12 definiții pentru armatură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

armatúră sf vz armătură

ARMATÚRĂ, armaturi, s. f. (Muz.) Armură (4). – Din fr. armature, lat. armatura.

ARMATÚRĂ, armaturi, s. f. (Muz.) Armură (4). – Din fr. armature, lat. armatura.

ARMATÚRĂ, armaturi, s. f. Totalitatea diezilor sau bemolilor puși la cheie spre a indica o tonalitate.

ARMATÚRĂ, armaturi, s. f. (Muz.) Totalitatea diezilor sau bemolilor puși la cheie spre a indica o tonalitate. – Fr. armature (lat. lit. armatura).

ARMATÚRĂ s.f. 1. (Muz.) Totalitatea accidenților muzicali (diezi, bemoli) puși la cheie spre a indica tonalitatea; armură (4). 2. Armătură. [Pl. -ri. / cf. fr. armature, it., lat. armatura].

ARMATÚRĂ s. f. armură (3). (< it. armatura)

ARMATÚRĂ ~i f. muz. Totalitate a semnelor de alterație puse la începutul unui portativ care indică tonalitatea lucrării muzicale; armură. /<fr. armature, it. armatura

armatură f. 1. totalul armelor unui soldat; 2. placă metalică la un condensator electric; 3. (rar) armoarii: armăturele Basarabiei NEGR. [Lat. ARMATURA].

*armatúră f., pl. ĭ (lat. armatura). Armură, totalitatea armelor unuĭ soldat. Legăturile metalice care susțin o clădire ș. a. Placa metalică a condensatoarelor electrice. Muz. Accident (diez, bemol) pus pe portativ după cheĭe.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

armatúră (semne pe portativ) s. f., g.-d. art. armatúrii; pl. armatúri

armatúră (muz.) s. f., g.-d. art. armatúrii; pl. armatúri

armatură, -ri (armatura unei corăbii).

Intrare: armatură
armatură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • armatu
  • armatura
plural
  • armaturi
  • armaturile
genitiv-dativ singular
  • armaturi
  • armaturii
plural
  • armaturi
  • armaturilor
vocativ singular
plural

armatură

etimologie: