ARISTOTELÍSM s. n. Termen generic desemnând gândirea filosofilor și școlilor filosofice, care s-au ocupat de studierea lucrărilor lui Aristotel, preluând în întregime sau în parte tezele, metodele lui de gândire. – Din fr. aristotélisme.

aristotelísm sn [At: DEX² / Pl: (rar) ~e / E: fr aristotélisme] 1 (Rar) Ceea ce este specific lui Aristotel (sau concepției sale filozofice). 2 Concepția filozofică a lui Aristotel, care arată că generalul există în lucruri individuale și că lucrurile materiale concrete sunt în realitate primordiale și independente.

ARISTOTELÍSM s. n. Ceea ce este specific conceptiei filozofice a lui Aristotel. – Din fr. aristotélisme.

ARISTOTELÍSM s.n. Concepția filozofică a lui Aristotel, care, având ca punct de plecare recunoașterea primordialității naturii față de cunoaștere, arată că generalul există în lucrurile individuale, că esența există în obiecte și că adevăratele „substanțe” (realități primordiale și independente) sunt lucrurile materiale concrete percepute prin simțuri. [< fr. aristotélisme, cf. Aristotel – filozof grec din antichitate].

ARISTOTELÍSM s. n. concepție filozofică a lui Aristotel, care, având ca punct de plecare recunoașterea primordialității naturii față de cunoaștere, arată că generalul există în lucrurile individuale, că esența există în obiecte și că adevăratele „substanțe” sunt lucrurile materiale concrete percepute prin simțuri. (< fr. aristotélisme)

aristotelism n. filozofia lui Aristotele.

*aristotelízm n. Doctrina luĭ Aristotele.

aristotelísm s. n.

ARISTOTELÍSM s. v. peripatetism.