Definiția cu ID-ul 415645:

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bálmuș (-șuri), s. n. – Fel de mîncare tipic, amestec de ouă cu brânză și mălai: talmeș-balmeș, s. n. (amestec, confuz, bălmăjală). – Numeroase var.: balmoș, balmoj, balmăș, balmăj, balmaș, balmeș, balmej, etc. Creație expresivă (Iordan, BF, II, 184); este posibil să fi suferit influența lui valma, valmeș „amestecat, bălmăjit”, din sl. valŭmŭ „amestecat”. Este un cuvînt care apare în alte limbi, cf. mag. bálmos, pol. balmosz, rut. balmuš, bg. belmăz, fără a fi cu putință să precizăm dacă este vorba de împrumuturi din rom. După Cihac, II, 478 și DAR, rom. provine din mag.; Drăganu, Dacor., V, 330 derivă din rom. celelalte cuvinte (pentru rut. și pol., cf. și Miklosich, Wander., 12 și DAR). Talmeș-balmeș pare formație expresivă, ca tura-vura, terchea-berchea (după DAR, talmeș ar fi mag. tál „fel de mîncare”). Der. bălmăji, vb. (a amesteca, a încurca, a încîlci; a dilua, a face apos; a vorbi încurcat, îngăimat); bălmăjitor, adj. (care bălmăjește); bălmăjeală, s. f. (încurcătură, amestecătură); bălmăjitură, s. f. (Banat, terci); bolmoaje, s. f. (Mold.,vrajă, farmece), pentru semantismul căruia, cf. bosconi și boscorodi; bolmoji, vb. (a amesteca; a vorbi bălmăjit). Drăganu,Dacor., V, 330, explică pe bălmăji și var. sale ca alterare de la *băljămi, din mag. balzsamos „balsam”.