asorit¹ sn [At: T. PAPAHAGI, M. / Pl: ~uri / E: asori] (Med; pop) Insolație.

asorit², ~ă a [At: DA ms / Pl: ~iți, ~e / E: asori] (Pop) 1-2 Sorit² (1-2). 3 Care are insolație.

❍ASORIT sbst. Maram. (BRL.) 1 Faptul de a (se) asori ¶ 2 🩺 pop. = SOARE-SEC.

asori vtr [At: ȚIPLEA, P. P. (Glosar) / Pzi: ~resc / E: a- + sori] (Pop) 1-2 A (se) sori (1-2).

❍ASORI (-oresc) vb. tr. și refl. Maram. (BRL.) (ȚPL.) A ținea, a sta, a se arde la soare.

asorit, -ă, asoriți, -te, adj. 1. Pârlit, ars (de soare). 2. Cu insolație. – Din asori.

asorit, -ă, asoriți, -te, adj. – 1. Pârlit, ars (de soare). 2. Cu insolație. – Din asori (MDA).

asori, asoresc, vb. IV (reg.) a se încălzi (pârli) la soare

asori, asoresc, v.r. A se încălzi, a se expune la soare: „Te pui gios să te umbrești, / Mai tare te asorești” (Țiplea, 1906: 502). – Din a- (protetic) + sori „a se încălzi la soare”, cf. însori (MDA).

asori, asoresc, vb. refl. – A se încălzi, a se pârli, a se expune la soare: „Te pui gios să te umbrești, / Mai tare te asorești” (Țiplea, 1906: 502). – Din a protetic + sori „a se încălzi la soare” < soare, cf. însori (< în + soare + -i) (MDA).

asori, asoresc, vb. refl. – A se încălzi, a se pârli, a se expune la soare: „Te pui gios să te umbrești, / Mai tare te asorești” (Țiplea 1906: 502). – Din a- + sori, cf. însori (în + soare + -i).