6 definiții pentru atrățel


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

atrățél sm [At: LB / V: araț-, ară-, areț- / Pl: ~el / E: mg aracél cf otrățel] (Bot; reg) Planta erbacee din familia boraginaceelor cu miros neplăcut, cu tulpina acoperită cu peri moi de culoare cenușie, cu frunze verzi-albicioase cu puf fin, cu flori de culoare roșu-închis, rar albe, care crește pe pământ pietros, calcaros, necultivat Si: limba-câinelui, plescaiță-roșă (Cynoglossum officinale).

atrățel m. plantă numită și limba câinelui (Cynoglossum). [Ung. ATRACÉL, de unde și forma redusă arățel].

otrățel m., pl. (cp. cu lat. utricellus, burdufaș, că otrățelu de apă are niște beșicuțe cu aer care-l fac să plutească. D. rom. ar veni ung. atracél și ceh. jitrocel, patlagină. V. rotoțel și tortel). Numele maĭ multor plante boraginee, precum: boraginea saŭ limba mĭeluluĭ (borrago officinalis), ale căreĭ florĭ îs sudorifice și bune contra tusiĭ, ĭar frunzele comestibile. Altă plantă (onosma arenarium), care crește pin locurĭ aride. Altă plantă, numită și limba cîneluĭ (cynoglossum officinale). Otrățelu de baltă saŭ al bălților (utricularia vulgaris), o plantă din altă familie, caracterizată pin niște beșicuțe cu aer așezate supt florĭ ca să le ție la suprafața apeĭ. Aceste beșicuțe aŭ un capac pe care-l pot împinge insectele ca să intre, dar care nu se maĭ deschide pentru ĭeșire, și așa insectele mor acolo servind ca hrană planteĭ. – Și otroțel, atrățel și arățel.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

atrățél (atrățéi), s. m. – Plantă, limba cîinelui (Cynoglossum officinale). Mag. atracél „Borrago officinalis” (Cihac, II, 477; DAR; Gáldi, Dict., 83).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

atrățél s.m. (reg.) plantă erbacee denumită și limba câinelui

Intrare: atrățel
substantiv masculin (M12)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • atrățel
  • atrățelul
  • atrățelu‑
plural
  • atrăței
  • atrățeii
genitiv-dativ singular
  • atrățel
  • atrățelului
plural
  • atrăței
  • atrățeilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)