auricul sn [At: DA ms / V: -ă sf / P: a-u~ / Pl: ~e / E: fr auricule] Fiecare din cele două despărțituri superioare ale inimii Si: atriu.

auriculă¹ sf vz auricul

auriculă² sf [At: DA ms / P: a-u~ / Pl: ~le / E: fr auricule] (Atm) Ureche externă.

*AURICULĂ (pl. -le) sf. 🫀 Una din cele două cavități din partea superioară a inimii (👉 INIMĂ) [lat. auricula, cu accepțiune științifică nouă].

AURICUL, auricule, s. n. Fiecare dintre cele două despărțituri de sus ale inimii. – Pronunțat: a-u-.

AURICULĂ, auricule, s. f. Urechea externă, pavilionul urechii. – Pronunțat: a-u-.

AURICUL, auricule, s. n. Fiecare dintre cele două despărțituri de sus ale inimii. [Pr.: a-u-] – Fr. auricule (lat. lit. auricula).

AURICULĂ, auricule, s. f. Partea externă a urechii; pavilionul urechii. [Pr.: a-u-] – Fr. auricule (lat. lit. auricula).

AURICUL s.n. Fiecare dintre cele două despărțituri superioare ale atriului inimii. [Pron. a-u-, pl. -le. / < fr. auricule, cf. lat. auricula].

AURICULĂ s.f. Pavilionul urechii, urechea externă. [Pron. a-u-, pl. -le. / < fr. auricule, cf. lat. auricula – ureche].

AURICUL¹ s. n. fiecare dintre cele două compartimente superioare ale inimii; atrium (3). (< fr. auricule, lat. auricula)

AURICULĂ s. f. pavilionul urechii. (< fr. auricule, lat. auricula)

AURICUL²(O)- elem. „auriculă”. (< fr. auricul/o/-, lat. auricula)

AURICUL ~e n. Fiecare dintre cele două despărțituri superioare ale inimii, care comunică cu ventriculele. [Sil. a-u-] /<fr. auricule

AURICULĂ ~e f. Parte externă a urechii; pavilionul urechii. /<lat. auricula, fr. auricule

auriculă f. 1. pavilionul urechii; 2. una din despărțiturile inimei.

*aurículă f., pl. e (auricula, de unde vine și ureche). Anat. Lobu urechiĭ. Despărțitură a inimiĭ.

auricul (compartiment al inimii) (desp. a-u-) s. n., pl. auricule

auriculă (pavilionul urechii) (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. auriculei; pl. auricule

auricul (compartiment al inimii) (a-u-) s. n., pl. auricule

auriculă (pavilionul urechii) (a-u-) s. f., g.-d. art. auriculei; pl. auricule

auricul (compartiment al inimii) s. n. (sil. a-u-), pl. auricule

auriculă (pavilionul urechii) s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. auriculei; pl. auricule

auricul (a-u), pl. auricule

AURICUL s. (ANAT.) atriu. (~ul este o despărțitură a inimii.)

AURICULĂ s. v. ureche.

AURICUL s. (ANAT.) atriu. (~ este o despărțitură a inimii.)

AURICULĂ s. (ANAT.) ureche, pavilionul urechii, (rar) pîlnie, scoică.

Primula auricula L. Specie care înflorește primăvara. Flori numeroase, galbene-aurii sau albe cu centrul galben, infundibuliforme, pendente, odorante (caliciul farinos campanulat, cu 5-10 dinți, corolă cu tubul mai lung decît caliciul, dilatat ușor, cu 5 lobi puțin crestați la vîrf, gîtul farinos, dințat, 5 stamine), 10-15 dispuse în umbelă, terminal, pe tulpină glabră. Frunze mari, groase, cărnoase, alungit-eliptice, oblongi sau obovate, întregi, obtuze, fin-dințate, glabre, verzi-albăstrui, farinoase, așezate la baza plantei în rozetă. Plantă perenă, erbacee, cca 75 cm înălțime, tulpini drepte, scunde, groase, cu rizomi robuști și ramificați.