BALTĂ, bălți, s. f. 1. Apă stătătoare permanentă, de obicei puțin adîncă și avînd o bogată vegetație acvatică; p. ext. lac. ◊ Expr. A rămîne (sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna. A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bîta în baltă = a face o gafă. Are balta pește, se spune cînd ceva se află din belșug. ♦ Întindere de apă stătătoare rămasă în urma revărsării unui rîu; regiune mlăștinoasă de la țărmul unor rîuri. 2. Apă de ploaie adunată într-o adîncitură; groapă cu apă sau cu mocirlă; (prin exagerare) apă sau lichid vărsat pe jos. – V. băltoacă.