13 definiții pentru armonist

armoníst, ~ă smf [At: POLIZU / Pl: ~iști, -e / E: fr harmoniste, ger Harmonist] Specialist în teoria armoniei1 (5). 2 Persoană care cântă la armonică (3) sau la armoniu.

ARMONÍST, -Ă, armoniști, -ste, s. m. și f. (Rar) 1. Persoană specializată în teoria armoniei1. 2. Persoană care cântă din armonică. – Din fr. harmoniste.

ARMONÍST, -Ă, armoniști, -ste, s. m. și f. (Rar) 1. Persoană specializată în teoria armoniei1. 2. Persoană care cântă din armonică. – Din fr. harmoniste.

ARMONÍST, -Ă, armoniști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care cunoaște știința armoniei. 2. Persoană care cîntă din armonică. Armonistul orb se ridica in picioare, înfoindu-și armonica mai tare. CAM1LAR, N. II 85

ARMONÍST, -Ă, armoniști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care cunoaște armonia1 (2). 2. Persoană care cântă din armonică. – Fr. harmoniste.

armoníst (rar) s. m., pl. armoníști

armoníst s. m., pl. armoníști

ARMONÍST, -Ă s.m. și f. 1. Specialist în știința armoniei. 2. Cântăreț din armonică. [Cf. germ. Harmonist, fr. harmoniste, it. armonista].

ARMONÍST, -Ă s. m. f. 1. specialist în știința armoniei. 2. cântăreț din armonică (1). (< fr. harmoniste)

ARMONÍST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Persoană care cântă la armonică. /<fr. harmoniste

*armoníst, -ă s. (d. armonie; fr. harmoniste). Care știe legile armoniiĭ. Cîntăreț din armonică.

armonístă (rar) s. f., g.-d. art. armonístei; pl. armoníste

armonístă s. f., pl. armoníste

Intrare: armonist
substantiv masculin (M9)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular armonist armonistul
plural armoniști armoniștii
genitiv-dativ singular armonist armonistului
plural armoniști armoniștilor
vocativ singular
plural