16 definiții pentru armonic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

armonic, ~ă [At: MAIORESCU, D. I, 182 / S: (înv) h~ / Pl: ~ici, ~ice / E: fr harmonique, lat harmonicus, gr ἀρμονιϰός] 1 a Bazat pe principiile armoniei1. 2-3 sf, a (Fiz; șîs Sunet ~) Vibrație care însoțește vibrația fundamentală de același tip și care are o frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței vibrației fundamentale. 4 a Care sună plăcut. 5 av Cu armonie.

ARMÓNIC, -Ă, armonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe principiile armoniei1. 2. S. f. (Fiz.) Vibrație care însoțește vibrația fundamentală de același tip și care se produce cu o frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței vibrației fundamentale. – Din fr. harmonique, lat. harmonicus.

ARMÓNIC, -Ă, armonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Bazat pe principiile armoniei1. 2. S. f. (Fiz.) Vibrație care însoțește vibrația fundamentală de același tip și care se produce cu o frecvență egală cu un multiplu întreg al frecvenței vibrației fundamentale. – Din fr. harmonique, lat. harmonicus.

ARMÓNIC, -Ă, armonici, -e, adj. Bazat pe principiile armoniei; plin de armonie, armonios. V. simetric, proporțional. În suverana nepăsare a somnului, liniile erau de o frumusețe de sine stătătoare, trăgîndu-și valoarea din îmbinarea armonică a curbelor. D. ZAMFIRESCU, R. 171. ♦ (Substantivat, f. pl.) Sunete care însoțesc sunetul fundamental și a căror frecvență este un multiplu al frecvenței sunetului fundamental.

ARMÓNIC, -Ă, armonici, -e, adj. Bazat pe principiile armoniei; armonios. ♦ (Substantivat, f. pl.) Sunete care însoțesc sunetul fundamental, dându-i un anumit timbru. – Fr. harmonique (lat. lit. harmonicus).

ARMÓNIC, -Ă adj. Armonios. // s.f.pl. Sunete accesorii a căror frecvență reprezintă un multiplu al numărului de vibrații pe secundă ale sunetului fundamental. [Cf. it. armonico, fr. harmonique, lat. harmonicus].

ARMÓNIC, -Ă adj. bazat pe principiile armoniei; armonios. ♦ sunete če (și s. f.) = sunete de diferite înălțimi, a căror frecvență reprezintă un multiplu întreg al unei frecvențe fundamentale; oscilație ~ă = oscilație a unei mărimi care variază periodic după anumite legi; (mat.) diviziune ~ă = ansamblu de patru puncte coliniare, din care două împart segmentul celorlalte două în același raport. (< fr. harmonique, lat. harmonicus, gr. harmonikos)

ARMÓNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de armonie; propriu armoniei. /<fr. harmonique, lat. harmonicus

armonic a. 1. ce ține de armonie; 2. fig. unde toate părțile concură la acelaș scop sau efect: un tot armonic.

*armónic, -ă adj. (vgr. armonikós). Muz. Plin de armonie: sunete armonice. Adv. În mod armonic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

armónic adj. m., pl. armónici; f. armónică, pl. armónice

armónic adj. m., pl. armónici; f. sg. armónică; pl. armónice


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ARMÓNIC adj. (MAT., FIZ.) sinusoidal. (Mărime periodică ~.)

ARMONIC adj. (MAT., FIZ.) sinusoidal. (Mărime periodică ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ARMÓNIC, -Ă adj. (cf. it. armonico, fr. harmonique, lat. harmonicus): în sintagma disimilație armonică (v.).

armonice, sunete ~, (armonicele unui sunet fundamental) (fr. sons harmoniques; germ. Obertöne, Aliquottöne; engl. overtones) vibrații* sinusoidale a căror frecvență* este un multiplu întreg al unei frecvențe fundamentale. Se constată practic că o coardă* de instr. muzical (pian, vcl. etc.) vibrează nu numai în întregul ei (emițând sunetul numit fundamental*), dar și pe porțiuni (simultan 1/2, 1/3, 1/4 etc. din lungimea ei), producând sunete tot mai înalte, numite a. sau simplu armonice. Notând cu f frecvența sunetului fundamental, sunetele seriei a. au frecvența 2 f (dublă), 3 f (triplă ș.a.m.d.). Seria primelor 16 a. ale sunetului fundamental do = 66 Hz* (în gama* naturală) prezintă aspectul din ex. 1. (Numai pentru claritate s.a. au fost scrise succesiv); în realitate, producîndu-se simultan cu sunetul fundamental, ele ar trebui scrise pe aceeași verticală, concretizând vechea afirmație: „orice sunet muzical este de fapt un acord*”). Executând la pian sunetul do = 66 Hz (care în gama temperată are f = 65,4 Hz) și ținând clapa apăsată, o ureche exercitată, ascultând cu atenție, poate distinge bine în special a. cu numerele de ordine 3, 5 și 6. A. 4, 5 și 6 formează acordajul maj. perfect, în stare directă și în poziție (3) strânsă. A. 7, 11, 13 și 14 nu sună exact ca notele cu care au fost transcrise. Cele notate cu semnul „+” au frecvența puțin mai mare, iar cele notate cu semnul „-” au frecvența ceva mai mică. Intensitatea (1) cu care sunt produse a. descrește odată cu înălțimea (1) lor, dar nu în mod regulat. Natura coardei, modul de excitare a vibrațiilor (prin arcuș, lovire sau altfel), caracteristicile cutiei de rezonanță* a instr. considerat etc. creează diferențe între intensitățile a., unele fiind mai slabe, iar altele putând chiar lipsi. Coloana de aer din tuburile sonore deschise (fl., fluier) vibrează în felul coardelor, pe când cea din tuburile sonore închise (cl., nai) vibrează astfel încât un sunet fundamental este însoțit numai de a. de ordin impar (3 f, 5 f, 7 f etc.). A. prezente în spectrul unui sunet și intensitatea fiecăruia determină global senzația de timbru* proprie instr. considerat, după care acesta poate fi recunoscut cu urechea. Sunetele fundamentale ale unor instr. muzicale ca plăcile, membranele, vergile etc. sunt și ele însoțite de sunete superioare, provenite tot din vibrațiile parțiale. Aceste sunete nu fac însă parte din seria a., adică frecvențele lor nu sunt multipli întregi ai frecvenței sunetului lor fundamental. (Ex. 2: parțialele care însoțesc sunetul fundamental al unei vergi din care se poate face un trianglu*). ♦ Existența a. a fost descoperită pe vremea lui Mersenne sau chiar de către acesta. Fenomenul respectiv a fost expus în formă științifică de Sauveur, creatorul acusticii* muzicale. Rolul a. în formarea timbrului a fost fundamentat de Helmholtz (1821-1894). Același, invocând fenomenul bătăilor* acustice produse între a. sunetelor intervalelor* muzicale, a elaborat o teorie explicativă a genezei raportului consonanță* – disonanță*. Sin.: sunete parțiale, concomitente sau superioare. V. armonie; dualism; funcție (1).

mână armonică (istoria teoriei muzicale), în general, procedeu mnemotehnic pentru fixarea în memorie a unei scări* muzicale, reprezentând sunetele pe palma mâinii stângi și pe degete. Ex.: mână guidoniană*. În muzica chineză, cei 12 liu* ai scării temperate* erau reprezentați în următorul ciclu: 4 pe podul palmei, la baza degetelor, 3 pe arătător, 2 pe vârful degetelor mijlociu și inelar și 3 pe degetul mic. Fiecare liu își avea numele său.

Intrare: armonic
armonic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • armonic
  • armonicul
  • armonicu‑
  • armonică
  • armonica
plural
  • armonici
  • armonicii
  • armonice
  • armonicele
genitiv-dativ singular
  • armonic
  • armonicului
  • armonice
  • armonicei
plural
  • armonici
  • armonicilor
  • armonice
  • armonicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

armonic

  • 1. Bazat pe principiile armoniei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: armonios un exemplu
    exemple
    • În suverana nepăsare a somnului, liniile erau de o frumusețe de sine stătătoare, trăgîndu-și valoarea din îmbinarea armonică a curbelor. D. ZAMFIRESCU, R. 171.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Oscilație armonică = oscilație a unei mărimi care variază periodic după anumite legi.
      surse: MDN '00
    • 1.2. matematică Diviziune armonică = ansamblu de patru puncte coliniare, din care două împart segmentul celorlalte două în același raport.
      surse: MDN '00
  • surse: Sinonime

etimologie: