BAHNĂ, bahne, s. f. (Reg.) Loc mlăștinos, acoperit cu iarbă sau cu stuf; smârc. – Din ucr. bahno.

bahnă sf [At: BIBLIA (1688), ap. HEM 2342 / Pl: ~ne, -nuri / E: ucr бахно] 1 Loc mlăștinos (pe care crește papură sau stuf) Si: (îrg) băhnuiș, (reg) bahniță¹, băhnar. 2 (Pop) Câmp mlăștinos. 3 (Reg) Iarbă care crește în baltă.

báhnă s.f. (reg.) Loc mlăștinos, acoperit cu iarbă, cu papură sau cu stuf; smîrc, (reg.) bahniță. Cîteva vite pasc într-o bahnă (SADOV.). • pl. -e. /<ucr. багна.

BAHNĂ (pl. -ne) sf. 🌐 Loc mocirlos pe care crește papură și stuf, mlaștină, smîrc: stejarul cel drept crește pe munte, în aer viu și’n țelină sănătoasă, iar nu în ~ (ALECS.) [pol. rus. bagno, rut. ceh. bahno].

BAHNĂ, bahne, s. f. (Reg.) Loc mlăștinos, acoperit cu iarbă sau stuf; smârc. – Din ucr. bahno.

BAHNĂ, bahne, s. f. (Mold.) Loc mlăștinos, acoperit cu iarbă sau cu stuf. V. mlaștină, smîrc. Stoluri de paseri trec vîjîind, cîteva vite pasc într-o bahnă iarbă verde ca buraticul. SADOVEANU, O. VI 232. Stejarul cel drept crește pe munte, în aer viu și-n țelină sănătoasă, iar nu în bahnă. ALECSANDRI, T. 1351.

BAHNĂ, bahne, s. f. (Reg.) Loc mlăștinos, acoperit cu iarbă sau cu stuf. V. mlaștină, mocirlă. – Ucr. bahno.

BAHNĂ ~e f. Loc mlăștinos, acoperit cu iarbă sau cu stuf; smârc; mocirlă. /<ucr. bahno

BAHNĂ s.f. (Mold.) Mlaștină, mocirlă, baltă. A: Acolo va fi veselie pasărilor și găzduire sirinelor și trestie și bahnă. DM, 2^v. S-au aflat trupul lui într-o bahnă întinat. N. COSTIN; cf. NCCD (gl.). // B: Acolo veselie pasărilor, odăi de turme de trestie și bahnă. BIBLIA (1688). Etimologie: ucr. bahnó. Cf. stîrmină (2). substantiv feminin

bahnă f. Mold. băltoacă, mocirlă. [Slav. BAHNO].

báhnă f., pl. e (rut. bagnó, smîrc, ceh. bahno, d. germ. bach, pîrăŭ). Loc umed pe unde a fost odată baltă: pin bahnă, unde maĭ este ĭarbă verde (Sadov. VR. 1911, 3, 335).

bahnă (reg.) s. f., g.-d. art. bahnei; pl. bahne

bahnă (reg.) s. f., g.-d. art. bahnei; pl. bahne

bahnă s. f., g.-d. art. bahnei; pl. bahne

BAHNĂ s. v. băltoacă, mlaștină, mocirlă, smârc.

bahnă s. v. BĂLTOACĂ. MLAȘTINĂ. MOCIRLĂ. SMÎRC.

bahnă (bahne), s. f. – Loc mlăștinos, smîrc, baltă. Din rut. buhno, pol., rus. bagno, ceh. bagno, provenind din aceeași rădăcină ca germ. Bach „pîrîu” (Cihac; Berneker 38; DAR). Cuvîntul, cu der. săi, se aude numai în Mold. Der. băhniș, s. n. (loc mlăștinos); bahniță, s. f. (baltă; femeie murdară, jegoasă; țigancă); băhnos, adj. (mlăștinos); băhni, bîhni, bîhli, vb. (a se împotmoli; a se strica; a mirosi urît, a putreziciune); behliță, s. f. (pește, Rhodeus amarus), al cărui nume se explică prin gustul său rău. Dintre der., numai báhniță „țigancă” a fost acceptat în limba literară, datorită mai cu seamă întrebuințării termenului de către Ispirescu. Dicționarele (Damé, DAR, Candrea) îl explică prin „brunet” sau „urît”, ceea ce este evident inexact, ideea de bază fiind cea de „murdar, stricat ca apa stătută, puturos”; cu aceeași aplicare la persoane, cf. termenii identici împuțit, putoare, puturos. Este inutilă, prin urmare, încercarea făcută de DAR de a explica acest cuvînt prin. sl. bachati „a se făli.” În ce privește confuzia grupurilor hn și hl, cf. duhni și duhli; aceeași confuzie apare la numele rîului Bahlui, alt. der. de la bahnă, și îl explică bulhac, s. n. (baltă), cu var. bîlc (rar, Mold.), bîlc (rar, Mold.), bîlcău (rar, Munt.), bîlhac, bulhoacă, bîlhoacă, balhui.

BAHNA, com. în jud. Neamț; 4.275 loc. (1991).

BAHNA subst. „mlaștină”. 1. Bahnă (Vr); Postol (Vr C). 2. Bahnea (16 B VI 297). 3. Bâhnáșol (ol = ul), Epifanie, din s. Bahna (17 A V 161; Isp I²). 4. Bahnari, fam., mold. < bâhnar.

BÁHNĂ (< ucr.) s. f. 1. Loc mlăștinos acoperit cu rogoz sau cu stuf; smîrc. 2. Mlaștină plană, joasă (oligotrofă), situată în special în depresiunile intramontane.