artor În Gl. reg., p. 11, e inserat cuvîntul a’rtor „plug”, întîlnit într-o urătură: Domnul cînd a cuvîntat, Artorul pe loc a stat. I se dă ca etimologie lat. aratrum, fără să se explice diferențele fonetice. Oe trebuia să devină aratrum se poate deduce după forma aromână arat. Părerea mea este că accentul a fost notat greșit, trebuia scris arto’r (metrica permite această accentuare), și avem pur și simplu de-a face cu arător, cu sincopa lui ă. Dacă nu e nume de agent, poate fi acceptat și ca nume de instrument.