ASCUȚIȘ, ascuțișuri, s. n. 1. Vîrful sau tăișul unui obiect ascuțit (mai ales al lamei unei arme). Nu cu penița, Cu ascuțișul coasei Îmi scriu poemele. BENIUC, V. 30. Jură-mi-te pe ascuțișul paloșului tău. CREANGĂ, P. 206. Ia mai stai ca să-ți vorbesc, Pagubele să-ți plătesc: Pagubele Cu tăișul, Faptele Cu ascuțișul! TEODORESCU, P. P. 584. ◊ Expr. (Învechit) A trece (pe cineva) prin ascuțișul fierului (sau săbiei) = a tăia, a omorî. 2. Fig. Accent de mare combativitate, caracter puternic combativ. Datorită lui Lenin și Stalin, popoarele au învățat că nu există luptă pentru libertate fără ascuțiș antiimperialist, că a lupta în zilele noastre pentru libertate înseamnă a lupta împotriva imperialismului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 592. 3. Fig. Putere de expresie, expresivitate; finețe, subtilitate. [Poetul tînăr] trebuie să citească mult, să cerceteze meșteșugul poeților mai bătrîni, să deprindă a cîntări cuvintele, a le cunoaște ascuțișurile. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 179, 7/6.