balcic sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: tc balcic] (Reg) 1-2 Loc (nămolos sau) acoperit, în mod permanent, de bălți.

balcíc s.n. (reg.) Loc nămolos sau acoperit (în mod permanent) de bălți. • pl. -uri. /<tc. balcic.

Balcic n. oraș bulgăresc lângă Varna, pe Marea-Neagră, alipit României în 1913: 10.000 loc. Port și centru comercial.

BALCIC, oraș în NE Bulgariei, pe Coasta de Argint, la S de capul Caliacra; 12,2 mii loc. (1982). Stațiune balneoclimaterică pe țărmul Mării Negre. Castel cu parc și paraclisul „Stella Maris” în stil bizantin, inspirat din arhitectura bisericii domnești de la Curtea de Argeș, cu fresce interioare, care au aparținut (reședință de vară) reginei Maria a României. În antic. colonia greacă Dionysopolis înființată de coloniști din Milet în sec. 6 î. Hr. Între 1913 și 1940, situată în Cadrilater, a aparținut României.