ARMARE s. f. Acțiunea de a (se) arma. – V. arma.

armare sf [At: CONTEMP, Seria II, 1949, nr. 161, 7/2 / Pl: ~mări / E: arma] 1 (Înv) Înarmare. 2 Operație de așezare și fixare a unei armături.

ARMARE, armări, s. f. Acțiunea de a (se) arma – V. arma.

ARMARE, armări, s. f. Acțiunea de a arma. ♦ Consolidare, fixare. Spațiul din care au fost scoși cărbunii se lărgește tot mai mult, și acum intervine una din cele mai importante operații din viața minerilor, pe care o fac cu multă grijă... armarea. BOGZA, V. J. 64.

ARMARE, armări, s. f. Acțiunea de a arma. ♦ Cantitatea procentuală de armătură dintr-o piesă de beton armat, raportată la suprafața utilă a secțiunii de beton a piesei.

ARMARE s.f. Acțiunea de a arma. ♦ Îmbrăcare a cablurilor, a barelor etc. cu un înveliș metalic de protecție. [< arma].

almar^[1] sn vz armar

arma v [At: ANON. CAR. / Pzi: ~mez, (îvr) arm / E: fr armer, lat armo, -are] 1-2 (Înv) vtr A (se) înarma. 3 vt A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. 4 vt A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. 5 vt (Îe) A ~ barca A da echipajului dispoziții pentru a intra în barcă și a fi gata de a primi ordine. 6 vt A dota cu armătură un element de construcție din beton pentru a-i mări rezistența. 7 vt A consolida o galerie de mină prin montarea unei armături.

armar sn [At: ȘINCAI, HR. III, 48/18 / V: (înv) ~iu / Pl: ? / E: ml armarium] 1-2 (Trs; înv) Dulap pentru haine (sau vase).

armariu² sn vz armar

ARMA... = ÎNARMA... [lat. armare].

❍ARMAR (pl. -are, -aruri) sn. Trans. = ALMAR.

ARMAT adj. 1 p. ARMA ¶¶ contr. NEARMAT ¶ 2 🎖️ Puterea ~ă, forța militară a unui Stat ¶ 3 🎖️ Măsuri ~e, măsuri de războiu, de apărare: Cabinetul din St. Petersburg se împotrivea la ori-ce măsuri ~e (I.-GH.) ¶ 4 💒 👉 BETON [după fr. armé].

ARMA, armez, vb. I. Tranz. 1. A pregăti o armă pentru tragere, introducînd un cartuș în camera de încărcare și aducînd percutorul în poziția potrivită pentru a lovi capsa. ♦ (Rar) A înarma. [Emirul] robii-și urmează... Cămile gătește și negri-armăsari. MACEDONSKI, O. I 143. 2. A așeza și fixa fiarele care urmează să constituie armătura unei construcții de beron armat. ♦ (Mine) A consolida (o galerie etc.) prin montarea unei armături. Cît am lucrat eu cu perforatorul, băieții au armat cîmpul doi și au mutat banda în cîmpul întîi. DAVIDOGLU, M. 11. Minerii armează abatajul. BOGZA, V. J. 64 3. A pune pentru prima oară în serviciu o navă, ambarcînd echipajul, aparatele, materialele și proviziile necesare vieții de bord și navigației.

ARMA, armez, vb. I. Tranz. 1. A fixa în țel mecanismul de aprindere al unei arme de foc astfel încît, la atingerea trăgaciului, cocoșul să lovească sau să miște percutorul. 2. A dota cu o armătură o piesă sau un element de construcție făcute din beton, pentru a le da rezistență. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături (1). ♦ A stabili prin calcul armătura unei piese cu beton armat. 3. A pune pentru prima dată în serviciu o navă, cu întreg utilajul necesar. – Lat. armare.

ARMA vb. I. tr. 1. A introduce un cartuș în camera de tragere a unei arme și a aduce percutorul în poziția de a lovi capsa. 2. A așeza, a fixa armătura de fier unei construcții de beton armat. ♦ (Mine) A consolida cu o armătură (o galerie etc.). 3. (Mar.) A echipa o navă cu cele necesare plecării în larg, a pune în serviciu (o navă). ♦ A forma echipajul unei nave sau echipele de lucru la un cabestan, la pompă etc. ♦ A pregăti ramele pentru a fi puse în furcheți sau dame. [< fr. armer, cf. it. armare, lat. armare].

ARMA vb. tr. 1. a introduce un cartuș în camera de tragere a unei arme. 2. a fixa armătura de fier a unei construcții de beton armat. ◊ a consolida cu o armătură o piesă, o galerie de mină. 3. (mar.) a echipa o navă cu cele necesare plecării în larg. ◊ a introduce ramele unei ambarcații în furcheți. (< fr. armer, it., lat. armare)

A ARMA ~ez tranz. 1) (arme de foc) A pregăti pentru tragere. 2) v. A ÎNARMA. 3) (elemente de construcții, mine) A întări cu armătură. 4) (nave) A echipa cu cele necesare pentru a ieși în mare. /<fr. armer, lat. armare

armà v. a înarma: v’armați la luptă, timpul e propice BOL.

arméz v. tr. (lat. armare). Daŭ arme, echipez cu arme. V. refl. Pun mîna pe arme, mă echipez cu ele. Fig. Mă întăresc, îmĭ fac curaj: a te arma cu răbdare. – Și înarmez. Vechĭ și întrazmez.

înarméz, V. armez.

armare s. f., g.-d. art. armării

armare s. f., g.-d. art. armării

armare s. f., g.-d. art. armării

arma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. armez, 3 armează; conj. prez. 1 sg. să armez, 3 să armeze

armar s. n., pl. armare

arma (a ~) vb., ind. prez. 3 armează

armar s. n., pl. armare

arma vb., ind. prez. 1 sg. armez, 3 sg. și pl. armează

armar s. n., pl. armare

ARMA AVIAȚIE categorie din cadrul forțelor armate specializată și înzestrată în vederea ducerii de lupte aeriene și distrugerii obiectivelor terestre.