35 de definiții pentru aviație


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

aviație sf [At: DA / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr aviation] 1 Locomoție cu ajutorul unei aeronave mai grele decât aerul. 2 Tehnică a zborului cu aeronave mai grele decât aerul. 3 Ramură a aeronauticii care se ocupă cu construcția și funcționarea aeronavelor mai grele decât aerul. 4 Totalitate a aeronavelor de care dispune o țară, o societate de transport etc. 5 (Îs) ~ sanitară Formație sanitară dotată cu avioane în vederea acordării asistenței medicale de urgență Si: aviasan (1). 6 (Spc) Forță militară aeriană care cuprinde totalitatea avioanelor militare ale unei armate. 7 Diviziune a armatei care cuprinde aviația (6). 8 (Spc) Armă aeriană. 9 (Îs) ~ de bombardament Aviație militară destinată acțiunilor de bombardare. 10 (Îs) ~ de vânătoare (sau de luptă) Aviație militară destinată să împiedice, prin luptă, acțiunile aeriene ale inamicului. 11 (Îs) ~ de recunoaștere Aviație militară care face recunoașteri pe teritoriul inamicului. 12 (Îs) ~ civilă (sau comercială) Aviație care servește pentru transportul de pasageri sau de mărfuri.

AVIÁȚIE, aviații, s. f. 1. Zbor cu ajutorul aeronavelor mai grele decât aerul; tehnica acestui zbor. ♦ Ramură a aeronauticii care se ocupă cu construcția și funcționarea acestor aeronave. 2. Totalitatea avioanelor de care dispune o țară, o societate comercială etc. ◊ Aviație sanitară = formație sanitară dotată cu avioane în vederea acordării asistenței medicale de urgență; aviasan. Aviație militară = forța militară aeriană; diviziune a armatei care cuprinde această forță. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. aviation.

AVIÁȚIE, aviații, s. f. 1. Zbor cu ajutorul avioanelor sau al altor aeronave mai grele decât aerul; tehnica acestui zbor. ♦ Ramură a aeronauticii care se ocupa cu construcția și funcționarea acestor aeronave. 2. Totalitatea avioanelor de care dispune o țară, o societate de transport etc. ◊ Aviație sanitară = formație sanitară dotată cu avioane în vederea acordării asistenței medicale de urgență; aviasan. ♦ Spec. Forță militară aeriană; diviziune a armatei care cuprinde această forță. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. aviation.

AVIÁȚIE, aviații, s. f. 1. Locomoție aeriană cu ajutorul avioanelor; tehnica acestei locomoții. ◊ Aviație civilă (sau comercială) = aviație care servește la transportul pasagerilor și mărfurilor. ♦ Ramură a științei care se ocupă cu tehnica vehiculelor aeriene mai grele decît aerul. Școală de aviație.Unul din semnele dezvoltării lor [a republicilor sovietice] este larga folosire a aviației. BOGZA, M. S. 154. Un alt mecanic se ocupă cu pasiune de aviație. Avea gata prototipul unui avion special, care trebuia să meargă prin aer, pe apă și pe uscat. BART, E. 97. 2. Totalitatea avioanelor de care dispune o țară, o societate comercială etc. Forță militară aeriană, bazată pe avioane; diviziune a armatei care cuprinde această forță. A făcut armata la aviație. Ofițer de aviație. – Pronunțat: -vi-a-ți-e.

AVIÁȚIE, aviații, s. f. 1. Zborul cu ajutorul avioanelor; tehnica acestui zbor. ♦ Ramură a științei care se ocupă cu tehnica (zborului) vehiculelor aeriene mai grele decât aerul. 2. Totalitatea avioanelor de care dispune o țară, o societate etc. ♦ Forță militară aeriană bazată pe avioane; diviziune a armatei care cuprinde această forță. [Pr.: -vi-a-] – După fr. aviation.

AVIÁȚIE s.f. 1. Zbor cu ajutorul avioanelor; tehnica acestui zbor. ♦ Disciplină care studiază vehiculele aeriene mai grele decât aerul. 2. Totalitatea avioanelor unei țări, ale unei societăți comerciale etc. ♦ Forță aeriană care înglobează totalitatea avioanelor militare ale unei armate. [Pron. -vi-a-, gen. -iei. / < fr. aviation, it. aviazione, cf. lat. avis – pasăre].

AVIÁȚIE s. f. 1. zbor cu ajutorul avioanelor. ◊ disciplină care studiază tehnica și zborul vehiculelor aeriene mai grele decât aerul. 2. personalul și mijloacele de zbor ale unei țări, ale unei societăți comerciale etc. ◊ forță aeriană înglobând personalul și avioanele militare ale unei armate. ♦ ~ sanitară = formație sanitară dotată cu avioane pentru acordarea asistenței medicale de urgență. (< fr. aviation)

AVIÁȚIE ~i f. 1) Totalitate a navelor aeriene de care dispune o țară, o societate de transport etc. ~ civilă. 2) Ramură a științei și tehnicii care se ocupă cu studiul navigației aeriene. [G.-D. aviației; Sil. -vi-a-ți-e] /<fr. aviation, it. aviazione

*aviațiúne f. (d. lat. avis, pasăre). Umblarea pin aer cu balonu orĭ cu aeroplanu. – Și -áție.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

aviáție (-vi-a-ți-e) s. f., art. aviáția (-ți-a), g.-d. art. aviáției; pl. aviáții, art. aviáțiile (-ți-i-)

aviáție s. f. (sil. -vi-a-ți-e), art. aviáția (sil. -ți-a), g.-d. art. aviáției; pl. aviáții, art. aviáțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

AVIAȚIE a) ramură a aeronauticii care se ocupă cu probleme privind construcția, tehnica și zborul vehiculelor aeriene mai grele decât aerul; b) totalitatea avioanelor de care dispune o țară, o societate de transport aerian; c) termen care definește personalul și mijloacele de zbor diversificate după scop și destinație: Aviația civilă, aviația militară, aviația sanitară, aviația sportivă, aviația utilitară etc. Aviația civilă este ramură a aviației care servește pentru transportul călătorilor și mărfurilor precum și pentru efectuarea unor lucrări în agricultură, silvicultură, pentru scopuri sanitare, sportive, turistice, din care derivă celelalte categorii de aviație, altele decât cea militară. Aviația militară este o categorie de forțe armate destinată ducerii acțiunilor de luptă în cooperare cu trupele de uscat, marina militară, alte forțe precum și pentru misiuni independente. Are o mare capacitate de manevră, posibilitate de a folosi mijloace de luptă variate, observând și supraveghind spații mari. Principalele misiuni sunt: cercetare aeriană, lupta contra mijloacelor de atac inamice, sprijinirea trupelor de uscat și ale marinei militare în operație și luptă, dezorganizarea serviciilor și a conducerii trupelor inamice; participarea la nimicirea desantului aerian al inamicului la sol și în aer, executarea transportului desantului aerian propriu și transportul de trupe, materiale și mijloace de luptă. Principiile întrebuințării în luptă au la bază: cooperarea cu celelalte categorii de forțe armate, folosirea prin surprindere, concentrarea eforturilor pe direcțiile principale în momentele hotărâtoare și pe obiective importante, continuitatea acțiunilor, conducerea centralizată, economia forțelor și a materialului de zbor. După caracteristici aviația militară poate fi: tactică sau strategică. Aviația militară tactică este înzestrată cu avioane polivalente organizate în unități de vânătoare-bombardament (vânătoare tactică), vânătoare și cercetare, cu avioane de transport mediu și ușor, avioane fără pilot, construite și echipate pentru cercetare aeriană, constituirea unor ținte aeriene false, pentru bruiaj etc. Este destinată să desfășoare acțiuni de luptă independente sau în cooperare cu trupele de uscat și marina militară. În cazuri excepționale poate îndeplini și misiuni strategice. Aviația militară strategică este înzestrată în special cu avioane cu rază mare de acțiune, purtătoare de lovituri nucleare. Aviația militară după misiuni poate fi: de vânătoare (pentru nimicirea în aer a mijloacelor de atac aerian inamic); de vânătoare-bombardament (pentru sprijinul trupelor de uscat și a marinei militare); de bombardament (pentru lovirea obiectivelor importante din adâncime); de cercetare (pentru obținerea de informații asupra inamicului); de cercetare-corectare (pentru cercetarea obiectivelor și corectarea focului artileriei și rachetelor); de legătură (de regulă elicoptere pentru asigurarea legăturii mobile dintre diferite eșaloane); minero-torpiloare (pentru nimicirea armelor sub apă ale inamicului în mod special); de transport (pentru transportul de trupe și materiale). Și alte categorii de diferite armate pot fi înzestrate cu unități de aviație: Aviația forțelor maritime militare [poate fi ambarcată (aeronave de luptă care decolează, revin și staționează având baza pe o navă portavion sau portelicopter) sau cu baza pe litoral. Este dotată cu avioane și elicoptere de luptă, cercetare, transport și cu misiuni speciale (lupta împotriva submarinelor, minarea sau deminarea comunicațiilor maritime, salvarea echipajelor navale lovite de inamic etc.). Sprijină grupările navale și le acoperă împotriva loviturilor din aer ale inamicului. Misiuni principale: cercetarea aeriană pe mare și în raioanele de pe litoral unde se află baze maritime, militare, porturi sau lucrări genistice de suprafață și a submarinelor; lovirea obiectivelor de pe litoral, sprijinul și acoperirea grupărilor de desant maritim; minarea și deminarea porturilor, comunicațiilor maritime și fluviale; acoperirea aeriană a convoaielor etc.] și Aviația trupelor de uscat [înzestrată cu elicptere de luptă, de transport și cu destinații speciale, cu avioane ușoare și fără pilot. Elicopterele de luptă pot acționa independent sau în cooperare cu alte forțe. Elicopterele de transport cresc mobilitatea trupelor de uscat (infanterie, artilerie și antitanc în zonele proprii sau în dispozitivul inamicului, pot aproviziona trupele care luptă în încercuire, desantul aerian și forțele din poziții înaintate. Elicopterele cu destinație specială pot executa misiuni de: cercetare aeriană, chimică și de radiații, plantarea minelor, întinderea unor linii telefonice, fumizarea unor porțiuni de teren în scopul ascunderii unor manevre ale trupelor proprii, asigurarea legăturii etc.]. Aviația sanitară, servește transportului de persoane accidentate sau care necesită intervenții chirurgicale urgente, putând parașuta materiale sanitare, instrumentar și medicamente în zone greu accesibile. Aviația sportivă, ramură sportivă în cadrul căreia se organizează activitatea de pregătire a tinerilor dornici să practice sporturi aeronautice, precum și concursuri și demonstrații aviatice de micromodele, aeromodele, zbor cu și fără motor, parașutism etc. Aviația utilitară, este destinată în special tratamentelor aviochimice din agricultură și silvicultură.

ARMA AVIAȚIE categorie din cadrul forțelor armate specializată și înzestrată în vederea ducerii de lupte aeriene și distrugerii obiectivelor terestre.

BAZĂ TEHNICĂ DE AVIAȚIE unitate tehnică de aviație organizată în vederea menținerii permanente în stare de disponibilitate a aerodromurilor (de bază, de manevră, de rezervă) de care dispune o unitate de aviație, precum și a echipajelor altor unități aterizate pe aerodromurile pe care le deservesc. B.T.D.A. este stabilă pe aerodromurile deservite.

BOMBĂ DE AVIAȚIE mijloc de luptă de aviație, constând din încărcătură explozivă (clasică sau nucleară), incendiară, luminoasă sau chimică, introdusă într-un înveliș aerodinamic prevăzut cu ampenaje pentru stabilizare. Bombele de aviație sunt construite într-o gamă largă de calibre și sunt lansate din aeronave prin procedee diferite (zbor orizontal, picaj, cabraj). Bombele de aviație pot fi: fugase, ale căror efect principal constă în acțiunea presiunii crescute în momentul exploziei, iar secundar, în acțiunea schijelor, fiind utilizate pentru nimicirea lucrărilor și instalațiilor militare și pentru lovirea forței vii și mijloacelor tehnice de luptă adăpostite, având un calibru cuprins între 50-100 kg, raza lor de acțiune depinzând de coeficientul de rezistență al mediului în care cade bomba și de greutatea substanței explozive din aceasta; brizante, care au ca efect principal producerea de schije și ca efect secundarsuflul exploziei, sunt utilizate pentru lovirea forței vii neadăpostite sau aflate în adăposturi de tip ușor, pentru lovirea avioanelor la sol, a stațiilor de radiolocație, a artileriei antiaeriene și a altor obiective cu protecție redusă, fiind lansate din casete în care se dispun 8-15 bucăți cu calibrul de 2-30 kg; antitanc, cu efect perforant și cumulativ, utilizate împotriva tancurilor, transportoarelor blindate și a altor mașini de luptă blindate, putând străpunge blindaje cuprinse între 30-200 mm (la lovire directă), fiind lansate din casete în care sunt dispuse 30-50 bucăți, având calibrul de 2,5-10 kg; chimice, care au ca efect infectarea atmosferei, a terenului și a obiectivelor de pe el cu vapori, ceață sau picături de substanță toxică de luptă, în scopul vătămării forței vii sau a îngreunării acțiunilor de luptă ale trupelor inamice, având calibrele cuprinse între 5-500 kg, din care 45-60% din încărcătură este chimică, iar restul exploziv; incendiare, încărcate cu amestec incendiar (termit, electron, amestecuri incendiare de tip napalm) destinat incendierii obiectivelor industriale, depozitelor, construcțiilor, mijloacelor tehnice de luptă, putând fi de calibru mic (până la două kg, încărcate cutermit și având corpul fabricat din electron, fiind aruncate mai multe o dată, zeci de bucăți, cu ajutorul unor casete, creând focare de incendiu mici și numeroase) și de calibru mare (până la câteva sute de kg, încărcate cu amestec incendiar vâscos care se aprinde prin explozie și crează focare de incendiu mari); cu napalm, bombe incendiare având corpul din masă plastică sau din tablă și ca încărcătură un amestec incendiar vâscos care se aprinde de la un amestec pirotehnic având rolul de a rupe capul bombei, fie de la bucățele de fosfor alb introduse în amestecul incendiar, putând fi de calibru mic (încărcătura de 5-10 l) sau de calibru mare (100-800 l); luminoase, încărcate cu un amestec pirotehnic care în timpul arderii produce o iluminare puternică, fiind lansate din aeronavă cu o parașută care asigură o cădere lină și luminarea terenului timp de câteva minute, corespunzător calibrului bombei, utilizându-se în timpul executării misiunilor de cercetare aeriană prin fotografiere noaptea sau pentru iluminarea terenului în cazul executării misiunilor de bombardament noaptea, având un calibru de 50-500 kg; fumigene, destinate orbirii inamicului, pentru mascarea trupelor proprii sau pentru semnalizarea prin fumul creat de încărcătura de luptă, având calibrul de 100-500 kg; încărcate cu diverse materiale de propagandă, au un dispozitiv de împrăștiere a acestora, suprafața de împrăștiere depinzând de înălțimea de lansare, numărul de bombe, greutatea acestora și intensitatea vântului, calibrul lor fiind de 50-150 kg. Bomba atomică (sau nucleară), produce prin explozie efecte de distrugere combinate mari, determinate de unda de șoc a exploziei, emisiunea de lumină, radiația penetrantă, infectarea radioactivă și de fluxul electromagnetic asupra oamenilor, mijloacelor tehnice de luptă, clădirilor și instalațiilor, terenului. Este alcătuită din corpul bombei, încărcătură de material fisionabil (uraniu 235, plutoniu 239 etc.), încărcătură de exploziv care servește unirii maselor subcritice, unul sau mai multe focoase și un sistem de dispozitive pentru împiedicarea exploziei accidentale. Cantitatea de încărcătură fisionabilă este variabilă, calibrul lor ajungând până la echivalentul a câteva Mt. de trotil. Bomba nucleară echivalentă cu 20.000 de t trinitrotoluen este denumită bomba convențională cu fisiune; variante evolutive: termonucleară (cu hidrogen), cu californiu, cu cobalt, cu neutroni. Bomba termonucleară, folosește energia eliberată în reac țiile de fuziune a nucleelor ușoare, reacția termonucleară fiind amorsată de un focos atomic care asigură atingerea unei temperaturi de zeci de milioane de grade. Bomba termonucleară care folosește deuteriul se numește bombă cu hidrogen. Se mai utilizează amestecuri de deuteriu-tritiu sau litiu-tritiu în stare solidă. Energia degajată de explozia unei bombe termonucleare este cu trei-patru ordine mai mare decât cea a unei bombe convenționale cu fisiune. Bomba termonucleară cu californiu este de calibru redus (câteva zeci de tone echivalent de trotil, având drept încărcătură fisionabilă un izotop al californiului și este acționată obișnuit. Datorită neutronilor eliberați la explozie efecte mari se manifestă asupra personalului neadăpostit. Bomba termonucleară cu cobalt are corpul confecționat din oțel cu un conținut mare de cobalt, care la explozia încărcăturii nucleare devine radioactiv, particulele rezultate în urma evaporării învelișului bombei producând o infectare a terenului foarte puternică și persistentă. Bomba cu neutroni, este o minibombă termonucleară de calibrul aproximativ 1 Kt, având un focos special care utilizează elemente transuraniene (californiu) sau un lorsen miniaturizat de putere mare. Factorul destructiv esențial îl constituie fluxul de neutroni rapizi (cu o foarte mare energie) și razele gama, care în interacțiune cu atomii de hidrogen din celulele țesuturilor vii, distrug substanța activă și provoacă la personal boala de iradiere și moartea (sin. bombă cu radiație mărită).

BULETIN METEOROLOGIC DE AVIAȚIE informare făcută periodic asupra condițiilor de stare a vremii dintr-un interval de timp trecut și asupra evoluției probabile a timpului pentru diferite perioade utilizând: temperatura, presiunea atmosferică, viteza și intensitatea vântului, nebulozitatea, fenomene hidrometeorologice (ceață, polei, lapoviță, ploaie, ninsoare). Servește navigației aeriene și este înmânat conducătorilor de zbor și echipajelor aeronavelor, fiind întocmit de către stațiile meteorologice care deservesc aviația militară sau civilă.

BUSOLA DE AVIAȚIE instrument de orientare aflat la bordul aeronavelor care indică capul compas (v.), putând fi tip magnetic, giromagnetic sau giroinductiv. Indicațiile sale nu sunt influențate de magnetismul maselor metalice de pe aeronavă.

CALIBRUL BOMBELOR DE AVIAȚIE greutatea acestora calculată în kg sau t.

DIRIJAREA AVIAȚIEI activitate de asigurare a ieșirii avioanelor la ținte pentru executarea unei misiuni de luptă. Dirijarea aviației se realizează prin mijloace radioelectronice și de transmisiuni.

ESCADRILĂ DE AVIAȚIE subunitate tactică de bază a aviației militare, compusă din patrule de aviație (v.) din aceeași categorie, fiind dotată cu personal navigant și tehnic care asigură pregătirea și ducerea acțiunilor de luptă. Escadrila de luptă se dispune pe un aerodrom al unității din care face parte în raport cu situația tactică sau cerințele de dispersare, fiind capabilă să îndeplinească misiuni de luptă independente.

FLOTILĂ DE AVIAȚIE unitate de aviație care grupează mai multe escadrile de aceeași categorie.

GRUP DE AVIAȚIE unitate de aviație compusă din 2-3 escadrile, care intră în compunerea unei flotile de aviație.

INTENSITATEA ACȚIUNILOR DE LUPTĂ ALE AVIAȚIEI numărul misiunilor executate cu o anumită categorie de aviație într-o zi de luptă sau într-o anumită perioadă, putând fi valabilă de la o zi la alta sau de la o perioadă la alta, depinzând de scopurile propuse, de misiunile trupelor de uscat sau ale marinei militare, de disponibilitatea tehnicii de luptă a personalului navigant, de timpul și condițiile meteorologice, de starea de asigurare materială a categoriei de aviație respective.

ISTORIA AVIAȚIEI știință care se ocupă cu studiul apariției și dezvoltării aviației.

ÎNSOȚIREA CELORLALTE CATEGORII DE AVIAȚIE procedeu de acțiune folosit de aviația de vânătoare, care constă în acoperirea formațiilor celorlalte categorii de aviație împotriva atacurilor aviației de vânătoare inamice, prin zborul într-un dispozitiv de luptă comun. Acest procedeu se poate executa începând de la decolare pe tot timpul zborului sau pe anumite sectoare de traiect. Modul de însoțire și realizarea dispozitivului de luptă comun sunt stabilite de comandanții unităților de aviație însoțite și însoțitoare, pe baza unui plan întocmit pe timpul pregătirii misiunii de luptă.

LOVITURĂ DE AVIAȚIE acțiune de atac a aviației asupra unui obiectiv cu scopul nimicirii, neutralizării sau întârzierii acestuia. Loviturile de aviație pot fi: simultane (utilizându-se mai multe formații în același timp), concentrate (loviturile se execută cu majoritatea forțelor de pe un obiectiv), succesive sau eșalonate (loviturile asupra obiectivului se repetă la intervale de timp neregulate, utilizându-se aceleași formații sau altele, în scopul prelungirii efectului la obiectiv pe o durată mai mare de timp).

OFIȚER CU DIRIJAREA AVIAȚIEI ȘI INDICAREA OBIECTIVELOR ofițer de aviație trimis în dispozitivul de luptă al unităților mecanizate din primul eșalon, înzestrat cu mijloace de transmitere sol-aer, în scopul dirijării aviației de sprijin asupra obiectivelor inamicului ce urmează a fi nimicite, indicându-le și ușurând descoperirea acestora. Observarea se face direct cu ajutorul indicatorului optic circular al stației de radiolocație, la dispoziția ofițerului, sau prin precedarea formației de avioane de către un avion de cercetare, dirijat prin radiolocație la obiectiv de ofițerul cu dirijarea pe baza indicațiilor din hărțile de lucru ale statelor majore ale unităților mecanizate.

OFIȚER DE LEGĂTURĂ DE AVIAȚIE ofțer de aviație atașat unei unități mecanizate din primul eșalon, pentru menținerea cooperării dintre aviație și trupele de uscat pe timpul desfășurării acțiunilor, având următoarele sarcini: prezentarea posibilităților aviației de sprijin pentru nimicirea obiectivelor din fâșia de ofensivă/defensivă a unității; propunerea obiectivelor ce urmează a fi nimicite de aviație cu posibilitatea optimă, precum și timpul de intervenție sau de repetare a loviturilor; menținerea permanentă a legăturii cu eșalonul superior și unitățile de aviație de sprijin, pentru a asigura oportunitatea cererilor de resurse, fiind dotat cu aparat de radio emisie-recepție.

SPRIJIN AERIAN / DE AVIAȚIE, totalitatea acțiunilor de luptă executată de aviația de vânătoare-bombardament sau de elicopterele de sprijin, în folosul trupelor de uscat sau ale marinei militare pe tot parcursul luptelor duse de acestea. Sprijinul aerian se efectuează cu majoritatea resursei de aviație la dispoziția unei unități operative sau a unui front, pe baza hotărârii comandantului căruia i s-au afectat forțe aeriene și în limitele intensității acțiunilor de luptă stabilite.

SUBUNITATE DE AVIAȚIE subdiviziune a unei unități militare cu organizare și dotare corespunzătoare sarcinilor ce îi revin luptă (patrulă, escadrilă), ducând acțiuni de luptă în cadrul unităților sau independent. Subunitățile de bază fac parte din compunerea unei arme sau a unei unități de trupe speciale, prin organizare, posibilități de luptă și acțiunile ce-i revin stând la baza structurii organizatorice a acesteia și a evoluării capacității ei combative (ex. escadrila).

TABĂRĂ DE AVIAȚIE cantonament de pregătire cu scopul de a învăța pilotaj sau parașutism în regim de campanie, pentru recunoașterea unor zone, fotografiere aeriană etc.

TACTICA AVIAȚIEI ramură a artei militare având drept obiect studiul acțiunilor de luptă în spațiul aerian de către unitățile tactice, elaborarea de principii, procedee, forme de organizare și ducere a acestora.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AVIÁȚIE (< fr.) s. f. 1. Navigație aeriană cu aeronave mai grele decît aerul (planoare, avioane, elicoptere etc.); tehnica acestei navigații. Primele zboruri au fost făcute cu planoare, remarcabile fiind încercările lui O. Lilienthal (1890). Avioane cu motoare cu abur au fost construite de A.F. Mojaiski (1882) și de C. Ader (1897). Frații O. și W. Wright au construit primul avion cu motor cu ardere internă., realizînd primul zbor, cu decolare prin catapultare, în 1903. Traian Vuia a construit un avion cu care s-a efectuat prima decolare cu mijloace proprii de bord (18 mart. 1906), iar H. Coandă a realizat în 1910 prima încercare de zbor cu un avion cu reacție, de construcție proprie. În România, primele avioane au fost construite de Aurel Vlaicu (1910-1911). Printre pionerii a. se numără și A. Santos-Dumont, H. Farman, L. Blériot (a traversat Marea Mînecii în 1909), Ch. Lindberg (a traversat Oceanul Atlantic în 1927), V.P. Cikalov (a efectuat primul zbor peste Polul Nord în 1937) ș.a. După al doilea război mondial perfecționarea construcției avioanelor și folosirea motoarelor cu reacție au permis atingerea unor viteze de zbor superioare vitezei sunetului și realizarea unor avioane de foarte mare capacitate și cu întinsă rază de acțiune. 2. Ramură a aeronauticii care se ocupă de construcția și de funcționarea aeronavelor mai grele decît aerul. ♦ Totalitatea avionelor unei țări, ale unei societăți comerciale etc. ♦ Expr. A. civilă = ansamblul aeronavelor, instalațiilor și personalului care se folosesc la transportul călătorilor și mărfurilor, în scopuri utilitare, sanitare, turistice etc. A. sanitară = a. destinată transportului de urgență al celor grav bolnavi, a răniților și accidentaților, precum și a medicamentelor, a sîngelui pentru trasfuzii etc. A. sportivă = ramură sportivă care cuprinde aeromodelismul, planorismul, parașutismul, zborul cu motor și construirea de micromodele. A. militară = forța aeriană militară.

ORGANIZAȚIA AVIAȚIEI CIVILE INTERNAȚIONALE (O.A.C.I.; în engl.: Internațional Civil Aviation Organization – I.C.A.O.), agenție specializată în cadrul sistemului O.N.U., din 3 oct. 1947 cu sediul la Montréal (Canada), creată cu titlu provizoriu la 15 aug. 1945 (își începe activitatea la 4 apr. 1947), în scopul dezvoltării navigației aeriene internaționale, supravegherii transporturilor aeriene internaționale, pentru asigurarea bunei desfășurări a securității zborurilor, dezvoltarea rutelor de navigație aeriană și aeroporturilor. O.A.C.I. are 187 membri (2002), printre care și România (din 1965).

Intrare: aviație
  • silabație: a-vi-a-ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aviație
  • aviația
plural
  • aviații
  • aviațiile
genitiv-dativ singular
  • aviații
  • aviației
plural
  • aviații
  • aviațiilor
vocativ singular
plural

aviație

  • 1. Zbor cu ajutorul aeronavelor mai grele decât aerul; tehnica acestui zbor.
    surse: DEX '09 DLRLC DN
    • 1.1. Aviație civilă (sau comercială) = aviație care servește la transportul pasagerilor și mărfurilor.
      surse: DLRLC
    • 1.2. Ramură a aeronauticii care se ocupă cu construcția și funcționarea acestor aeronave.
      surse: DEX '09 DLRLC DN 3 exemple
      exemple
      • Școală de aviație.
        surse: DLRLC
      • Unul din semnele dezvoltării lor [a republicilor sovietice] este larga folosire a aviației. BOGZA, M. S. 154.
        surse: DLRLC
      • Un alt mecanic se ocupă cu pasiune de aviație. Avea gata prototipul unui avion special, care trebuia să meargă prin aer, pe apă și pe uscat. BART, E. 97.
        surse: DLRLC
  • 2. Totalitatea avioanelor de care dispune o țară, o societate comercială etc.
    surse: DEX '09 DLRLC DN
    • 2.1. Aviație sanitară = formație sanitară dotată cu avioane în vederea acordării asistenței medicale de urgență.
      surse: DEX '09 MDN '00 sinonime: aviasan
    • 2.2. Aviație (militară) = forța militară aeriană; diviziune a armatei care cuprinde această forță.
      surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • A făcut armata la aviație. Ofițer de aviație.
        surse: DLRLC

etimologie: