bălăcire sf [At: COSTINESCU / Pl: ~ri / E: bălăci] 1 Bălăceală. 2 Tulburare a apei (sau a altui lichid) cu mâinile Si: bălăcit² (2). 3 Murdărire prin muierea mâinilor într-un lichid, într-o mocirlă etc. Si: bălăcit² (3). 4 (Fig) Tăvălire (în mizerie).

BĂLĂCÍRE, bălăciri, s. f. Acțiunea de a se bălăci; bălăceală. (Fig.) Ce sarbădă bălăcire într-o mlaștină de convenții și de etichete! VLAHUȚĂ, la TDRG.

BĂLĂCÍRE, bălăciri, s. f. Acțiunea de a (se) bălăci.

bălăcí [At: ODOBESCU, S. III, 157 / Pzi: -cesc / E: bg балакам] 1 vr A se zbengui în apă (la scăldat) Si: (rar) a se bălăcări². 2 vt A tulbura apa (sau alt lichid) cu mâinile. 3-4 vtr A(-și) muia mâinile într-un lichid, într-o mocirlă, murdărindu-se. 5-6 vtr (Fig) A se tăvăli (în mizerie).

BĂLĂCÍ, bălăcesc, vb. IV. Refl. și (mai rar) intranz. A se mișca în apă producînd un plescăit; a se scălda în apă (murdară) puțin adîncă; a se tăvăli. Cînd apele intrau din nou în albia veche, ei, în grădină, încă se bălăceau în mîl. GALAN, Z. E. 45. Mai la larg se bălăceau gîștele și rațele. PAS, L. I 69. Copii desculți și numai în cămăși groase... bălăceau prin șuvițele de apă. DELAVRANCEA, T. 204. Se dusese la eleșteul din apropiere și, după ce bălăcise în mocirlă, prinsese două broscuțe. CARAGIALE, S. 46. Parcă văd colo pe un biet vînător, bondoc și pîntecos, bălăcind ca vai de dînsul, pe ploaie și pe sloată, într-o luncă noroioasă. ODOBESCU, S. III 157. Fig. O, vînturători de fraze, scripcari sarbezi și smintiți, Nu vedeți în ce mocirlă de prostii vă bălăciți? VLAHUȚĂ, P. 86. ◊ Tranz. Cum de v-ați furișat în parc și ați ajuns la iaz și ce gînd v-a venit... să vă bălăciți picioarele în el. PAS, Z. I 48. Fig. [Acest ziarist] își bălăcește condeiul în toate. VLAHUȚĂ, la TDRG.

BĂLĂCÍ, bălăcesc, vb. IV. Refl., intranz. și tranz. (Adesea fig.) A (se) mișca, a (se) scălda în apă producând un plescăit. – Bg. balakam.

A SE BĂLĂCÍ mă ~ésc intranz. A face mișcări (cu mâinile și cu picioarele), jucându-se prin apă în timpul scăldatului. /<bulg. balakam

bălăcì v. a se tăvăli în noroiu, a umbla cu mâinile sau cu ciocul în apă murdară. [Bulg. BALAKAM].

bălăcésc (mă) v. refl. (bg. balákam, mă bălăcesc; rus. balákatĭ, a flecări. Rudă cu balamut). Mă lincĭuresc, mă joc în apă (ca gîștele, ca copiiĭ). – Și mă bălăcăresc. (Cp. cu clătăresc).

bălăcíre s. f., g.-d. art. bălăcírii; pl. bălăcíri

bălăcíre s. f., g.-d. art. bălăcírii; pl. bălăcíri

bălăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălăcésc, imperf. 3 sg. bălăceá; conj. prez. 3 să bălăceáscă

bălăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălăcésc, imperf. 3 sg. bălăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. bălăceáscă

BĂLĂCÍRE s. bălăcit. (~ cuiva prin apă.)

BĂLĂCIRE s. bălăcit. (~ cuiva prin apă.)

BĂLĂCÍ vb. (reg.) a (se) știobâlcăi, (Mold.) a (se) linciuri, (prin Munt.) a (se) tâlbâcâi. (Se ~ toată ziua la râu.)

BĂLĂCI vb. (reg.) a (se) știobîlcăi, (Mold.) a (se) linciuri, (prin Munt.) a (se) tîlbîcîi. (Se ~ toată ziua la rîu.)

bălăcí (-césc, -ít), vb. – A se zbengui în apă, a (se) bălăcări. Creație expresivă (Iordan, BF, II, 184); coincide cu bg. balakam, care poate fi împrumutat sin rom. (după Cihac și DAR, cuvîntul rom. provine din bg.). Este dificil de presupus că var. bălăcări, vb. (a (se) bălăci; a sta la taclale, a bîrfi, a îndruga verzi și uscate; a batjocori) ar proveni din rut., rus. balaguriti (Cihac) sau din sb. balakati (DAR), cu care are în comun izvorul expresiv. DAR nu cunoaște sensul de „a (se) bălăci” al acestui cuvînt, cu toate că este mai comun decît celelate. – Der. bălăceală, s. f. (zbenguială prin apă); bălăcitură, s. f. (bălăceală).