4 intrări

34 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AUT, adv., (2) auturi, s. n. (Sport) 1. Adv. În afara terenului de joc. 2. S. n. Situație în care un jucător scoate mingea în afara terenului de joc; penalizare aplicată de arbitru jucătorului respectiv. – Din engl. out „afară”.

aut [At: DN3 / Pl: ~uri / E: eg out] (Spt) 1 av În afara terenului de joc. 2 sn Situație în care un jucător scoate mingea în afara terenului de joc. 3 sn Penalizare acordată de arbitru pentru aut (2).

AUT (2) auturi, adv., s. n. (Sport) 1. Adv. În afara terenului de joc. 2. S. n. Situație în care un jucător scoate mingea în afara terenului de joc; penalizare aplicată de arbitru împotriva jucătorului respectiv. – Din engl. out „afară”.

AUT adv. (Sport) în afara limitelor terenului de joc. – Pronunțat monosilabic.

AUT adv. (Sport) În afara limitelor terenului de joc. ♦ (Substantivat, n.) Ieșirea, scoaterea mingii în afara limitelor terenului de joc, urmată de penalizare; penalizarea dată în această împrejurare. – Engl. out.

AUT adv. (Sport) În afara terenului de joc. ♦ (s.n.) Ieșirea, scoaterea mingii în afara terenului de joc; penalizarea aplicată în această situație. [< engl. out – afară].

AUT1 I. adv. (sport) în afara terenului de joc. II. s. n. ieșirea, scoaterea mingii în afara terenului de joc; penalizarea aplicată în această situație. (< engl. out, afară)

ÁUT1 adv. sport În afara terenului de joc. /<engl. out

ÁUT2 ~uri n. sport Situație când mingea iese în afara terenului de joc. /<engl. out

ÁUTO1- Element de compunere însemnând „de la sine”, „prin mijloace proprii”, care servește la formarea unor substantive, adjective și verbe. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-.

ÁUTO2- Element de compunere însemnând „automobil”, „automat”, care servește la formarea unor substantive. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-.

auto2- [At: DA / P: a-u~ / E: fr auto] Element prim de compunere cu semnificația: 1 De automobil. 2 De transport cu tracțiune mecanică. 3 Automat. 4 Automatizat. 5 Automatizare.

auto1- [At: DA / P: a-u~ / V: (înv) avto~ / E: fr, it auto] Element prim de compunere cu semnificația: 1 El însuși. 2 În sine însuși. 3 Prin sine însuși. 4 De la sine însuși.

AUTO1- Element de compunere însemnând „de la sine”, „prin mijloace proprii” și care servește la formarea unor substantive, adjective și verbe. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-.

AUTO2- Element de compunere însemnînd «automobil», «automat», care servește – mai ales în limbajul tehnic – la formarea unor substantive ca: autoblin- dat, autotracțiune etc. – Pronunțat: a-u-.

AUTO1- Element de compunere care arată că noțiunea conținută de a doua parte a cuvîntului compus se referă la subiect sau că acțiunea exprimată se îndeplinește spontan, de la sine, prin mijloace proprii; servește la formarea unor substantive ca autoapărare, autoliniștire, adjective ca: autobiografic, autocritic și verbe ca: autoadministra, autofinanța, autoimpune etc. – Pronunțat: a-u-.

AUTO2- Element de compunere însemnând „automobil”, „automat”, care servește la formarea unor substantive ca: autoblindat. [Pr.: a-u-] – Fr. auto-.

AUTO1- Element de compunere care arată că noțiunea conținută de a doua parte a cuvântului compus se referă la subiect sau că acțiunea exprimată se îndeplinește de la sine, prin mijloace proprii; servește la formarea unor substantive ca: autoliniștire, adjective ca: autocritic și verbe ca: autoadministra. [Pr.: a-u-] – Fr. auto- (< gr.).

AUTO1- Element prim de compunere savantă pentru cuvinte care arată că noțiunea se referă la subiect sau că acțiunea exprimată se îndeplinește de la sine. [Pron. a-u-. / < fr., it. auto-, cf. gr. autos – însuși].

AUTO2- Element prim de compunere savantă cu semnificația „automat” sau „automobil”. [Pron. a-u-. / < fr. automobile].

AUT2(O)- elem. „însuși, singur”; „automobil, mașină”. (< fr. aut/o/-, cf. gr. autos)

auto2- Element de compunere cu sensul „automobil” sau „automat” (din fr. auto[mobile]; L. Seche în LR 1/74; DEX, DN3)

auto1- Element de compunere cu sensul „de la sine, pe sine” (din fr., it. auto; DEX, DN3)

auto-móto-vélo s., adj. Referitor la automobile, motociclete și biciclete ◊ „Pentru amatorii de auto-moto-velo, pe lângă noua motoretă «Mini-Mobra», se vor mai prezenta la Târgul de mostre noile tipuri de biciclete «Pegas 18 B» și «Standard B.».” R.l. 10 VIII 77 p. 2; v. și 1 VIII 80 p. 5 (din auto2- + moto- + velo)

*áuto- și (maĭ rar) áŭto- (d. vgr. autós, însușĭ, singur, ca în autómatos, automat. Cp. cu samo-var), prefix care înseamnă „însușĭ, singur, de la sine, pin sine” ș. a.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

aut2 s. n., pl. áuturi (au-)

áut s. n., pl. áuturi (sil. au-)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

auto- Prefix care intră în compunerea a numeroși termeni moderni, ca sp. auto-, pentru a adăuga unui cuvînt semnificația „prin sine”. Gr. αύτός „el însuși” direct începînd cu sec. XVII (cu forma înv. avto-) și apoi prin intermediul fr. Cităm în continuare cuvintele care circulă numai în compunere cu auto-: autobuz, s. n.; autocefal, adj.; autocefalie, s. f.; autoclavă, s. f.; autocrat, adj.; autocratic, adj.; autocrație, s. f.; autogen, adj.; autohton, adj.; automat, s. n.; automatic, adj.; automatism, s. n.; autonom, adj.; autonomie, s. f.; autonomist, s. m.; autopsie, s. f.; autotipie, s. f.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

AUT-, v. AUTO-~arhie (v. -arhie2), s. f., 1. Politică a unui stat de creare a unei economii naționale închise. 2. Independență a indivizilor față de convențiile sociale, considerate ca străine naturii; ~ecologie (v. eco-1, v. -logie1), s. f., ramură a ecologiei care studiază interacțiunea organismului individual (vegetal sau animal) cu mediul vital; ~oic (v. -oic), adj., 1. (Despre paraziți) Care își parcurge întreg ciclul vital pe aceeași plantă gazdă. 2. Care prezintă fructificații mascule și femele pe aceeași plantă; ~onim (v. -onim), adj., (despre o lucrare, o operă) care este publicat sub numele adevărat al autorului; ~onimie (v. -onimie), s. f., creare în taxonomia biologică a numelui unui alt taxon de același rang, care include tipul taxonului imediat superior; ~opsie (v. -opsie), s. f., disecare și examinare anatomică a organelor interne, pentru stabilirea cauzei morții; sin. necropsie.

AUTO- „însuși, singur, de la sine, spontan, automat, prin mijloace proprii, automobil”. ◊ gr. autos „el însuși” > fr. auto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. auto-.~alogamie (v. alo-, v. -gamie), s. f., prezența în cadrul aceleiași specii a unor indivizi parțial autogami și parțial alogami; ~biografie (v. bio-, v. -grafie), s. f., 1. Scriere literară aparținînd genului epic, în care autorul își povestește viața. 2. Biografia unei persoane, scrisă de ea însăși; ~biologie (v. bio-, v. -logie1), s. f., biologie a organismelor individuale; sin. idiobiologie; ~blast (v. -blast), s. n., microorganism sau germen solitar; ~carp (v. -carp), adj., s. n., (fruct) rezultat prin autofecundare; ~carpie (v. -carpie), s. f., autogamie urmată de formarea fructului; ~cartograf (v. carto-, v. -graf) s. n., aparat pentru obținerea de planuri și hărți prin restituția automată a fotogramelor; ~cefal (v. -cefal), adj., 1. Care se bucură de autocefalie. 2. Care se conduce singur; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., independență a unei biserici ortodoxe naționale; ~cheratoplastie (v. cherato-, v. -plastie), s. f., operație plastică, de refacere a corneei distruse, cu material prelevat de la aceeași persoană; ~cinetic (v. -cinetic), adj., care este capabil să se miște fără a primi impuls din afară; ~citoliză (v. cito-, v. -liză), s. f., autoliză*; ~clazie (v. -clazie), s. f., proces de topire a unui țesut organic prin fermenți proprii; ~core (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) care răspîndesc semințele prin deschiderea bruscă a fructelor; ~corie (v. -corie2), s. f., împrăștiere a sporilor, semințelor și fructelor prin mijloace proprii; ~crat (v. -crat), adj., s. m. și f. (conducător) cu puteri absolute; ~crație (v. -crație), s. f., formă de guvernămînt, în care întreaga putere a statului este concentrată în mîna unei singure persoane; ~cromie (v. -cromie), s. f., procedeu de realizare a reproducerilor colorate prin imprimarea succesivă a mai multor culori peste o autotipie alb-negru; ~cromozom (v. cromo-, v. -zom), s. m., cromozom obișnuit de care se prind cromozomii sateliți în timpul procesului meiotic; ~dem (v. -dem), s. n., populație formată din indivizi care se reproduc prin autofertilizare; ~desmozomi (v. desmo-, v. -zom), s. m. pl., desmozomi care unesc diferite zone ale suprafeței aceleiași celule; ~dinamic (v. -dinamic), adj., care este mișcat de propria sa forță; ~drom (v. -drom), s. n., teren special amenajat, destinat curselor de automobile; ~ecolalie (v. eco-1, v. -lalie), s. f., simptom al unor boli mintale, care constă în repetarea stereotipă a propriilor cuvinte; ~erastie (v. -erastie), s. f., dragoste excesivă față de propria-i persoană, devenită obiectul instinctual sexual deviat; sin. narcisism; ~estezie (v. -estezie), s. f., sensibilitate a plantelor la excitațiile interne; ~fag (v. -fag), adj., care prezintă autofagie; ~fagie (v. -fagie), s. f., consumare a propriilor țesuturi ale unui organism supus inaniției; ~fen (v. -fen), adj., (despre un caracter genetic) controlat de o singură genă care se manifestă autonom în cursul transplantelor; ~fil (v. -fil1), adj., autogam*; ~filie (v. -filie1), s. f., autoapreciere exagerată patologic; ~filogenie (v. filo-1, v. -geme1), s. f., dezvoltare a unor frunze din lamina altor organe foliare; ~fit (v. -fit), s. m., făt teratologic care poate trăi în viața extrauterină; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante autotrofe care se nutresc, prin fotosinteză, direct din materia organică; ~fitic (v. -fitic), adj., (despre plante) care își produce singur substanțele nutritive; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a fi singur; ~fonie (v. -fonie1), s.f, rezonanță obsedantă a propriei voci; ~fonomanie (v. fono-2, v. -manie), s. f., tendință patologică spre sinucidere; ~fundoscop (v. -fundo-, v. -scop), s. n., oftalmoscop pentru examinarea fundului de ochi propriu; ~game (v. -gam), adj., s. f. pl., (plante) la care fecundația se realizează cu polen din staminele florii în care se află și pistilul; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Fecundație a florilor unei plante prin polenul produs în aceeași floare; 2. Tip de autofecundare la protozoare, constînd în unirea a două nuclee formate în aceeași celulă; ~gen (v. -gen1), adj., 1. Creat sau existent prin sine însuși. 2. A cărui dezvoltare este produsă de factori interni. 3. (Despre sudură) Care utilizează energia termică produsă de arderea acetilenei în oxigen; ~geneză (v. -geneză) s. f., 1. Reproducere prin polen propriu. 2. Teorie conform căreia dezvoltarea în natura vie se datorează exclusiv factorilor interni ereditari, negîndu-se acțiunea mediului ambiant. 3. Teorie potrivit căreia din materia organică poate lua naștere, în mod spontan, un organism viu evoluat; sin. generație spontanee; ~genie (v. -genie1), s. f., capacitate a unui organism vegetal de a se reproduce; ~genotipic (v. geno-1, v. -tipic), adj., care provine din același genotip; sin. izogenetic; ~gnoză (v. -gnoză), s. f., cunoaștere de sine însuși; ~gonie (v. -gonie), s. f., autogeneză* (1, 2, 3); ~graf (v. -graf), adj., s. n., 1. adj. și s. n., (Text, document) scris de autorul însuși. 2. s. n., Aparat folosit în fotogrammetrie la măsurarea corpurilor cu ajutorul fotogramelor terestre; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Procedeu prin care se reproduc pe o piatră litografică sau pe o hîrtie specială un text, un desen etc. 2. Produs tipografic obținut prin acest procedeu; ~gramă (v. -gramă), s. f., telegramă trimisă automobiliștilor în deplasare și afișată la stațiile de benzină; ~hematoterapie (v. hemato-, v. -terapie), s. f., tratament care constă în injectarea de sînge provenit dintr-o venă a aceluiași bolnav; sin. autohemoterapie; ~hemoliză (v. hemo-, v. -liză), s. f., distrugere a globulelor roșii de către propriul ser al bolnavului; ~hemoterapie (v. -hemo-, v. -terapie), s. f., autohemato- terapie*; ~historadiografie (v. histo-, v. radio-, v. -grafie), s. f., histoautoradiografie*; ~homogamie (v. homo-, v. -gamie), s. f., autopolenizare excepțională; ~hton (v. -hton), adj., 1. Care s-a format și s-a dezvoltat pe teritoriul unde trăiește și în prezent; sin. indigen, aborigen. 2. Care este limitat la un areal restrîns. 3. Relativ la cărbunii care s-au format pe locul de origine a plantelor din care aceștia provin. 4. Referitor la formațiile geologice care nu au suferit mișcări tectonice de translație; ~htonie (v. -htonie), s. f., caracter autohton; ~latrie (v. -latrie), s. f., adorație patologică a eului propriu; ~leucocitoterapie (v. leuco-, v. cito-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a leucocitelor provenind de la aceeași persoană; ~lit(v. -lit1), s. n., rocă magmatică înglobată în altă rocă, cu care a provenit din aceeași magmă inițială; ~litografie (v. lito-, v. -grafie), s. f., procedeu de reproducere tipografică a lucrărilor executate direct pe piatra litografică, pe o placă de metal sau pe hîrtie de transport; ~liză (v. -liză), s. f., proces de distrugere a celulelor și țesuturilor organice sub acțiunea enzimelor proprii; sin. autocitoliză, autopepsie, autoproteoliză; ~log (v. -log), adj., s. n., 1. s. n., Produs sau component care provine de la același organism. 2. adj., Ceea ce apare în mod natural într-un anumit sector organic sau care este prezent în mod normal în țesuturile sau umorile corpului. 3. (Despre un neoplasm) Provenit din celule care apar în mod normal în organul respectiv; ~mixie (v. -mixie1), s. f., proces de autofecundare, la care copulează doi gameți sau două nuclee de același sex; ~mizofobie (v. mizo-, v. -fobie), s. f., teamă patologică de mirosuri neplăcute, care ar putea proveni de la propria persoană; ~mobil (v. -mobil), adj., care se mișcă prin el însuși sau care se mișcă cu ajutorul unui motor propriu; ~morf (v. -morf), adj., privind mineralele rocilor limitate de formele cristaline proprii speciei lor; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., modificare organică morfologică și. funcțională, condiționată de factori interni; ~nastie (v. -nastie), s. f., curbură de creștere inegală a organelor vegetale datorită unor cauze interne; ~nefrectomie (v. nefr/o-, v. -ectomie), s. f., operație chirurgicală de excludere funcțională totală a rinichiului tuberculos; ~nictitropic (v. nicti-, v. -tropic), adj., (despre organe vegetale) care în mod spontan își ia poziția obișnuită din timpul nopții; ~nom (v. -nom1), adj., care se bucură de autonomie; ~nomie (v. -nomie), s. f., 1. Drept al unui stat de a se administra singur. 2. Faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria voință. 3. Distanță maximă pînă la care se poate deplasa un avion, o navă, un vehicul etc. fără a se mai alimenta cu combustibil pe parcurs; ~partenogeneză (v. parteno-, v. -geneză), s. f., partenogeneză sub acțiunea unui stimul fizic sau chimic; ~pelagic (v. -pelagic), adj., (despre organisme) care trăiește permanent în stratul superior al apelor mării; ~pepsie (v. -pepsie), s. f., autoliză*; ~plasmoterapie (v. plasmo-, v. -terapie), s. f., utilizare a plasmei sanguine în scop terapeutic; ~plast (v. -plast), s. n., granulă de clorofilă; ~plastic (v. -plastic), adj., referitor la reacțiile sau la adaptările orientate spre modificarea organismului propriu; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurigicală de refacere a unui țesut organic distrus cu material prelevat ce la același individ; ~plazie (v. -plazie), s. f., proces de dezvoltare în care unele celule ale embrionului se diferențiază morfologic și biologic într-o anumită direcție; sin. autodiferențiere; ~pneumocefalie (v. pneumo-, v. -cefalie), s. f., formație tumorală intracraniană plină cu aer sau cu gaz; ~podiu (v. -podiu), s. n., zona distală a membrelor toracale sau pelviene; ~poliploid (v. poliplo-, v. -id), s. m., hibrid poliploid care prezintă mai mult de două garnituri cromozomale; ~potamic (v. -potamic), adj., (despre organisme) care prosperă în ape curgătoare; ~proteoliză (v. proteo-, v. -liză), s. f., autoliză*; ~radiografie (v. radio- v. -grafie), s. f., metodă modernă de cercetare, bazată pe studiul imaginii obținute pe o peliculă radiografică a unui organ sau țesut ccnținînd o substantă radioactivă; ~scoliotropic (v. scolio-, v. tropic), adj., care prezintă autotropism; la care organele vegetale cresc și se dezvoltă în linie curbă; ~scopie (v. -scopie), s. f., percepție halucinatorie, care constă în faptul că bolnavul are impresia că se vede pe sine însuși; ~seroterapie (v. sero-, v. -terapie), s. f., metodă de tratament cu ser scos din sîngele bolnavului; ~sindeză (v. -sindeză), s. f., proces de împerechere a cromozomilor cu aceeași origine, în meioză; ~spor (v. -spor), s. m., aplanospor forma în celula parentală și asemănător cu aceasta; ~terapie (v. -terapie), s. f., vindecare a unei boli pe cale naturală; ~tetraploid (v. tetraplo-, v. -id), s. m., hibrid tetraploid care prezintă genomuri asemănătoare; ~tip (v. -tip), s. n., tip de taxon stabilit de autorul însuși; ~tipie (v. -tipie) s. f., procedeu fotochimic de executare a unui clișeu zincografic cu ajutorul unor puncte sau linii de diferite mărimi; ~tipografie (v. tipo-, v. -grafie), s. f., tipar înalt, ale cărui clișee se prepară prin corodarea unei plăci de metal pe care imaginile au fost executate direct; ~tomie (v. -tomie), s. f., 1. (La unele animale) Pierdere reflexă și spontană, în caz de primejdie, a unei părți a corpului (coadă, apendice, picior etc.) care, ulterior, se poate regenera. 2. Capacitate a unor vegetale de a pierde și apoi de a reface anumite părți ale organismului; ~trof (v. -trof), adj., care este capabil să-și producă singur substanțele organice necesare, pornind de la elemente minerale; ~trofie (v. -trofie), s. f., capacitate a plantelor cu clorofilă de a-și sintetiza singure substanțele nutritive; sin. autotrofiei*; ~uroterapie (v. uro-1, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a urinii recent emise și sterilizate provenind de la același bolnav; ~vaccinoterapie (v. vaccino-, v. -terapie), s. f., utilizare a autovaccinurilor în scop terapeutic; ~zit (v. -zit), s. m., făt dezvoltat care se poate hrăni singur în caz de monștri dubli, deosebit de cel parazit; ~zom (v. -zom), s. m., Cromozom comun celor două sexe, prezent în celulele somatice și care, împreună cu alozomul, formează genomul.

Intrare: aut (adv.)
aut1 (adv.) adverb
adverb (I8)
Surse flexiune: DOR
  • aut
Intrare: aut (s.n.)
aut2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aut
  • autul
  • autu‑
plural
  • auturi
  • auturile
genitiv-dativ singular
  • aut
  • autului
plural
  • auturi
  • auturilor
vocativ singular
plural
Intrare: auto (pref., de la sine)
auto3 (pref., de la sine) element de compunere prefix
prefix (I7-P)
  • auto
prefix (I7-P)
  • aut
Intrare: auto (pref., mașină)
auto4 (pref., mașină) element de compunere prefix
prefix (I7-P)
  • auto
prefix (I7-P)
  • aut
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

aut (adv.)

  • 1. sport În afara terenului de joc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie:

aut (s.n.)

  • 1. sport Situație în care un jucător scoate mingea în afara terenului de joc; penalizare aplicată de arbitru jucătorului respectiv.
    surse: DEX '09 DN

etimologie:

auto (pref., de la sine) aut

  • 1. Element de compunere însemnând „de la sine”, „prin mijloace proprii”, care servește la formarea unor substantive, adjective și verbe.
    surse: DEX '09 MDA2 DN DCR2 DETS

etimologie:

auto (pref., mașină) aut

  • 1. Element de compunere însemnând „automobil”, „automat”, care servește la formarea unor substantive.
    surse: DEX '09 DLRLC MDA2 DN DCR2

etimologie: