autoimprecație, blestem pe care cineva și-l adresează singur pentru a garanta unui interlocutor justețea ori bunăcredința cu care a făcut o afirmație, ori a întreprins o acțiune. Alteori, în cazul unor acțiuni viitoare, este vorba de un auto-blestem-legământ (I): „Târgovețul I: Iartă-mă, jupân vatave... măria ta și stăpâne... Eu nu știu chiar nemicuța... de nu-i așa, să fiu câne!” (B. P. Hasdeu) A., ca și imprecația, este, astăzi, o figură desuetă.