3 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ascultător, ~oare [At: COD. VOR. 154/9 / Pl: ~i, ~oare / E: asculta + -ător] 1 a Care ascultă (14). 2 a (Pex) Supus. 3 smf Persoană care ascultă (3) o povestire, audiază un concert etc. 4 a (Înv) Aflat sub administrația, puterea, jurisdicția cuiva. 5 sf (Înv; sst) Loc de unde poate cineva asculta (sau auzi) fără să fie văzut.

ASCULTĂTÓR, -OÁRE, ascultători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ascultă (3); supus, docil. 2. S. m. și f. Persoană care ascultă o povestire, un concert, o conferință etc. – Asculta + suf. -ător.

ASCULTĂTÓR, -OÁRE, ascultători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ascultă (3); supus, docil. 2. S. m. și f. Persoană care ascultă o povestire, un concert, o conferință etc. – Asculta + suf. -ător.

ASCULTĂTÓR, -OÁRE, ascultători, -oare, adj. Care se supune unui îndemn, unui sfat, unui ordin; supus. Tu să fii ascultătoare, să nu ieși din cuvîntul lui! ISPIRESCU, L. 53. Fata moșneagului... era frumoasă, harnică, ascultătoare. CREANGĂ, P. 283. ◊ Fig. Adesea, așezați într-o luntre de cedru, coborau pe ascultătoarele valuri ale fluviului. EMINESCU, N. 67.

ASCULTĂTÓR2, -OÁRE, ascultători, -oare, s. m. și f. Persoană care ascultă o povestire, care audiaza o cuvîntare, o conferință etc.; auditor. Cînd s-a terminat conferința, ascultătorii au aplaudat îndelung. ◊ (Poetic) Mii de brazi sînt ascultătorii, totdeauna atenți, ai acestui mare cîntec, neoprit, al apelor. BOGZA, C. O. 165.

ASCULTĂTÓR, -OÁRE, ascultători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se supune unui îndemn, unui sfat, unui ordin; supus. 2. S. m. și f. Persoană care ascultă o povestire, care audiază o muzică, o conferință etc. – Din asculta + suf. -(ă)tor.

ASCULTĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care ascultă; docil. Copil ~. /a asculta + suf. ~ător

ascultător a. 1. cel ce ascultă; 2. supus, plecat.

ascultător, -oáre adj. Care ascultă, supus, plecat: copil ascultător. – La Dos. ascultoĭ, numaĭ sing., pl. tot așa.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ascultătór adj. m., s. m., pl. ascultătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ascultătoáre

ascultătór adj. m., s. m., pl. ascultătóri; f. sg. și pl. ascultătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ASCULTĂTÓR adj., s. 1. adj. bun, cuminte, docil, plecat, supus, (livr.) obedient, (înv.) ascultoi. (Copil ~.) 2. s. auditor, (înv.) auzitor. (Erau în sală numeroși ~.) 3. s. pl. v. asistență.

ASCULTĂTOR adj., s. 1. adj. bun, cuminte, docil, plecat, supus, (livr.) obedient, (înv.) ascultoi. (Copil ~.) 2. s. auditor, (înv.) auzitor. (Erau în sală numeroși ~.) 3. s. pl. asistență, auditoriu, public. (~ii au aplaudat în picioare.)

Ascultător ≠ neascultător, obraznic


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

ascultătoare, ascultători s. f. ureche

Intrare: ascultătoare
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ascultătoare
  • ascultătoarea
plural
  • ascultătoare
  • ascultătoarele
genitiv-dativ singular
  • ascultătoare
  • ascultătoarei
plural
  • ascultătoare
  • ascultătoarelor
vocativ singular
  • ascultătoare
  • ascultătoareo
plural
  • ascultătoarelor
Intrare: ascultătoare
ascultătoare substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ascultătoare
  • ascultătoarea
plural
  • ascultători
  • ascultătorile
genitiv-dativ singular
  • ascultători
  • ascultătorii
plural
  • ascultători
  • ascultătorilor
vocativ singular
plural
Intrare: ascultător (adj.)
ascultător1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ascultător
  • ascultătorul
  • ascultătoru‑
  • ascultătoare
  • ascultătoarea
plural
  • ascultători
  • ascultătorii
  • ascultătoare
  • ascultătoarele
genitiv-dativ singular
  • ascultător
  • ascultătorului
  • ascultătoare
  • ascultătoarei
plural
  • ascultători
  • ascultătorilor
  • ascultătoare
  • ascultătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ascultător (adj.)

  • 1. Care ascultă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: docil supus antonime: neascultător obraznic 3 exemple
    exemple
    • Tu să fii ascultătoare, să nu ieși din cuvîntul lui! ISPIRESCU, L. 53.
      surse: DLRLC
    • Fata moșneagului... era frumoasă, harnică, ascultătoare. CREANGĂ, P. 283.
      surse: DLRLC
    • figurat Adesea, așezați într-o luntre de cedru, coborau pe ascultătoarele valuri ale fluviului. EMINESCU, N. 67.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Asculta + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09

ascultător, -oare (persoană) ascultătoare ascultător

  • 1. Persoană care ascultă o povestire, un concert, o conferință etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: auditor, -oare (ascultă) 2 exemple
    exemple
    • Cînd s-a terminat conferința, ascultătorii au aplaudat îndelung.
      surse: DLRLC
    • poetic Mii de brazi sînt ascultătorii, totdeauna atenți, ai acestui mare cîntec, neoprit, al apelor. BOGZA, C. O. 165.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Asculta + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09