opțiuni
  • info

2 intrări

11 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

autoproclamare sf [At: DN3 / P: a-u~ / Pl: ~mări / E: autoproclama] Proclamare a cuiva de către sine însuși într-o funcție, într-un rang etc. Si: (rar) autoproclamat1.

AUTOPROCLAMARE s.f. Faptul de a se autoproclama. [< autoproclama].

AUTOPROCLAMA, autoproclam, vb. I. Refl. A se proclama singur. [Pr.: au-] – Auto1- + proclama.[1]

  1. Mai probabil: [Pr.: a-u-] (ca majoritatea covârșitoare a cuvintelor formate cu auto-). — cata

autoproclama vr [At: DN3 / P: a-u~ / Pzi: ~clam / E: auto1- + proclama] A se proclama pe sine însuși.

AUTOPROCLAMA vb. I. refl. A se proclama singur. [< auto1- + proclama].

AUTOPROCLAMA vb. refl. a se investi pe sine cu anumite titluri. (< auto1- + proclama)

autoproclama vb. refl. I A se învesti cu anumite titluri (de obicei pe nedrept) ◊ „Este, după părerea mea, un exemplu care ilustrează tendința de a se autoproclama ei înșiși «vârfuri» ale științei contemporane.” Sc. 24 XI 66 p. 4. ◊ „După ce s-a încercat de către câțiva autori obișnuiți să facă multă gălăgie în jurul numelui lor, să se autoproclame valori supreme [...] poeții s-au întors [...] la uneltele specifice, tradiționale ale poeziei.” R.l. 29 IX 75 p. 2; v. și I.B. 5 I 74 p. 4 (din auto1- + proclama; MNC 1971; DN3)

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

autoproclamare s. f. (sil. a-u-) → proclamare

autoproclama (a se ~) (desp. a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autoproclam, 3 se autoproclamă; conj. prez. 1 sg. să mă autoproclam, 3 să se autoproclame; imper. 2 sg. afirm. autoproclamă-te; ger. autoproclamându-mă

*autoproclama (a se ~) (a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoproclamă

autoproclama vb. (sil. a-u-) → proclama

Intrare: autoproclamare
autoproclamare substantiv feminin
  • silabație: a-u- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • autoproclamare
  • autoproclamarea
plural
  • autoproclamări
  • autoproclamările
genitiv-dativ singular
  • autoproclamări
  • autoproclamării
plural
  • autoproclamări
  • autoproclamărilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: autoproclama
  • silabație: a-u-to-pro-cla-ma info
verb (V1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • autoproclama
  • autoproclamare
  • autoproclamat
  • autoproclamatu‑
  • autoproclamând
  • autoproclamându‑
 singular plural
  • autoproclamă
  • autoproclamați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • autoproclam
 (să)
  • autoproclam
  • autoproclamam
  • autoproclamai
  • autoproclamasem
a II-a (tu)
  • autoproclami
 (să)
  • autoproclami
  • autoproclamai
  • autoproclamași
  • autoproclamaseși
a III-a (el, ea)
  • autoproclamă
 (să)
  • autoproclame
  • autoproclama
  • autoproclamă
  • autoproclamase
plural I (noi)
  • autoproclamăm
 (să)
  • autoproclamăm
  • autoproclamam
  • autoproclamarăm
  • autoproclamaserăm
  • autoproclamasem
a II-a (voi)
  • autoproclamați
 (să)
  • autoproclamați
  • autoproclamați
  • autoproclamarăți
  • autoproclamaserăți
  • autoproclamaseți
a III-a (ei, ele)
  • autoproclamă
 (să)
  • autoproclame
  • autoproclamau
  • autoproclamară
  • autoproclamaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

autoproclamare, autoproclamărisubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a se autoproclama. DN
etimologie:
  • autoproclama DN

autoproclama, autoproclamverb

  • 1. A se proclama singur. DEX '09 DN
etimologie:
  • Auto- + proclama DEX '09 DN

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.