2 intrări

23 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AUGMENTÁRE s. f. Acțiunea de a augmenta. [Pr.: aug-] – V. augmenta.

augmentare sf [At: MAIORESCU, D. I, 81 / P: aug~ / Pl: ~tări / E: augmenta] (Ltm; frm) 1 Mărire. 2 Sporire a ceva, adăugând elemente noi Si: (rar) augmentat1, augmentație (2). 3 (Muz) Lărgire a valorii notelor în repetarea unei teme sau a unui motiv Si: augmentație (3).

AUGMENTÁRE s. f. Acțiunea de a augmenta.V. augmenta.

AUGMENTÁRE s.f. Acțiunea de a augmenta; augmentație. ♦ (Muz.) Lărgire a valorii notelor în repetarea unei teme sau a unui motiv. [Pron. a-ug-. < augmenta].

augmentare f. lucrarea de a augmenta: creștere, sporire.

AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). [Pr.: aug-] – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

augmenta vt [At: DA / P: aug~ / Pzi: ~téz / E: lat augmentare, fr augmenter] (Ltm; frm) 1 A mări. 2 A spori ceva, adăugând elemente noi.

AUGMENTÁ, augmentez, vb. I. Tranz. A mări, a spori ceva (prin adăugarea unor elemente de aceeași natură). – Din fr. augmenter, lat. augmentare.

AUGMENTÁ vb. I. tr. A mări, a crește, a spori. [Pron. a-ug-. / < fr. augmenter, cf. lat. augmentum < augere – a crește].

AUGMENTÁ vb. tr. a mări, a spori. (< fr. augmenter, lat. augmentare)

A AUGMENTÁ ~éz tranz. rar A face mai mare; a mări; a spori; a majora. [Sil. aug-] /<fr. augmenter, lat. augmentare

*augmentațiúne f. (lat. augmentátio, -ónis). Acțiunea de a augmenta. – Și -áție și -áre.

*augmentéz v. tr. (lat. augmentare). Măresc, sporesc: a augmenta o leafă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

augmentáre s. f. (sil. aug- ), g. -d. art. augmentării

augmentá (a ~) (aug-) vb., ind. prez. 3 augmenteáză

augmentá vb. (sil. aug-), ind. prez. 1 sg. augmentéz, 3 sg. și pl. augmenteáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

AUGMENTÁRE vb. v. creștere, mărire, multiplicare, sporire.

augmentare s. v. CREȘTERE. MĂRIRE. MULTIPLICARE. SPORIRE.

AUGMENTÁ vb. v. crește, mări, multiplica, spori.

augmenta vb. v. CREȘTE. MĂRI. MULTIPLICA. SPORI.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

augmentare (< lat. augmentation „mărire”), procedeu contrapunctic de modificare a aspectului unei linii melodice prin mărirea duratelor (1). Își găsește aplicare în special în formele polif. imitative: canonul* și fuga* – în aceasta din urmă, ca mijloc de transformare a temei* cu prilejul stretto*-ului. Creșterea duratelor se face în mod proporțional, păstrându-se fizionomia ritmică originară. În ritmul binar* duratele de obicei se dublează, iar în cel ternar* se triplează, arareori intervin proporții mai mari. A. poate fi combinată cu alte procedee contrapunctice ca de exemplu cu inversarea* desenului melodic. Prin a. se obține o subliniere a liniei melodice, care câștigă în relief și prestanță. Din acest motiv ea apare mai ales în părțile concluzive ale diverselor lucrări. Prezentă încă din perioada Ars antiqua*, a. a cunoscut o mare răspândire în arta polifoniștilor flamanzi (sec. 16 – v. neerlandeză, școală) și apoi muzica barocului*. Se întâlnește și mai târziu, la clasici și la romantici, la cei din urmă a. putând afecta și metrul (2). În creația contemporană este aplicată adeseori într-un mod liber, în scopul schimbării profilului ritmic inițial. Ant. diminuare*.

Intrare: augmentare
augmentare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • augmentare
  • augmentarea
plural
  • augmentări
  • augmentările
genitiv-dativ singular
  • augmentări
  • augmentării
plural
  • augmentări
  • augmentărilor
vocativ singular
plural
Intrare: augmenta
  • silabație: aug-men-ta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • augmenta
  • augmentare
  • augmentat
  • augmentatu‑
  • augmentând
  • augmentându‑
singular plural
  • augmentea
  • augmentați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • augmentez
(să)
  • augmentez
  • augmentam
  • augmentai
  • augmentasem
a II-a (tu)
  • augmentezi
(să)
  • augmentezi
  • augmentai
  • augmentași
  • augmentaseși
a III-a (el, ea)
  • augmentea
(să)
  • augmenteze
  • augmenta
  • augmentă
  • augmentase
plural I (noi)
  • augmentăm
(să)
  • augmentăm
  • augmentam
  • augmentarăm
  • augmentaserăm
  • augmentasem
a II-a (voi)
  • augmentați
(să)
  • augmentați
  • augmentați
  • augmentarăți
  • augmentaserăți
  • augmentaseți
a III-a (ei, ele)
  • augmentea
(să)
  • augmenteze
  • augmentau
  • augmenta
  • augmentaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

augmentare

etimologie:

  • vezi augmenta
    surse: DEX '09 DN

augmenta

etimologie: