2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AUTOINSTRUÍRE, autoinstruiri, s. f. Faptul de a se autoinstrui. [Pr.: a-u-] – V. autoinstrui.

autoinstruire sf [At: SCÂNTEIA, 1951, nr. 2178 / P: a-u-to-in~ / Pl: ~ri / E: autoinstrui] 1-2 Autodidacticism (1-2).

AUTOINSTRUÍRE, autoinstruiri, s. f. Acțiunea de a se autoinstrui și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autoinstrui.

AUTOINSTRUÍRE s.f. Faptul de a se autoinstrui; instruire desfășurată de om prin efort personal, în afara sistemului de învățământ; autodidaxie. [< autoinstrui].

autoinstruíre s. f. Acțiunea de îmbogățire a cunoștințelor prin efort personal ◊ „De fapt nu numai despre autoeducație am vrea să vorbim aici, ci și despre autoinstruire. Sau – cu un cuvânt mai puțin folosit – autodidaxie. Între autoeducație și autodidaxie (autoinstruire) e o strânsă legătură.” Cont. 9 VII 65 p. 1 (din autoinstrui; DN3)

AUTOINSTRUÍ, autoinstruiesc, vb. IV. Refl. A se instrui singur. [Pr.: a-u-] – Auto1- + instrui.

autoinstrui vr [At: DN3 / P: a-u-to-in~ / Pzi: ~esc / E: auto1- + instrui] 1-2 A se instrui ca autodidact (1,3).

AUTOINSTRUÍ, autoinstruiesc, vb. IV. Refl. A se instrui ca autodidact. [Pr.: a-u-] – Auto1- + instrui.

AUTOINSTRUÍ vb. IV. refl. A se instrui singur. [< auto1- + instrui].

AUTOINSTRUÍ vb. refl. a se instrui singur. (< auto1- + instrui)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

autoinstruí vb. (sil. a-u-to-in-) → instrui

Intrare: autoinstruire
autoinstruire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • autoinstruire
  • autoinstruirea
plural
  • autoinstruiri
  • autoinstruirile
genitiv-dativ singular
  • autoinstruiri
  • autoinstruirii
plural
  • autoinstruiri
  • autoinstruirilor
vocativ singular
plural
Intrare: autoinstrui
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • autoinstrui
  • autoinstruire
  • autoinstruit
  • autoinstruitu‑
  • autoinstruind
  • autoinstruindu‑
singular plural
  • autoinstruiește
  • autoinstruiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • autoinstruiesc
(să)
  • autoinstruiesc
  • autoinstruiam
  • autoinstruii
  • autoinstruisem
a II-a (tu)
  • autoinstruiești
(să)
  • autoinstruiești
  • autoinstruiai
  • autoinstruiși
  • autoinstruiseși
a III-a (el, ea)
  • autoinstruiește
(să)
  • autoinstruiască
  • autoinstruia
  • autoinstrui
  • autoinstruise
plural I (noi)
  • autoinstruim
(să)
  • autoinstruim
  • autoinstruiam
  • autoinstruirăm
  • autoinstruiserăm
  • autoinstruisem
a II-a (voi)
  • autoinstruiți
(să)
  • autoinstruiți
  • autoinstruiați
  • autoinstruirăți
  • autoinstruiserăți
  • autoinstruiseți
a III-a (ei, ele)
  • autoinstruiesc
(să)
  • autoinstruiască
  • autoinstruiau
  • autoinstrui
  • autoinstruiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

autoinstruire

  • 1. Faptul de a se autoinstrui.
    surse: DEX '09 DN sinonime: autodidaxie

etimologie:

  • vezi autoinstrui
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

autoinstrui

  • 1. A se instrui singur.
    surse: DEX '09 DN

etimologie:

  • Auto- + instrui
    surse: DEX '09 DEX '98 DN