ASFIXIE, asfixii, s. f. Stare de sufocare datorită înecării, strangulării, gazelor toxice, ca simptom al unor boli etc. [Acc. și: asfixie] – Din fr. asphyxie.

asfixie sf [At: SADOVEANU, N. F. 73 / P: ~xi-e / Pl: ~ii / E: fr asphyxie] 1 Stare de sufocare datorită înecării, strangulării, inhalării de gaze toxice, ca simptom al unor boli etc. 2 Moarte prin asfixie (1).

*ASFIXIE sf. Înnăbușire, încetare a respirațiunii și, ca urmare, a tuturor fenomenelor vitale (🖼 246) [fr.].

ASFIXIE, asfixii, s. f. Stare de sufocare datorită înecării, strangulării, gazelor toxice, ca simptom al unor boli etc. – Din fr. asphyxie.

ASFIXIE, asfixii, s. f. Oprire, curmare a respirației (provocată de absorbirea unui gaz otrăvitor, de înecare, de strangulare); înăbușire, sufocare. Am răsuflat adînc, ca după un început de asfixie. SADOVEANU, N. F. 73.

ASFIXIE, asfixii, s. f. Oprire, curmare a respirației (provocată de absorbirea unui gaz otrăvitor, de înecare etc.); înnăbușire, sufocare. – Fr. asphyxie (< gr.).

ASFIXIE s.f. Oprire a respirației (cauzată de strangulare, de respirarea unui gaz toxic, de înecare etc.) care poate provoca încetarea bătăilor inimii și moartea; înăbușire, sufocare. [Gen. -iei. / < fr. asphyxie, cf. gr. asphyxia – oprire a pulsației].

ASFIXIE s. f. oprire a respirației prin strangulare, respirarea unui gaz toxic, înec etc.; sufocare. (< fr. asphyxie, gr. asphyxia)

ASFIXIE ~i f. Oprire a respirației datorită otrăvirii cu gaze, înecului sau strangulării; sufocare. [G.-D. asfixiei] /<fr. asphyxie

asfixie f. suspendarea respirațiunii și starea de moarte aparentă (prin cufundare, strangulare).

*asfixíe f. (vgr. asphyxía). Sufocare, înădușire, suprimarea respirațiuniĭ. – Ĭa se produce pin înecare saŭ gîtuire și pin respirarea gazurilor vătămătoare, decĭ din lipsa aeruluĭ. Se poate une-orĭ însufleți un asfixiat expunîndu-l la aer liber, dezbrăcîndu-l, suflîndu-ĭ aer în plămînĭ și frecîndu-l, ca să înceapă sîngele a circula. Alte-orĭ e bine să i se lase sînge de la braț.

asfixia vtr [At: DA / P: ~xi-a / Pzi: ~iez / E: fr asphyxier] 1-2 A provoca sau a suferi o asfixie (1). 3-4 (Pex) A omorî sau a muri prin asfixie (1).

*ASFIXIA (-iez) I. vb. tr. A produce asfixie, a omorî prin asfixie, a înnăbuși. II. vb. refl. A fi cuprins de asfixie; a se sinucide prin asfixie [fr.].

ASFIXIA, așfixiez, vb. I. Tranz. A înăbuși, a curma respirația cuiva; a provoca moartea cuiva prin asfixie. ◊ Refl. S-a asfixiat din lipsă de oxigen. – Pronunțat: -xi-a.

ASFIXIA, asfixiez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) înnăbuși, a (se) sufoca. [Pr.: -xi-a] – Fr. asphyxier.

ASFIXIA vb. I. tr. A înăbuși, a sufoca, a provoca moartea cuiva prin asfixie. ♦ refl. A se sufoca. [Pron. -xi-a, p. i. -iez, 3,6 -iază, ger. -iind. [< fr. asphyxier].

ASFIXIA vb. tr., refl. a (se) înăbuși, a (se) sufoca. (< fr. asphyxier)

A ASFIXIA ~ez tranz. A face să se asfixieze; a înăbuși; a sufoca. [Sil. -xi-a] /<fr. asphyxier

A SE ASFIXIA mă ~ez intranz. A suferi o asfixie; a se înăbuși; a se sufoca. [Sil. -xi-a] /<fr. asphyxier

asfixià v. 1. a cauza asfixia; 2. a se sinucide prin asfixie.

*asfixiéz v. tr. (fr. asphyxier). Ucid pin asfixie, sufoc, înăduș.

!asfixie (desp. -xi-e) s. f., art. asfixia (desp. -xi-a), g.-d. art. asfixiei; pl. asfixii, art. asfixiile (desp. -xi-i-)

!asfixie/asfixie s. f., art. asfixia/asfixia, g.-d. art. asfixiei/asfixiei; pl. asfixii/asfixii, art. asfixiile/asfixiile

asfixie s. f., art. asfixia, g.-d. art. asfixiei; pl. asfixii, art. asfixiile

asfixia (a ~) (desp. -xi-a) vb., ind. prez. 1 sg. asfixiez (desp. -xi-ez), 3 asfixiază, 1 pl. asfixiem; conj. prez. 1 sg. să asfixiez, 3 să asfixieze; ger. asfixiind (desp. -xi-ind)

asfixia (a ~) (-xi-a) vb., ind. prez. 3 asfixiază, 1 pl. asfixiem (-xi-em); conj. prez. 3 să asfixieze; ger. asfixiind (-xi-ind)

asfixia vb. (sil. -xi-a), ind. prez. 3 sg. și pl. asfixiază, 1 pl. asfixiem (sil. -xi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. asfixieze; ger. asfixiind (sil. -xi-ind)

asfixia (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. asfixiază, 1 pl. asfixiem, ger. asfixiind)

asfixiez, -xiază 3, -xiam 1 imp., -xiere inf. s.

ASFIXIE s. asfixiere, înăbușire, înecare, sufocare, sufocație, sugrumare, (rar) înecăciune. (Senzație de ~.)

ASFIXIE s. asfixiere, înăbușire, înecare, sufocare, sufocație, sugrumare, (rar) înecăciune. (Senzație de ~.)

ASFIXIA vb. a (se) înăbuși, a (se) îneca, a (se) sufoca a (se) sugruma, (înv. și pop.) a (se) năbuși, a (se) năduși, (înv.) a (se) împresura. (Fumul îl ~.)

ASFIXIA vb. a (se) înăbuși, a (se) îneca, a (se) sufoca, a (se) sugruma, (înv. și pop.) a (se) năbuși, a (se) năduși, (înv.) a (se) împresura. (Fumul îl ~.)