BACANALĂ, bacanale, s. f. (La pl.) Sărbători nocturne la romani, cu dansuri, jocuri și petreceri licențioase închinate lui Bachus, zeul vinului. ♦ Fig. (Și la sg.) Petrecere zgomotoasă și destrăbălată. – Din fr. bacchanale, lat. Bacchanalia.

bacanal, ~ă [At: DA ms / Pl: ~i, ~e / E: fr bacchanale] 1 a Care este consacrat lui Bachus. 2 sf (Lpl) Sărbătoare în cinstea lui Bachus. 3 sf (Fig) Petrecere zgomotoasă Si: orgie. 4 sf (Fig) Destrăbălare.

bacanálă s.f., adj. I (în mit. romană) 1 s.f. (la pl., în forma „Bacanalii”; și nm. pr.) Sărbătoare, cu muzică, dansuri, jocuri și petreceri licențioase, în cinstea zeului Bachus. ◆ Fig. Petrecere zgomotoasă și destrăbălată; orgie. 2 adj. Care este consacrat zeului Bachus. ◆ Fig. Orgiastic. II s.f. (muz.) Piesă instrumentală sau orchestrală, din perioada clasică și romantică, cu ritm alert, punctat cu acorduri și sonorități ample. • pl. -i, -e, f. și -ii. /<fr. bacchanale, lat. Bacchanalĭa, -ium „sărbătorile lui Bachus”.

*BACANALĂ, mai adesea pl. BACANALE sf. ❍ 🏛 Sărbătoare în onoarea lui Bacchus ¶ 2 Pr. ext. Desfrîu, orgie [fr. < lat.].

BACANALĂ, bacanale, s. f. (La pl.) Sărbătoare la romani, cu dansuri, jocuri și petreceri licențioase închinate lui Bachus, zeul vinului. ◊ Fig. (și la sg.) Petrecere zgomotoasă și destrăbălată. – Din fr. bacchanale, lat. Bacchanalia.

BACANALĂ, bacanale, s. f. (În antichitatea romană; la pl.) Sărbătoare închinată lui Bachus, zeul vinului, caracterizată printr-o exaltare mistică și o veselie deșănțată. ♦ (La sg.) Fig. Petrecere zgomotoasă și destrăbălată; desfrîu, orgie.

BACANALĂ, bacanale, s. f. (La pl.) Sărbătoare la romani închinată lui Bachus, zeul vinului, caracterizată printr-o exaltare mistică și prin orgii. ♦ Fig. (La sg.) Petrecere zgomotoasă și destrăbălată; orgie. – Fr. bacchanale (lat. lit. Bacchanalia).

BACANALĂ s.f. (La pl.) Sărbătoare în cinstea lui Bachus. ♦ (Fig.) Petrecere zgomotoasă; orgie; desfrînare, destrăbălare. [< lat. bacchanal < Bachus – zeul vinului la romani, cf. fr. bacchanale].

BACANAL, -Ă I. adj. 1. de bacanală. 2. (fig.) orgiastic. II. s. f. 1. sărbătoare cu muzică și dansuri, la romani, în cinstea zeului Bacus. 2. (fig.) petrecere zgomotoasă; orgie. 3. piesă instrumentală sau orchestrală, din perioada clasică și romantică, cu ritm alert, punctat, cu o factură acordică și sonoritate amplă. (<fr. bacchanal/e/, lat. bacchanalia)

BACANALĂ ~e f. mai ales la pl. 1) (în Roma antică) Sărbătoare cu dansuri și jocuri, închinată zeului vinului Bachus. 2) fig. Petrecere zgomotoasă și indecentă; orgie; saturnalii. [G.-D. bacanalei] /<lat. Bacchanalia, fr. bacchanale

bacanale pl. 1. sărbătoare în onoarea lui Bachus ce se ținea noaptea cu dezordini de tot felul; 2. danț sgomotos și destrăbălat.

*bacanáliĭ, f. pl. (lat. bacchanalia). Niște sărbătorĭ desfrînate în onoarea luĭ Bacu, zeu bețiiĭ, la vechiĭ Romanĭ (la 186 înainte de Hr. senatu le-a oprit supt pedeapsă de moarte). Fig. Petrecere zgomotoasă și destrăbălată.

bacanală s. f., g.-d. art. bacanalei; pl. bacanale

bacanală s. f., g.-d. art. bacanalei; pl. bacanale

bacanal adj. m., pl. bacanali; f. sg. bacanală, pl. bacanale

bacanală s. f., g.-d. art. bacanalei; pl. bacanale

BACANALĂ s. v. desfrâu, dezmăț, orgie.

bacanală s. v. DESFRÎU. DEZMĂȚ. ORGIE.