ASCÚNS¹ s. n. Faptul de a (se) ascunde. ◊ De-a ascunsul sau de-a (v-ați) ascunselea = numele unui joc de copii în care toți jucătorii se ascund, afară de unul, care îi caută pe ceilalți. ◊ Loc. adv. În sau pe (sub) ascuns = tainic, pe furiș. – V. ascunde.

ascuns¹ sn [At: COD. VOR. 148/10 / Pl: (rar) ~e, ~uri / E: ascunde] 1 (Rar) Ascundere (1). 2 (Îcs) De-a ~ul (sau ~elea, v-ați ~elea) Joc în care jucătorii se ascund, în afară de unul care trebuie să-i caute și să-i găsească pe ceilalți Si: (pop) ajumitul, (de-a) cucul, de-a mija, jumetcă, mijoarca, mijoatcă, pitulicică. 3 (Înv; lpl; îs) ~ele inimii Tainele inimii. 4 (Înv) Taină. 5 (Pop; îs) ~ul vorbelor Tâlc. 6 (Îlav) În ~ (sau, înv, într-~), ori pe sau (înv) pre ~, ori (înv) printr-~ sau pe sub ~ În taină. 7 Ascunzătoare. 8 (Înv) Loc inaccesibil. 9 (Înv) Apărătoare. 10 (Înv; îe) A se da ~ A se retrage în ascunzișuri. corectată

ascuns², ~ă [At: SIMION DASC., ap. LET. I, A. 34/39 / Pl: ~nși, ~e / E: ascunde] 1 a Așezat într-un loc în care să nu poată fi văzut și găsit Si: pitit, pitulat. 2 smf (Îvr) Persoană care s-a ascuns (1). 3 a Ferit de privirile oamenilor Si: dosnic. 4 a (D. fapte, gânduri, intenții, sentimente) Nedezvăluit. 5 a (Pex; d. fapte, gânduri, intenții, sentimente) Tainic. 6 a (D. oameni) Care nu-și dezvăluie gândurile, sentimentele, intențiile, faptele. 7 a (D. astre) Acoperit cu nori, ceață. 8 av (Înv) Pe furiș.

ASCÚNS¹ s. n. Faptul de a (se) ascunde. ◊ De-a ascunsul sau de-a (v-ați) ascunselea = numele unui joc de copii în care toți jucătorii se ascund, afară de unul, care îi caută pe ceilalți. ◊ Loc. adv. În sau pe (sub) ascuns = tainic, pe furiș. – V. ascunde.

ASCÚNS², -Ă, ascunși, -se, adj. 1. Așezat intenționat astfel, încît să nu poată fi văzut sau găsit de alții. Nu voi căuta poteca ascunsă Din toamna trecută sub frunză. BENIUC, V. 134. ◊ (Adverbial, neobișnuit, în expr.) A se da ascuns = a se ascunde, a se retrage într-un ascunziș. Romînii se daseră ascuns și le pîndeau trecerea [turcilor]. BĂLCESCU, O. II 76. ♦ Ferit de privirile oamenilor, dosnic. [Mergea] făcînd lungi popasuri prin aleile ascunse ale grădinilor publice din Iași. CREANGĂ, A. 133. Pe cărare-n bolți de frunze, Apucînd spre sat în vale, Ne-om da sărutări pe cale, Dulci ca florile ascunse. EMINESCU, O. I 55. ♦ Fig. Care este nefolosit, nevalorificat; necunoscut, fie descoperit. Activistul de partid trebuie să știe să găsească și să folosească rezervele ascunse în sînul economiei noastre naționale. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2709. ♦ Fig. (Mai ales despre gînduri și sentimente) Tăinuit, secret. Femeia a rostit înalt Tot ce tăcuse-n veacurile duse, Cuvintele gîndite și nespuse Și cîntecul ascuns și necîntat. CASSIAN, în POEZ. N. 128. Uncheșule... am întrebat... fără nici un gînd ascuns, spune-mi ce mai face lelița Anica? SADOVEANU, N. F. 13. Nu știu de ce, dară în inima ei se strecură o bucurie ascunsă. ISPIRESCU, L. 239. În inima ei... se petrecea nu știu ce... poate vreun dar ascuns, care nu-i venea a-l spune. CREANGĂ, P. 276. Ai vreun gînd ascuns... Vrei să fugi? ALECSANDRI, T. I 444. 2. (Despre oameni; uneori determinat prin «la fire») Care are obiceiul să-și ascundă gîndurile sau faptele, care nu se destăinuiește altora.

ASCÚNS¹ s. n. 1. (Rar) Taină, enigmă, tîlc. Nu putea el ghici ascunsul vorbelor bătrînului. ISPIRESCU, la HEM. ◊ (Mai obișnuit în loc. adv.) În (sau, rar, întru) ascuns sau pe (sub) ascuns sau (rar, pentru nevoile rimei) pe ascunsul = în taină, pe furiș. Sfetnicii... nutreau într-ascuns alte gînduri. PAS, L. I 110. Vorbim răstit și ne-ngînăm răspunsul, Și-n sat cred toți că asta-i vrajbă veche, Iar seara noi ne sărutăm p-ascunsul! COȘBUC, P. I 174. Una din roabele fetei de împărat, mai miloasă la inimă, se strecură... și le dete pe sub ascuns o copaie de mere, două azime și un fedeleș cu apă. ISPIRESCU, L. 354. Fata, într-ascuns, îi făcu merinde. EMINESCU, N. 21. Ioan Cantacuzino însoțit de Scarlat Cîmpineanu fugiră pe ascuns și, mergînd pe la Măgureni, trecură în Transilvania. BĂLCESCU, O. I 87. 2. (Numai în expr.) De-a ascunsul sau de-a (v-ați) ascunselea (sau, mai rar, ascunsele) = numele unui joc de copii, în care toți jucătorii se ascund, afară de unul, care îi caută pe ceilalți. De-a «v-ați ascunsele» în fine Ne-am mai jucat prin văi și lunci. IOSIF, T. 130. Cine vrea [să se joace] d-a «v-ați ascunselea»? DELAVRANCEA, S. 225. ◊ Fig. Acest joc d-a ascunselea, ațîțîndu-mi curiozitatea, da mai mare preț ochirii strălucitoare și zîmbetului sfieț ce scăpau uneori printre pedicele rădicate cătărilor mele indiscrete. ODOBESCU, S. I 385. 3. (Învechit) Ascunzătoare, ascunziș. Sucnă-Murgă... au auzit toate sfaturile... zmeoaicelor și, ieșind din ascunsul său, au zburat la căruță. SBIERA, P. 105. ◊ Expr. În ascunsul inimii (sau sufletului) = în partea cea mai ascunsă a conștiinței cuiva. El era împăcat cu cugetul său și se bucura în ascunsul sufletului său de izbîndele sale. ISPIRESCU, L. 156. – Forme gramaticale: (în expr.) ascunselea ascunsele.

ASCÚNS¹ s. n. 1. (În expr.) De-a ascunsul sau de-a (v-ați) ascunselea = numele unui joc de copii, în care toți jucătorii se ascund, afară de unul, care îi caută pe ceilalți. În sau pe (sub) ascuns = în taină, pe furiș. 2. (Înv.) Loc tăinuit, ascunzătoare, ascunziș. [Formă gramaticală: (în expr.) ascunselea]. – V. ascunde.

ASCÚNS², -Ă, ascunși, -se, adj. 1. Așezat astfel încât să nu poată fi văzut sau găsit de alții. ♦ Nefolosit, nevalorificat; nedescoperit. 2. Care are obiceiul să-și ascundă gândurile sau faptele. ♦ Tainic, tăinuit; misterios. Gând ascuns. – V. ascunde.

ASCÚNS ~să (~și, ~se) 1) v. A ASCUNDE și A SE ASCUNDE. 2) fig. Care este încă descoperit; nevalorificat. 3) (despre fapte, gânduri, intenții) Care nu este dezvăluit nimănui; care este ținut în taină; secret; tainic. /v. a (se) ascunde

ascuns a. pitit, tainic. ║ n. starea lucrului ascuns: taină; pe ascuns, pe furiș. ║ f. pl. ascunsele (d’a), joc de copii în care unul închide ochii până s’ascund ceilalți și se duce apoi să-i caute.

ascúns, -ă adj. Acoperit, secret: loc ascuns. Fig. Tăcut, necomunicativ: om ascuns. S. n., pl. urĭ. Ascundere repetată: am perdut timpu cu ascunsu. Vechĭ. S. f. și n., pl. urĭ. Taĭnă. De-a ascunsu saŭ n. pl. de-a ascunsele, joc copilăresc în care uniĭ se ascund și altu-ĭ caută. În ascuns orĭ pe ascuns, în secret, pe furiș, în taĭnă.

ASCÚNDE, ascund, vb. III. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un loc în care să nu poată fi văzut și găsit. ♦ Tranz. Fig. A face să nu fie cunoscut, știut, înțeles de alții; a tăinui. [Perf. s. ascunsei, part. ascuns] – Lat. abscondere.

ascunde [At: TETRAEV. (1574), 206 / Pzi: ascund, (reg) ascunz / E: lp abscondere] 1-2 vtr A (se) așeza într-un loc în care să nu poată fi văzut, găsit Si: (pop) a (se) piti, a (se) pitula. 3 vt A acoperi. 4 vr A se feri de cineva din pricina sfielii, fricii, rușinii. 5 vt A tăinui. 6 vt (Complementul este „ura”, „răutatea”, „frica” etc.) A disimula. 7-8 vtr (Pex) A minți. 9 vr (D. soare, lună, stele) A intra în nori. 10 vr (Pfm; îe) A se ~ după deget A încerca să se dezvinovățească cu argumente nevalabile. 11 vt (Buc) A pune bine, la păstrare ceva.

ASCÚNDE, ascúnd, vb. III. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un loc în care să nu poată fi văzut și găsit. ♦ Tranz. Fig. A face să nu fie cunoscut, știut, înțeles de alții; a tăinui. [Perf. s. ascunsei, part. ascuns] – Lat. abscondere.

ASCÚNDE, ascund, vb. III. Tranz. (Uneori cu determinări introduse prin prep. «de» sau «înaintea», mai rar la dativ, indicînd persoana din fața căreia sau de teama căreia sustragem ceva) 1. A sustrage intenționat vederii, a pune într-un loc ferit, unde să nu poată fi văzut sau găsit. De ce ascunzi ziarele? DUMITRIU, B. F. 32. Unele își ascunseseră busuioc în sîn sau sub brîu, încît încăperea mirosea a grădină. CAMILAR, TEM. 54. ◊ Fig. Nu poți ascunde rînduielile firii. DEȘLIU, G. 57. ◊ Refl. Eu mergeam la plug în laz, Și cînd trec, Lina s-ascunde, Parcă nici nu m-a văzut COȘBUC, P. I 49. Se făcu un lup și se ascunse sub pod. ISPIRESCU, L. 13. Vai de mine, moș Nichifor, unde să mă ascund eu? CREANGĂ, P. 120. Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo! EMINESCU, O. I 149. Ades copila mîndră, vioaie, De soare-n păru-i se ascundea. ALECANDRI, P. I 20. ◊ Expr. A se ascunde după deget = a căuta să-și tăinuiască o vină evidentă. ◊ (Determinarea introdusă prin prep. «de» arată lucrul pe care vrem să-l sustragem vederii) Zi și noapte l-a vegheat... într-o zi el o videa Că de plîns se ascundea Și cu jale-așa-i zicea. ALECSANDRI, P. P. 112. ♦ (Uneori cu determinări introduse prin prep. «cu», indicînd instrumentul acțiunii) A sustrage (ceva) fără voie vederii, a acoperi neintenționat, a pune la adăpost de priviri. Zidul din fund [al camerei] își ascunsese igrasia după un covor. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 18. Ca mînile-amîndouă eu fața îmi ascund Și-ntăia dată-n viață un plîns amar mă-neacă. EMINESCU, O. I 91. [Oștenii] cu lancea căngiuită în gloată pătrundeau... Și trupurile moarte cu trupuri le-ascundeau. ALECSANDRI, P. III 224. Refl. (Uneori cu determinări introduse prin prep. «cu», indicînd lucrul ascuns) Ca peria de deasă, fir lîngă fir, răsare Și se ridică holda, pămîntul trist s-ascunde. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 11. Luna se ascunsese. NEGRUZZI, S. I 57. De peste mijlocul lui [al calului] spînzură o învălitoare, sub care se ascunde cu capul flăcăul. ȘEZ. III 182. 2. (Complementul este un abstract: faptă, gînd, sentiment etc.) A face să nu fie cunoscut, știut, înțeles de alții, a tăinui, a disimula. Spînul... nu știa cum să-și ascundă ura. CREANGĂ, P. 236. Zîmbetu-i ascunde ades suspin amar. ALECSANDRI, P. I 133. ◊ Absol. Mîndro, nu voi mai ascunde, Chiar dulce prietină-ta Mi-a ținut mie calea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 69. ◊ Refl. Unde-ai fost, leliță, unde? Spune, nu te mai ascunde. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 403. – Forme gramaticale: perf. s. ascunsei, part. ascuns.

ASCÚNDE, ascúnd, vb. III. Tranz. și refl. A (se) sustrage vederii, a (se) pune la adăpost ca să nu poată fi văzut și găsit. ◊ Expr. (Refl.) A se ascunde după deget = a-și ascunde o vină în chip stângaci. ♦ Fig. A tăinui o faptă, un gând, un sentiment. [Perf. s. ascunsei, part. ascuns] – Lat. abscondere.

A SE ASCÚNDE mă ascúnd intranz. A se pune într-un loc ferit pentru a nu fi văzut; a se dosi. /<lat. abscondere

A ASCÚNDE ascúnd tranz. 1) A face să se ascundă; a dosi. 2) (bunuri străine) A pune într-un loc ferit, pentru a sustrage ulterior; a dosi; a tăinui. 3) fig. (gânduri, fapte, emoții etc.) A face să rămână absolut necunoscut; a tăinui. /<lat. abscondere

ascunde v. a face să nu se vază sau să nu se auză ceva. [Lat. ABSCONDERE].

ascúnd, -úns, a -únde v. tr. (lat. abscondere, -ónsum și -ónditum; it. nascóndere, pv. sp. pg. esconder). Acoper ca să nu se vadă, pun într’un loc unde să nu poată fi descoperit, pitesc: a ascunde baniĭ în pămînt. Fig. Tăĭnuĭesc, disimulez: a-țĭ ascunde bucuria.

ascúns s. n.

ascúns s. n.

ascúnde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ascúnd, 1 pl. ascúndem, perf. s. 1 sg. ascunséi, 1 pl. ascúnserăm; conj. prez. 3 să ascúndă; imper. 2 sg. ascúnde; ger. ascunzấnd; part. ascúns

într-ascúns loc. adv.

ascúnde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ascúnd, 1 pl. ascúndem, perf. s. 1 sg. ascunséi, 1 pl. ascúnserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. ascúndă; imper. 2 sg. ascúnde; part. ascúns

într-ascúns loc. adv.

ascund, -ndă 3 conj., -nsei aor.

ASCÚNS s. v. ascundere.

ASCÚNS adj. 1. dosit, (pop.) pitit, pitulat, (înv. și reg.) supus. (Un lucru ~.) 2. v. dosnic. 3. v. acoperit. 4. v. secret. 5. v. furiș. 6. v. ezoteric. 7. v. tăinuit. 8. v. necunoscut. 9. criptic, enigmatic, misterios, ocult, secret, tainic, (livr.) sibilic, sibilin, sibilinic, (înv.) misteric, tăinos, (fig.) nepătruns. (Desenul are un sens ~.) 10. neexploatat, nefolosit, nefructificat, nevalorificat. (Posibilități ~.) 11. reținut, tăinuit, (fig.) mocnit, surd. (O dușmănie ~.)

ASCÚNS s. v. ascunzătoare, ascunziș, cotlon.

ascuns s. v. ASCUNZĂTOARE. ASCUNZIȘ. COTLON.

ASCUNS adj. 1. dosit, (pop.) pitit, pitulat, (înv. și reg.) supus. (Un lucru ~.) 2. dosit, dosnic, ferit, izolat, lăturalnic, retras, singuratic, tainic, tăinuit, (rar) lăturaș, (înv. și reg.) săcret, (reg.) lăturiș. (În ungherul cel mai ~.) 3. acoperit, camuflat, mascat. (O ușă ~.) 4. camuflat, mascat, secret. (O intrare ~.) 5. ferit, furiș, furișat. (O sărutare ~.) 6. ezoteric, secret, tainic. (O doctrină ~.) 7. secret, tainic, tăinuit. (O iubire ~.) 8. necunoscut, nedescoperit, neștiut, tainic. (Viața ~ a bălții.) 9. criptic, enigmatic, misterios, ocult, secret, tainic, (livr.) sibilic, sibilin, sibilinic, (înv.) misteric, tăinos, (fig.) nepătruns. (Emblema are un sens ~.) 10. neexploatat, nefolosit, nefructificat, nevalorificat. (Posibilități ~.) 11. reținut, tăinuit, (fig.) mocnit, surd. (O dușmănie ~. )

ASCUNS s. 1. ascundere, dosire, (pop.) pitire, pitulare. (~ unui lucru.) 2. ascundere, băgare. (~ sub pat.)

ASCÚNDE vb. 1. a (se) dosi, a (se) mistui, (rar) a (se) tăinui, (pop.) a (se) piti, a (se) pitula, (reg.) a (se) mătrăși, a (se) mitoși, (prin Maram.) a (se) scuti, (înv.) a (se) supune. (S-a ~ în pădure.) 2. a se băga. (S-a ~ sub pat.) 3. a dosi, a pune. (Spune-mi imediat unde ai ~ banii!) 4. v. feri. 5. v. acoperi. 6. a masca, a voala. (Norii ~ lumina soarelui.) 7. a (se) disimula, a tăinui, (fig.) a (se) camufla, a (se) deghiza, a (se) masca. (~ adevărul.) 8. a masca, a tăinui, (înv. și reg.) a tăgădui, (înv.) a retăcea, (fig.) a acoperi. (Își ~ ignoranța.) 9. a tăinui, (fig.) a înăbuși. (Și-a ~ durerea.)

ASCUNDE vb. 1. a (se) dosi, a (se) mistui, (rar) a (se) tăinui, (pop.) a (se) piti, a (se) pitula, (reg.) a (se) mătrăși, a (se) mitosi, (prin Maram.) a (se) scuti, (înv.) a (se) supune. (S-a ~ în pădure.) 2. a se băga. (S-a ~ sub pat.) 3. a dosi, a pune. (Spune-mi imediat unde ai ~ banii!) 4. a-și feri. (Își ~ ochii, privirile.) 5. a acoperi, a masca. (Perdeaua ~ ușa.) 6. a masca, a voala. (Norii ~ lumina soarelui.) 7. a (se) disimula, (fig.) a (se) camufla, a (se) deghiza, a (se) masca. (~ adevărul.) 8. a masca, a tăinui, (înv. și reg.) a tăgădui, (înv.) a retăcea, (fig.) a acoperi. (Își ~ ignoranța.) 9. a tăinui, (fig.) a înăbuși. (Și-a ~ durerea.)

A ascunde ≠ a arăta, a destăinui, a etala, a evidenția, a manifesta, a mărturisi

ascúnde (ascúnd, ascúns), vb. – 1. A pune într-un loc ferit. – 2. A tăinui. – Mr. ascundu, ascundire, megl. șcund, istr. ascundu. Lat. abscondĕre (Pușcariu 139; Candrea-Dens., 97; REW 41; DAR); cf. it (n)ascondere, v. prov., v. fr. escondre, cat. ascondir, v. sp., v. port. asconder. Part. și perf. simplu reproduc lat. absconsum, absconsi, forme paralele cu absconditum, abscondi(di), ca it. ascoso, v. sp. en ascuso, a escuso (RFE, 1919, 24). Der. ascuns, s. n. (ascunzătoare); ascunsă, s. f. (înv., secret); ascunzătoare, s. f. (loc în care se poate ascunde); ascunzător, adj. (prefăcut, care se ascunde); ascunzătură, s. f. (ascunzătoare); ascunziș, s. n. (loc tainic); (v-ați) ascunsele, s. f. (joc de copii în care toți se ascund în afară de unul care îi caută), de la întrebarea v-ați ascuns?, interpretată ca s.

ARRIÈRE-PENSÉE (fr.) gând ascuns – A vorbi cu (sau fără) arrière-pensée.

PEIORA SUNT TECTA ODIA, QUAM APERTA (lat.) ura ascunsă este mai rea decât cea fățișă – Seneca, „De moribus”, 52.

A ASCUNDE a blătui, a dosi, a mușamaliza, a palma, a pune batista pe țambal, a ține (pe cineva) sub obroc.

a se ascunde după deget expr. a recurge la tot felul de pretexte și subterfugii în încercarea de a se eschiva de la o sarcină / de la o responsabilitate