bătăúș, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. 36_I / Pl: ~i, ~e / E: bate + -uș] 1 a Care caută motiv de bătaie. 2 a Căruia îi place să se bată. 3 sm Om înarmat cu bâte, care provoacă bătăi pe stradă (cu ocazia alegerilor) Si: scandalagiu. 4 sn Lemn cu care se lovește mingea.

BĂTĂÚȘ, -Ă, bătăuși, -e, adj. Care caută prilej de bătaie, căruia îi place să se ia la bătaie cu alții. [Hercule] scăpă omenirea de niște astfel de împărați bătăuși ce tot cătau oamenilor ceartă cu luminarea. ISPIRESCU, U. 54. ♦ (Substantivat, m.; în trecut) Persoană tocmită de partidele burghezo-moșierești ca să provoace scandaluri și ca să bată pe adversari, mai ales cu ocazia alegerilor, a manifestațiilor etc.; ciomăgaș. Sănătatea i se zdruncinase cu vreo douăzeci de ani în urmă, cînd... duelîndu-se la alegeri a fost snopit de bătăușii electorali. PAS, Z. I 25. [Tipătescu], ca prefect bate lumea, face alegeri cu bătăuși, arestează oameni. GHEREA, ST. CR. I 342.

BĂTĂÚȘ, -Ă, bătăuși, -e, adj. (Adesea substantivat) Care caută prilej de bătaie, căruia îi place să se bată. – Din bat (prez. ind. al lui bate) + suf. -ăuș.

BĂTĂÚȘ ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care caută (mereu) motiv de bătaie; pus (mereu) pe bătaie. /a bate + suf. ~uș

bătăuș a. și m. care sare lesne la bătaie, cui place cearta și bătaia.

bătăúș, -ă adj. Iubitor de a bate saŭ tocmit cu plată ca să-ĭ bată pe alțiĭ (maĭ ales la alegerĭ).

bătăúș adj. m., s. m., pl. bătăúși; adj. f., s. f. bătăúșă, art. bătăúșa, pl. bătăúșe

bătăúș adj. m., s. m., pl. bătăúși; f. sg. bătăúșă, pl. bătăúșe

bătăuș, -șă.

BĂTĂÚȘ s. ciomăgar, ciomăgaș, (reg.) bătaci, (înv.) dalcauc, (arg.) mardeiaș.

BĂTĂUȘ s. ciomăgar, ciomăgaș, (reg.) bătaci, (înv.) dalcauc, (arg.) mardeiaș.

BĂTĂUȘ abrașan, anasin, arzoi, arzuliu, caftangiu, carditor, cârâitor, chesăgiu, ciumeg, ciumete, goldan, haidamac, haidău, lămuritor, machior, mardeiaș, mardoi, masor, pălitor, scalpete, smardoi, trosnitor, trosnitorinc.