bîrlóg n., pl. oage (vsl. bĭrlogŭ, brŭlogŭ, ascunzătoare [sîrb. brlog, cocină, vizuină, gunoĭ; rus. berlòga, bîrlog], de unde și ung. barlang, peșteră [Bern. 1, 120]. Cp. și cu turluc). Vechĭ. Îngrăditură, staul. Azĭ. Vizuină de urs. Fig. Iron. Căsuță, culcuș: ĭaca și bîrlogu meŭ! Olt. Loc dosit la munte unde ciobaniĭ, cînd se lasă toamna cu turmele la șes, își îngroapă uneltele și le dezgroapă cînd revin primăvara (BSG, 1932, 160). V. crov.