ataxie sf [At: ENC. VET. 535 / Pl: ~ii / E: fr ataxie] 1 Neregularitate a funcțiilor fiziologice. 2 Tulburare a coordonării mișcărilor voluntare din cauza lezării unor căi nervoase sau centri nervoși.

*ATAXIE sf. 🩺 Neregularitate în mersul unor boale; ~ (locomotrice), neregularitate în mișcările corpului pricinuită de o turburare a funcțiunilor nervoase [fr.].

ATAXIE s.f. (Med.) Boală a măduvei spinării și (rar) a cerebelului, caracterizată prin incapacitatea de a coordona mișcările. [Gen. -iei. / < fr. ataxie, cf. gr. a – fără, taxis – ordine].

ATAXIE s. f. sindrom psihomotor caracterizat prin incapacitatea de a coordona mișcările. (< fr. ataxie, gr. ataxia)

ATAXIE f. med. Boală a măduvei spinării caracterizată prin incapacitatea de a coordona mișcările. /<fr. ataxie

ataxie (locomotrice) f. boală nervoasă ce face imposibilă coordinarea mișcărilor.

*ataxíe f. (vgr. ataxía, dezordine). Med. Dezordine în mișcările corpuluĭ (cînd nu maĭ eștĭ stăpîn pe mișcărĭ): ataxie locomotrice. Sec. 18. (d. ngr.). Abatere morală: ataxia unuĭ preut.

ataxie s. f., art. ataxia, g.-d. ataxii, art. ataxiei

ataxie s. f., art. ataxia, g.-d. ataxii, art. ataxiei

ataxie s. f., art. ataxia, g.-d. ataxii, art. ataxiei

ataxie, -xiei gen. a.

ATAXIE LOCOMOTRICE s. v. tabes.

ataxie locomotrice s. v. TABES.

ataxie (-ii), s. f. – Tulburare a coordonării mișcărilor voluntare. Gr. ἀταξία (sec. XVIII, cf. Gáldi 155). – Der. ataxic, adj. (bolnav de ataxie).