opțiuni
  • info

2 intrări

9 definiții

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

autointitulare sf [At: MDA ms / P: a-u-to-in~ / Pl: ~lări / E: autointitula] Atribuire de către sine însuși a unui nume sau a unui titlu Si: (rar) autointitulat1.

AUTOINTITULA, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto1- + intitula.

AUTOINTITULA, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto1- + intitula.

autointitula vr [At: DN3 / P: a-u-to-in- / Pzi: ~lez / E: auto1- + intitula] A-și atribui sieși un nume, un titlu.

AUTOINTITULA vb. I. refl. A se intitula, a se denumi singur. [auto1- + intitula].

AUTOINTITULA vb. refl. a-și atribui un nume, un titlu. (< auto1- + intitula)

autointitula vb. refl. I A se denumi singur (pe nedrept) ◊ „Așa se înfățișează aceste așa-zise «drame de tip nou», care se autointitulează «de avangardă».” Sc. 7 I 62 p. 3. ◊ „«Dosarul Moro» a fost dat publicității la Roma, la cererea forțelor politice. Acesta este un document însumând 50 de file dactilografiate găsit de poliție la una din bazele de la Milano ale organizațiilor teroriste autointitulate «Brigăzile roșii».” Sc. 20 X 78 p. 6; v. și R.l. 4 VII 79 p. 6 (din auto1- + intitula; Fl. Dimitrescu în LL 10/65 p. 236; DN3, DEX-S)

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

autointitula (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autointitulez, 3 se autointitulează; conj. prez. 1 sg. să mă autointitulez, 3 să se autointituleze; imper. 2 sg. afirm. autointitulează-te; ger. autointitulându-mă

*autointitula (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointitulează

autointitula vb. (sil. a-u-to-in-) → intitula

Intrare: autointitulare
autointitulare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • autointitulare
  • autointitularea
plural
  • autointitulări
  • autointitulările
genitiv-dativ singular
  • autointitulări
  • autointitulării
plural
  • autointitulări
  • autointitulărilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: autointitula
  • silabație: a-u- info
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • autointitula
  • autointitulare
  • autointitulat
  • autointitulatu‑
  • autointitulând
  • autointitulându‑
 singular plural
  • autointitulează
  • autointitulați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • autointitulez
 (să)
  • autointitulez
  • autointitulam
  • autointitulai
  • autointitulasem
a II-a (tu)
  • autointitulezi
 (să)
  • autointitulezi
  • autointitulai
  • autointitulași
  • autointitulaseși
a III-a (el, ea)
  • autointitulează
 (să)
  • autointituleze
  • autointitula
  • autointitulă
  • autointitulase
plural I (noi)
  • autointitulăm
 (să)
  • autointitulăm
  • autointitulam
  • autointitularăm
  • autointitulaserăm
  • autointitulasem
a II-a (voi)
  • autointitulați
 (să)
  • autointitulați
  • autointitulați
  • autointitularăți
  • autointitulaserăți
  • autointitulaseți
a III-a (ei, ele)
  • autointitulează
 (să)
  • autointituleze
  • autointitulau
  • autointitulară
  • autointitulaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

autointitula, autointitulezverb

  • 1. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:
  • Auto- + intitula DEX '09 DEX '98 DN

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.