2 intrări

3 definiții

ascensionáre s. f., g. -d. art. ascensionării

ascensioná vb., ind. prez. 1 sg. ascensionéz, 3 sg. și pl. ascensioneáză

ASCENSIONÁ vb. tr. (rar) a face o ascensiune. (< fr. ascensionner)

Intrare: ascensionare
ascensionare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ascensionare ascensionarea
plural ascensionări ascensionările
genitiv-dativ singular ascensionări ascensionării
plural ascensionări ascensionărilor
vocativ singular
plural
Intrare: ascensiona
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) ascensiona ascensionare ascensionat ascensionând singular plural
ascensionea ascensionați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) ascensionez (să) ascensionez ascensionam ascensionai ascensionasem
a II-a (tu) ascensionezi (să) ascensionezi ascensionai ascensionași ascensionaseși
a III-a (el, ea) ascensionea (să) ascensioneze ascensiona ascensionă ascensionase
plural I (noi) ascensionăm (să) ascensionăm ascensionam ascensionarăm ascensionaserăm, ascensionasem*
a II-a (voi) ascensionați (să) ascensionați ascensionați ascensionarăți ascensionaserăți, ascensionaseți*
a III-a (ei, ele) ascensionea (să) ascensioneze ascensionau ascensiona ascensionaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)