2 intrări

6 definiții

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

artuți vt [At: VÎRCOL, M. 85 / Pzi: ~țesc / E: nct ] (Reg) A ademeni într-un colț.

artut, ~ă a [At: VICIU, GL. / Pl: ~uți, ~e / E: ml *artutus] (Trs; rar) Isteț.

ARTUT adj. Trans. (VIC.) Isteț, sfătos.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ARTUT adj. v. ager, deștept, dibaci, inteligent, iscusit, isteț, îndemânatic, priceput.

artut adj. v. AGER. DEȘTEPT. DIBACI. INTELIGENT. ISCUSIT. ISTEȚ. ÎNDEMÎNAT1C. PRICEPUT.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

artut (-tă), adj. – Șiret, viclean. Cuvînt rar, menționat o singură dată de Pușcariu, ZRPh., XVII, 110, pe baza unui glosar trans.; pare a fi un hapax mai puțin vechi decît crede Pușcariu, poate o deformare locală a unui cuvînt săs., de ex. hart. Totuși, Pușcariu și DAR se gîndesc la un lat. *artutus, de la artus „membru” (ca nasutus de la nasus), și îl explică printr-un sens intermediar de „flexibil, agil”. REW 679 îl relaționează cu ars „artă”, și 751 cu astutus. Nici una dintre aceste ipoteze nu pare posibilă.

Intrare: artuți
artuți
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: artut
artut adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • artut
  • artutul
  • artutu‑
  • artu
  • artuta
plural
  • artuți
  • artuții
  • artute
  • artutele
genitiv-dativ singular
  • artut
  • artutului
  • artute
  • artutei
plural
  • artuți
  • artuților
  • artute
  • artutelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)