2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BÂLBÂÍRE, bălbâiri, s. f. Faptul de a (se) bâlbâi; bâlbâială. – V. bâlbâi.

bâlbâire sf [At: COSTINESCU / V: ~băi~, bălbăi~ / Pl: ~ri / E: bălbăi] 1 Pronunțare neclară, împiedicată și repetată în rostirea unui cuvânt Si: bâlbâială, bâlbâit1, bâlbâitură, gângăveală, gângăvire. 2 Pierdere a șirului vorbelor, spunând cuvinte și fraze fără sens Si: bolboroseală, bâlbâit1. corectată

BÂLBÂÍ, bấlbâi, vb. IV. Intranz., refl. și tranz. A pronunța nedeslușit sunetele sau cuvintele, repetându-le și împiedicându-se în rostirea lor, din cauza unui defect natural, a emoției sau a enervării; a gângăvi. ♦ Refl. A-și pierde șirul vorbelor, a bolborosi cuvinte și fraze fără sens. – Formație onomatopeică.

BÂLBÂÍ, bấlbâi, vb. IV. Intranz., refl. și tranz. A pronunța nedeslușit sunetele sau cuvintele, repetându-le și împiedicându-se în rostirea lor, din cauza unui defect natural, a emoției sau a enervării; a gângăvi. ♦ Refl. A-și pierde șirul vorbelor, a bolborosi cuvinte și fraze fără sens. – Formație onomatopeică.

bâlbâi [At: CANTEMIR, O. V, 184 / V: ~băi, (rar) bălbăi, bălbui, (înv) bolbâi, (reg) blibăi / Pzi: bâlbâi, ~esc / E: fo] 1-2 vt A produce sunete nearticulate sau a articula nedeslușit cuvinte, repetându-le și împiedicându-se în rostirea lor, din cauza unui defect natural, a emoției sau a enervării Si: a bângăvi, a găngăni. 3-4 vti A-și pierde șirul vorbelor spunând cuvinte și fraze fără sens Si: a bolborosi. 5-6 vti (Reg) A trăncăni. 7 vi (Reg; d. o oală pusă pe foc) A clocoti. 8 vr (Imp) A se zbate (într-un lichid).

BÎLBÎÍ, bîlbî́i, vb. IV. 1. Intranz. și (rar) refl. A rosti nedeslușit sunetele sau cuvintele, din cauza unui defect natural (v. gîngăvi) sau din cauza nervozității și a emoției. V. bolborosi. Bedros zise, bîlbîindu-se: Numără-le încă o dată. DUMITRIU, N. 258. Unde s-o ducem? bîlbîi majurul. CAMILAR, N. I 84. Stai, stai... nu-i așa, prietene! bîlbîi locotenentul roșind. REBREANU, P. S. 120. Vasile dintru-ntîi nu putu să vorbească. Era schimbat la față și mîinile-i tremurau pe lopeți. – Ce ai, Vasile? întrebă moșneagul din nou.Moșule, eu nu merg, bîlbîi el și rămase nemișcat. DUNĂREANU, CH. 211. ◊ Tranz. Bîlbîind cuvinte neînțelese, s-a depărtat de căruță. CONTEMPORANUL, III 619. ♦ (Rar, despre copii) A gînguri. Din leagăn îi bîlbîie-odorul, Se luptă din mîni și e-n zor să-și ducă la gură piciorul. COȘBUC, P. II 47. 2. Refl. (Despre actori sau oratori) A se încurca, a-și pierde șirul (necunoscînd bine textul sau rolul). – Prez. ind. și: bîlbîiesc.

BÂLBÂÍ, bấlbâi, vb. IV. Intranz., refl. și tranz. A pronunța nedeslușit sunetele sau cuvintele, din cauza unui defect natural sau din cauza enervării și a emoției. ♦ Refl. A se încurca, a-și pierde șirul vorbelor. – Comp. lat. balbus.

A SE BÂLBÂÍ mă bâlbâi intranz. A vorbi încurcat și cu greutate, repetând silabele (din cauza unui defect de vorbire, a unor emoții etc.); a se gângăvi. /cf. lat. balbus

A BÂLBÂÍ bâlbâi tranz. (cuvinte, sunete) A rosti nedeslușit și împiedicat (din cauza unui defect de vorbire, a emoțiilor etc.); a gângăvi. /cf. lat. balbus

bălbăì v. 1. a vorbi îngăimat sau împiedicat; 2. a rosti rău, repetând silabele. [De origină imitativă ca și lat. balbus sau bulg. blb].

bî́lbîĭ și (maĭ rar) -ĭésc, a v. intr. (d. bîl-bîl, interj. care arată zgomotu limbiĭ care nu poate articula bine, înrudită pin sunet cu lat. bilbire, a gîlgîi, balbus, bîlbîit, balbutire, a bîlbîi, blatĕrare, a flecări; bg. bŭbleam, bîlbîi; ung. belbeltetni, a cînta unuĭ copil ca să adoarmă. V. bolborosesc, gîlgîĭ, fîlfîĭ). Pronunț răŭ și neînțeles producînd mai mult sunetu bl. – Vechĭ și bolbăĭ (ca bojbăĭ față de bîjbîĭ). V. gîngăvesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bâlbâí (a ~) vb., ind. prez. 3 bấlbâie, imperf. 3 sg. bâlbâiá; conj. prez. 3 să bấlbâie

bâlbâí vb., ind. prez. 1 sg. bâlbâi, 3 sg. și pl. bâlbâie, imperf. 3 sg. bâlbâiá

bîlbîi (ind. prez. 1 sg. bîlbîi, 3 sg. și pl. bîlbîie)

bâlbâesc, -bâi 2, -bâe 3, -bâiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BÂLBÂÍRE s. v. bâlbâială.

BÂLBÂÍ vb. a se gângăvi, a se gângâi, (reg.) a tântăvi, (Ban.) a pâtcăi, (Transilv. și Olt.) a șișcăvi. (Se ~ când vorbește.)

BÎLBÎI vb. a se gîngăvi, a se gîngîi, (reg.) a tîntăvi, (Ban.) a pîtcăi, (Transilv. și Olt.) a șișcăvi. (Se ~ cînd vorbește.)

BÎLBÎIRE s. bîlbîială, bîlbîit, gîngăveală, gîngăvire, gîngăvit. (Ce e ~ asta?)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bîlbîí (bî́lbîi, bîlbîít), vb. – A bîlbîi, a gîngăvi, a bălmăji. Creație expresivă, de același tip ca bîjbîi; cf. gr. βαμβάνω, lat. balbus, bilbire, it. balbettare, fr. balbutier, babiller, sp. balbucir, bable, alb. bëlbërë, bg. blboljam, sb. blebetati, slov. bablejati, engl. babble, etc. (Pușcariu, ZRPh., XXXVII, 103; REW 898; Philippide, II, 632; Berneker 117). – Der. bîlbîială, s. m. (poreclă a bîlbîiților); bîlbîitor, adj. (bîlbîit); bîlbîitură, s. f. (bîlbîială).

Intrare: bâlbâire
bâlbâire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bâlbâire
  • bâlbâirea
plural
  • bâlbâiri
  • bâlbâirile
genitiv-dativ singular
  • bâlbâiri
  • bâlbâirii
plural
  • bâlbâiri
  • bâlbâirilor
vocativ singular
plural
Intrare: bâlbâi
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bâlbâi
  • bâlbâire
  • bâlbâit
  • bâlbâitu‑
  • bâlbâind
  • bâlbâindu‑
singular plural
  • bâlbâie
  • bâlbâiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bâlbâi
(să)
  • bâlbâi
  • bâlbâiam
  • bâlbâii
  • bâlbâisem
a II-a (tu)
  • bâlbâi
(să)
  • bâlbâi
  • bâlbâiai
  • bâlbâiși
  • bâlbâiseși
a III-a (el, ea)
  • bâlbâie
(să)
  • bâlbâie
  • bâlbâia
  • bâlbâi
  • bâlbâise
plural I (noi)
  • bâlbâim
(să)
  • bâlbâim
  • bâlbâiam
  • bâlbâirăm
  • bâlbâiserăm
  • bâlbâisem
a II-a (voi)
  • bâlbâiți
(să)
  • bâlbâiți
  • bâlbâiați
  • bâlbâirăți
  • bâlbâiserăți
  • bâlbâiseți
a III-a (ei, ele)
  • bâlbâie
(să)
  • bâlbâie
  • bâlbâiau
  • bâlbâi
  • bâlbâiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bâlbâire

etimologie:

  • vezi bâlbâi
    surse: DEX '09

bâlbâi

  • 1. intranzitiv reflexiv tranzitiv A pronunța nedeslușit sunetele sau cuvintele, repetându-le și împiedicându-se în rostirea lor, din cauza unui defect natural, a emoției sau a enervării.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: gângăvi 5 exemple
    exemple
    • Bedros zise, bîlbîindu-se: Numără-le încă o dată. DUMITRIU, N. 258.
      surse: DLRLC
    • Unde s-o ducem? bîlbîi majurul. CAMILAR, N. I 84.
      surse: DLRLC
    • Stai, stai... nu-i așa, prietene! bîlbîi locotenentul roșind. REBREANU, P. S. 120.
      surse: DLRLC
    • Vasile dintru-ntîi nu putu să vorbească. Era schimbat la față și mîinile-i tremurau pe lopeți. – Ce ai, Vasile? întrebă moșneagul din nou. – Moșule, eu nu merg, bîlbîi el și rămase nemișcat. DUNĂREANU, CH. 211.
      surse: DLRLC
    • Bîlbîind cuvinte neînțelese, s-a depărtat de căruță. CONTEMPORANUL, III 619.
      surse: DLRLC
    • 1.1. rar Despre copii:
      surse: DLRLC sinonime: gânguri un exemplu
      exemple
      • Din leagăn îi bîlbîie-odorul, Se luptă din mîni și e-n zor să-și ducă la gură piciorul. COȘBUC, P. II 47.
        surse: DLRLC
    • 1.2. reflexiv A-și pierde șirul vorbelor, a bolborosi cuvinte și fraze fără sens.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și: bâlbâiesc.
    surse: DLRLC

etimologie: