aripat, ~ă a [At: ODOBESCU, S. I, 212 / Pl: ~ați, ~e / E: aripa] 1 (Cng) Împușcat în aripă (1) Cf aripa (1). 2 (Cng; pex) Atins numai de o alică la aripă (1) Cf aripa (1). 3 (Rar) Înaripat (1). 4 (D. fructe și semințe) Prevăzut cu aripi (17). 5 (Thn) Care este prevăzut cu dispozitive în formă de aripă (18) sau aripioară.

ARIPAT adj. Înaripat, cu aripi: veni un șoimulean ~ (ISP.) [aripa].

ARIPAT, -Ă, aripați, -te, adj. 1. Care are aripi; înaripat. Entuziasmul meu era... nebiruit față de luciurile și stufăriile acelor lacuri, ținut neatîrnat al sălbătăciunilor aripate. SADOVEANU, N. F. 53. Se umplu casa cu niște jivine aripate. ISPIRESCU, U. 100. ♦ Fig. Însuflețit, avîntat, înaripat. Cuvinte aripate. ♦ (Tehn.) Care este prevăzut cu dispozitive în formă de aripi. Roată aripată. ♦ (Despre fructe și semințe) Prevăzut cu două frunzișoare subțiri în formă de aripi. 2. (Despre păsări) Împușcat în aripă, atins de alice la o aripă. Pușca izbucni. – Căzură amîndouă [gîștele] sfărmînd balta... – A doua-i aripată numai. N-o lăsa, cucoane. Scapă-n stuh. SADOVEANU, O. A. II 153.

ARIPAT, -Ă, aripați, -te, adj. 1. Înaripat. ♦ (Despre fructe și semințe) Prevăzut cu două frunzișoare în formă de aripi. 2. (Rar, despre păsări) Împușcat în aripă. – Part. lui aripa (ieșit din uz).

ARIPAT ~tă (~ți, ~te) (despre fructe și semințe) Care este prevăzut cu un apendice în formă de aripă. /v. aripă

aripat a. care are aripi.

ÎNARIPA, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripă.

aripa [At: BOLINTINEANU, ap. ȘĂINEANU, D. U. / Pzi: ~pez / E: aripă] 1 vt A împușca o pasăre în aripă. 2 vt A înaripa. 3 vr (Rar) A-și lua zborul.

înaripa [At: MARDARIE, L 3042 / V: (înv; cscj) ~pi / S și: înna~ / Pzi: ~pez / E: în- + aripă] 1 vt A înzestra pe cineva sau un obiect cu aripi. 2 vr (Șfg) A-și lua avânt. 3 vt (Fig) A da avânt.

înaripi vz înaripa

ARIPA ... = ÎNARIPA...

†ARIPI... 1 = ÎNARIPA... ¶ 2 ‡A-și întinde aripile: dedesuptul întăriturii aripindu-se una la alaltă (BIBL.).

ÎNARIPA, înaripez, vb. I. Refl. A prinde aripi; a-și lua avânt; a întraripa. ♦ Tranz. (Poetic) A da avânt, a însufleți. – În + aripi.

ARIPA vb. I v. înaripa.

ÎNARIPA, înaripez, vb. I. Tranz. (În limbaj poetic) A da avînt, a însufleți. Dar ceea ce merită pe drept cuvînt atențiunea... este, în această poemă, entuziasmul care înaripează inima poetului. MACEDONSKI, O. IV 73. ♦ Refl. A prinde aripi, a-și lua avînt. Atunci se-naripează Neîmpăcatu-mi dor. ALECSANDRI, P. III 100. Încă aristocrația nu se înaripase, și capetele acestei idre... nu începuseră a mușca. NEGRUZZI, S. I 272. – Variantă: aripa vb. I.

A SE ÎNARIPA mă ~ez intranz. poet. (despre persoane) A fi cuprins de avânt creator; a prinde aripi. /în + aripă

A ÎNARIPA ~ez tranz. poet. (persoane) A face să se înaripeze. /în + aripă

aripà v. a-și lua sborul: p’al lor car de roze s’aripează fragedele zori BOL.

înaripà v. 1. a căpăta aripi: calul se ’naripă BOL.; 2. fig. a se avânta: atunci se ’naripeăzâ neîmpăcatu-mi dor AL.

aripésc (mă) v. refl. Bibl. (Cdr.). Îmĭ întind laturile unindu-mă cu laturile vecine.

aripéz, V. înaripez.

înaripéz și aripéz v. tr. Daŭ aripĭ, pun aripĭ, înzestrez cu aripĭ. – Vechĭ și întraripéz.

aripat adj. m., pl. aripați; f. aripată, pl. aripate

aripat adj. m., pl. aripați; f. aripată, pl. aripate

aripat adj. m., pl. aripați; f. sg. aripată, pl. aripate

înaripa (a ~) (desp. î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. înaripez, 3 înaripează; conj. prez. 1 sg. să înaripez, 3 să înaripeze

!înaripa (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 3 înaripează

înaripa vb. (sil. mf. în-), ind. prez. 1 sg. înaripez, 3 sg. și pl. înaripează

ARIPAT adj. înaripat. (Cal ~.)

ARIPAT adj. înaripat. (Cal ~.)

ÎNARIPA vb. (rar) a întraripa.

ÎNARIPA vb. (rar) a întraripa.

aripat, -ă, aripați, -te, adj. (fig.) Neastâmpărat. – Din aripa „a înaripa”.

aripa, v.t. A înaripa. – Din aripă (MDA).

aripată, aripate, s. f. 1. pasăre de curte. – 2. (peior.) țigan