aúlos sm [At: MDENC² / E: ngr αωλος] Instrument muzical de suflat cu ancie dublă, care însoțea procesiunile dionisiace la vechii greci.

AÚLOS s. n. instrument de suflat cu ancie dublă, la grecii antici. (< fr., gr. aulos)

aulos (cuv. gr. αὐλός). În Grecia antică, instrument aerofon cu ancie* dublă, prevăzut cu 4-5 orificii. A fost preluat, se pare, din Asia (cel mai vechi exemplar a fost găsit în mormântul regelui sumerian Ur, cca. 2.700 î. Hr.). Instr. folosit adesea împerecheat (diaulos), era legat de ceremoniile cultice, profane și de teatru. Romanii îl cunoșteau într-o formă mai evoluată, sub denumirea de tibia*. V. aulodie.