].

BANCRUTIÉR s.m. v. bancrutar.

BANCRUTÁ vb. intr. a da faliment. (< germ. bankrottieren)

BANCRUTÁR s. m. Falit; bancrut. (după fr. banqueroutier)

A BANCRUTÁ ~éz intranz. A suferi o bancrută; a da faliment. [Sil. banc-ru-] /<germ. bankrottieren

BANCRUTÁR ~i m. Persoană care a suferit o bancrută. ~ fraudulos. [Sil. banc-ru-] /banc-rută + suf. ~ar

bancrutà v. a face bancrută, a da faliment.

*bancrutár m. (d. bancrută; fr. banqueroutier). Rar. Falit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bancrutá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 bancruteáză

bancrutár (rar) s. m., pl. bancrutári

bancrutá vb. (sil. mf. banc-), ind. prez. 1 sg. bancrutéz, 3 sg. și pl. bancruteáză

arată toate definițiile

Intrare: bancrutare
bancrutare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bancrutare
  • bancrutarea
plural
  • bancrutări
  • bancrutările
genitiv-dativ singular
  • bancrutări
  • bancrutării
plural
  • bancrutări
  • bancrutărilor
vocativ singular
plural
Intrare: bancruta
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bancruta
  • bancrutare
  • bancrutat
  • bancrutatu‑
  • bancrutând
  • bancrutându‑
singular plural
  • bancrutea
  • bancrutați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bancrutez
(să)
  • bancrutez
  • bancrutam
  • bancrutai
  • bancrutasem
a II-a (tu)
  • bancrutezi
(să)
  • bancrutezi
  • bancrutai
  • bancrutași
  • bancrutaseși
a III-a (el, ea)
  • bancrutea
(să)
  • bancruteze
  • bancruta
  • bancrută
  • bancrutase
plural I (noi)
  • bancrutăm
(să)
  • bancrutăm
  • bancrutam
  • bancrutarăm
  • bancrutaserăm
  • bancrutasem
a II-a (voi)
  • bancrutați
(să)
  • bancrutați
  • bancrutați
  • bancrutarăți
  • bancrutaserăți
  • bancrutaseți
a III-a (ei, ele)
  • bancrutea
(să)
  • bancruteze
  • bancrutau
  • bancruta
  • bancrutaseră
Intrare: bancrutar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bancrutar
  • bancrutarul
  • bancrutaru‑
plural
  • bancrutari
  • bancrutarii
genitiv-dativ singular
  • bancrutar
  • bancrutarului
plural
  • bancrutari
  • bancrutarilor
vocativ singular
  • bancrutarule
  • bancrutare
plural
  • bancrutarilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bancrutier
  • bancrutierul
  • bancrutieru‑
plural
  • bancrutieri
  • bancrutierii
genitiv-dativ singular
  • bancrutier
  • bancrutierului
plural
  • bancrutieri
  • bancrutierilor
vocativ singular
  • bancrutierule
  • bancrutiere
plural
  • bancrutierilor
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bancruta

etimologie:

bancrutar bancrutier

etimologie: