bălăncănire sf vz bălăngănire

bălăncăni v vz bălăngăni

bălăncărire sf vz bălăngănire

bălăngănire sf [At: DA ms / V: (reg) ~lăncă~, ~ăncări, ~ări~ / Pl: ~ri / E: bălăngăni] 1-2 Producere a unui sunet puternic (de clopot) de balangă Si: bălăngănit¹ (1-2) (reg) băngănire (1-2). 3 Tragerea neregulată a clopotului în dungă. 4-9 Bălăbănire (1-6). 10 Legănare.

bălăncănì v. a suna (vorbind de clopote).

bălăngănésc și -cănésc v. intr. (ung. bólogatni, a moțăi, bolyongni, barangolni, a hoinărĭ; dölöngeni, dulöngeni, a bălălăi; ballagni, a merge în bobote; rut. balámkati, a bălălăi. V. balangă și dăngănesc). Sun mereŭ (vorbind de clopote marĭ, și de tălăngĭ). V. tr. Nu maĭ bălăngănițĭ clopotu la capu meŭ! V. refl. Mă bălălăĭesc și sun mereŭ: un ceaun se bălăngănea în coada căruțeĭ. Și tălăngănesc și -cănesc.