băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. – (înv.) 1. Alb; (ref. la oi) cu lâna de culoare albă; alb curat (Precup 1926). 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea 1924 I: 310). Valea lui Băl, toponim în Rohia-Lăpuș; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în Iza la Săliștea; Bălan, nume de familie provenit dintr-o poreclă sau un supranume („blond”). – Din sl. bĕlŭ „alb” (DA, DER); Cuvânt autohton (Hasdeu 1894, Brâncuși 1983) din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb”.