Definiția cu ID-ul 1133873:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BĂNUI2 vb. 1. (Mold., Ban., Criș., Trans. SV) A (se) întrista, a-i părea rău, a se căi, a regreta. A: De nu le va da Grigorie-Vodă giupînesele …, apoi să nu-și bănuiască. PSEUDO-AMIRAS. C: Că-ș[i] cunoaște păcatele și-ș[i] bănuiaște de eale. PSALT. (1651). Bĕnuiĕsk. Doleo. AC, 330. Condoleo. Banuesk. Bánom. LEX. MARS., 195. Bănuit-am, Doamne, de multe ori pre tine. MISC. SEC. XVII, 106r: cf. MISC. SEC. XVII, 96r; AMD 1759, 60r; OG, 369, 387. 2. (Mold., ȚR) A-i lua (cuiva ceva) în nume de rău, a se mînia, a se supăra, a se indigna. A: Nu bănui asupra, șearbei tale. DOSOFTEI, VS. Tare i-au bănuit și l-au mustrat. NECULCE. B: Mai marele sinagogului, bănuind căci o vindecă sîmbăta Isus, zicea mulțimei: „Șase zile sînt întru carele să cade a lucra”. BIBLIA (1688). ♦ (Mold.) A cîrti. Aceasta o răbdă trei ai încheiaț și nemică n-au suspinat, nice ș-au bănuit. DOSOFTEI, SINAXAR. ♦ (ȚR) A pizmui, a invidia. Și era Saul bănuind pre David den zioa aceaea înainte. BIBLIA (1688). 3. (ȚR, Trans. SV) A suspecta. B: Omul care bănuie este învățat a face rău. FL. D 1700, 47r. Nu socotea că au venit bătaia lui Dumnezeu, de le plătește după faptele lor, ci și-au bănuit pre o sor a mîne-sii …, că ea ar fi făcut fermece. R. POPESCU; cf. ÎNDREPTAREA LEGII. C: Și știia împărăteasa, ce nu-și bănuia nimic. ÎVM, 211r cf. FL. D 1764, 28v. Etimologie: magh. bánni „a-i părea rău, a se căi, a-i păsa”. Vezi și bănuială; bănat. Cf. murgui; aIenui, rîvni (1), zavistui. verb