3 definiții pentru asămuire asămuit asămăluit asămui asămăluire asămălui

asămăluí v vz asemălui

asămăluĭésc, asămuĭésc, V. sămŭĭesc.

sămuĭésc v. tr. (ung. számolni, a număra, a socoti, d. szám, socoteală, samă). Vechĭ. Socotesc, consider, număr, țin: sămuit pintre vitejĭ. Asimilez, fac asemenea: a sămui o biserică cu alta. Azĭ. Confund o persoană cu alta: l-a sămuit cu frate-su. – Și sămăluĭésc (ung. szdlálni) și (inf. de semăn, asemăn) asămuĭésc, asămăluĭésc. În vest semuĭesc, semăluĭesc și asemuĭesc, asemăluĭesc.

Intrare: asămuire
asămuire
substantiv feminin (F107) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular asămuire asămuirea
plural asămuiri asămuirile
genitiv-dativ singular asămuiri asămuirii
plural asămuiri asămuirilor
vocativ singular
plural
asămuit
adjectiv (A2) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular asămuit asămuitul asămui asămuita
plural asămuiți asămuiții asămuite asămuitele
genitiv-dativ singular asămuit asămuitului asămuite asămuitei
plural asămuiți asămuiților asămuite asămuitelor
vocativ singular
plural
asămăluit
adjectiv (A2) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular asămăluit asămăluitul asămălui asămăluita
plural asămăluiți asămăluiții asămăluite asămăluitele
genitiv-dativ singular asămăluit asămăluitului asămăluite asămăluitei
plural asămăluiți asămăluiților asămăluite asămăluitelor
vocativ singular
plural
verb (VT408) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) asămui asămuire asămuit asămuind singular plural
asămuiește asămuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) asămuiesc (să) asămuiesc asămuiam asămuii asămuisem
a II-a (tu) asămuiești (să) asămuiești asămuiai asămuiși asămuiseși
a III-a (el, ea) asămuiește (să) asămuiască asămuia asămui asămuise
plural I (noi) asămuim (să) asămuim asămuiam asămuirăm asămuiserăm, asămuisem*
a II-a (voi) asămuiți (să) asămuiți asămuiați asămuirăți asămuiserăți, asămuiseți*
a III-a (ei, ele) asămuiesc (să) asămuiască asămuiau asămui asămuiseră
asămăluire
substantiv feminin (F107) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular asămăluire asămăluirea
plural asămăluiri asămăluirile
genitiv-dativ singular asămăluiri asămăluirii
plural asămăluiri asămăluirilor
vocativ singular
plural
verb (VT408) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) asămălui asămăluire asămăluit asămăluind singular plural
asămăluiește asămăluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) asămăluiesc (să) asămăluiesc asămăluiam asămăluii asămăluisem
a II-a (tu) asămăluiești (să) asămăluiești asămăluiai asămăluiși asămăluiseși
a III-a (el, ea) asămăluiește (să) asămăluiască asămăluia asămălui asămăluise
plural I (noi) asămăluim (să) asămăluim asămăluiam asămăluirăm asămăluiserăm, asămăluisem*
a II-a (voi) asămăluiți (să) asămăluiți asămăluiați asămăluirăți asămăluiserăți, asămăluiseți*
a III-a (ei, ele) asămăluiesc (să) asămăluiască asămăluiau asămălui asămăluiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)