7 definiții pentru autoacuzație
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
AUTOACUZÁȚIE, autoacuzații, s. f. Autoacuzare. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. auto-accusation.
autoacuzație sf [At: DEX-S / P: a-u-to-a~ / Pl: ~ii / E: fr autoaccusation] 1-2 (Rar) Autoacuzare (1-2).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
AUTOACUZÁȚIE, autoacuzații, s. f. (Rar) Autoacuzare. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. auto-accusation.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ana_zecheru
- acțiuni
AUTOACUZÁȚIE s. f. autoacuzare. ◊ formă de delir în care bolnavul se învinuiește de fapte imaginare. (< fr. auto-accusation)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
autoacuzáție s. f. 1978 Acțiunea de a se autoacuza v. autodenunța (din auto1- + acuzație; cf. fr. auto-accusation; DEX-S)
- sursa: DCR2 (1997)
- furnizată de Editura Logos
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare morfologice
Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.
*autoacuzáție (a-u-, -ți-e) s. f., art. autoacuzáția (-ți-a), g.-d. art. autoacuzáției; pl. autoacuzáții, art. autoacuzáțiile (-ți-i-)
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
autoacuzáție s. f. (sil. a-u-to-a-), pl. autoacuzáții
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
- silabație: a-u-to-a-cu-za-ți-e
substantiv feminin (F135) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
autoacuzație
- 1. autoacuzaresurse: DEX '09 MDN '00
- 1.1. Formă de delir în care bolnavul se învinuiește de fapte imaginare.surse: MDN '00
-
etimologie:
- limba franceză auto-accusationsurse: DEX '09 DEX '98 MDN '00