6 intrări

55 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ARIE3, arii, s. f. Compoziție muzicală vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) care face parte dintr-o operă, operetă etc. ♦ Compoziție muzicală instrumentală asemănătoare cu aceea definită mai sus. – Din it. aria.

ARIE3, arii, s. f. Compoziție muzicală vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) care face parte dintr-o operă, operetă etc. ♦ Compoziție muzicală instrumentală asemănătoare cu aceea definită mai sus. – Din it. aria.

ARIE1, arii, s. f. 1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele; arman. 2. Suprafață de teren sau platformă pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. – Lat. area.

ARIE1, arii, s. f. 1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele; arman. 2. Suprafață de teren sau platformă pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. – Lat. area.

ARIE2, arii, s. f. 1. (Mat.) Măsură a unei suprafețe (exprimată în valori numerice). Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui fapt de limbă, a unui grup de plante sau de animale etc. ♦ Fig. Întindere, suprafață. – Din lat. area (cu sensuri după fr. aire).

arie1 sf [At: PRAV. MOLD. 13 / V: (înv) are / P: a-ri-e / Pl: ~ii, (reg) ării / E: ml area] 1 Loc neted și bătătorit (circular) pe care se treieră cerealele Si: (pop) arman. 2 (Pex) Suprafață circulară în jurul unui obiect. 3 Suprafață circulară pe care se aleargă un cal ca să se învețe cu călăritul. 4 (Înv îs) Clucer (sau za) de ~ Clucer. 5 (Pex; reg) Curte. 6 (Pop; îe) A începe la ~ A treiera. 7 Suprafață de teren sau platformă pe care se așază cărămizile la uscat, se prepară betonul etc.

arie4 sf [At: NEGRUZZI, C, 124 / V: (înv) aer / Pl: ~ii / P: a-ri-e / E: it aria, ger Arie] 1 Compoziție muzicală vocală, care face parte dintr-o operă, operetă etc. 2 Compoziție muzicală instrumentală asemănătoare ariei (1).

arie2 sf [At: MELIK, G. 109 / P: ~ri-e / Pl: ~ii / E: lat area (cf fr aire)] 1 Suprafața unei figuri exprimată numeric. 2-3 (Suprafață considerată ca) zonă de răspândire naturală a unui grup de plante, animale etc. 4 (Îs) ~ lingvistică Zonă de răspândire a unei limbi, a unui dialect, a unui fenomen lingvistic. 5 (Îs) ~ laterală (sau periferică) Zonă lingvistică de la marginea teritoriului de formare a unei limbi sau a unui grup de limbi înrudite. 6 (Îs) – dialectală Zonă de răspândire a unui dialect. 7 Spațiu străbătut într-un timp dat de raza vectoare a unei planete. 8 (Fig) întindere.

arie3 sm [At: VARLAAM, ap. HEM (1636) / V: ~ia / P: ~ri-e / Pl: ~ii / E: vsl арии] 1 (Pex de la np Arie) Om rău Cf arianism. 2 (Îs) A fi ~ A fi rău la inimă. 3 (Fig; pop) Eretic. corectat(ă)

ARIE1 sf. 1 🚜 Loc neted curățit de buruieni și țărînă pe care se îmblătesc ori se treieră bucatele; în cazul cînd se treieră cu cai, se bate în mijlocul locului un par de care se leagă calul (🖼 206): orbul își caută acul în aria cu paiele (PANN) 2 🔎 Clucer de ~, funcționarul care avea supraveghierea grînarelor Domnului 3 *📐 Măsura unei suprafețe 4 Pr. ext. Întindere de teren: cerul acopere ca un coviltir argintuit rotunda ~ a pămîntulul (DLVR.) 5 💫 Spațiul străbătut într’un timp dat de raza vectorie a unei planete; legea ariilor, una din legile lui Kepler 6 Băn. Curte [lat. area].

*ARIE2 sf. 🎼 1 Șirul de tonuri, de note, care alcătuesc o bucată de muzică după regulele artei: melodia aceasta se execută pe o ~ bine cunoscută 2 Bucată de muzică, cîntec: arii naționale [it. aria].

ARIE2, arii, s. f. 1. (Mat.) Măsură a unei suprafețe (exprimată în valori numerice). Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale etc. ♦ Fig. Întindere, suprafață. – Din lat. area (cu sensurile după fr. aire).

ARIE1, arii, s. f. 1. Loc neted și bătătorit, de formă circulară, unde se treieră cerealele păioase. V. arman. Orașul întreg era prăfos și uscat ca o arie după treier. DUMITRIU, N. 265. Eu intram în sat, el ieșea cu trăsurica la arie. SADOVEANU, N. F. 94. Făcu nouă secerele... Să secere grîul cu ele... Să-l ducă la arie. TEODORESCU, P. P. 140. ◊ (Poetic) Șirul munților dă într-o mare verde și întinsă ce trăiește în mii de valuri senine, strălucite, care treieră aria mării încet și melodios, pînă unde ochiul se perde. EMINESCU, N. 13. Fig. Suprafață circulară în jurul unui obiect. Se uită în sus, la crengile... marelui pom și se așeză trudit sub strașina-i largă, prin care se cerneau mărunțel razele soarelui. VLAHUȚĂ, O. A. 132. 2. (Regional) Bătătură. A prins mama în arie, pe după hambar, un cocoș. STANCU, D. 12. – Pronunțat: -ri-e.

ARIE2, arii, s. f. 1. (Geom.) Suprafață cuprinsă într-un contur închis. 2. Suprafață de teren considerată ca zonă de răspîndire a unui fenomen, de desfășurare a unei activități etc. Directorul își scoase pe masă harta cu aria de lucru a brigăzilor și planul de producție al întregii campanii. MIHALE, O. 476. ♦ Zonă de răspîndire a unui grup de plante sau de animale. ♦ Zonă de răspîndire a unei limbi, a unui dialect, a unui grai sau a unui fenomen lingvistic. Arie laterală (sau periferică) = zonă situată la periferia teritoriului pe care se vorbește un dialect sau o limbă. Fenomenele de limbă arhaice se păstrează adesea numai în ariile laterale ale unui teritoriuArie continuă = teritoriu pe suprafața căruia un fenomen de limbă este răspîndit în mod continuu. 3. Fig. întindere. Atmosferă plină de palmierii coloniilor, de crestele Caucaziei, de ariile mișcătoare ale oceanelor. CAMILAR, N. II 179. Un vîntișor ascuțit trăgea dinspre răsărit; altfel vremea era liniștită, stelele înfloreau vioaie pe aria cerului. SADOVEANU, O. V 369. Și ochi ridic spre aria stelară. TOMA, C. V. 277. – Pronunțat: -ri-e.

ARIE3, arii, s. f. Compoziție vocală cu caracter liric-dramatic, adesea cu acompaniament de orchestră (sau de cor, de pian etc.) și reprezentînd un fragment dintr-o lucrare muzicală mai vastă (operă, operetă etc.). Aria Antonidei din opera «Cneazul Igor» de Borodin.Se gătea la oglindă, fredonînd aria din vodevilul rusesc «Kozakă stihotvoreță». NEGRUZZI, S. I 60. ♦ Cîntec, melodie. Arii naționale. Arii pentru balet. ▭ Tristele vechi mucegaiuri... Să ardă: Furtuna pe naiuri Să cînte noi arii! BENIUC, V. 134. O arie comună din cele care se cîntă vesel pe trîmbița de vînătoare. ODOBESCU, S. III 94. Am să vă cînt o arie în care dumneavoastră cu toții veți face corul. ALECSANDRI, T. I 290. – Pronunțat: -ri-e.

ARIE2, arii, s. f. 1. (Geom.) Mărime atașată unei suprafețe finite, a cărei valoare arată de cîte ori încape în această suprafață un pătrat cu latura egală cu unitatea de lungime. Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspîndire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale, a unei limbi etc. ♦ Fig. Întindere. – Lat. lit. area (fr. aire).

ARIE1, arii, s. f. 1. Loc neted și bătătorit unde se treieră cerealele. ♦ Bătătură (1). 2. Suprafață de teren netedă, pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. – Lat. area.

ARIE3, arii, s. f. Compoziție vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) care face parte dintr-o operă, operetă etc. ♦ Cîntec, melodie. Arii populare.It. aria.

ARIE1 s.f. 1. (Mat.) Întindere, mărime a unei suprafețe limitate. 2. Zonă de răspîndire a unui fenomen, de desfășurare a unei activități etc. ♦ Zonă în care este răspîndit un anumit gen de animale sau de plante. ♦ Zonă în care se vorbește o anumită limbă, un dialect etc. sau în care se întîlnește un anumit fenomen lingvistic. [Pron. -ri-e, gen. -iei. / < lat. area, cf. fr. aire].

ARIE2 s.f. Compoziție vocală cu caracter liric, care reprezintă de obicei un fragment al unei lucrări muzicale mai mari. ♦ Piesă instrumentală care se caracterizează printr-o melodie cu o mișcare mai largă, asemănătoare ariei vocale. [Gen. -iei. / < it. aria, cf. germ. Arie].

ARIE2 s. f. compoziție vocală rezervată solistului, cu acompaniament de orchestră, fragment dintr-o operă, oratoriu, cantată etc. 2. piesă instrumentală cu caracter cantabil. (< it. aria)

ARIE1 s. f. 1. (mat.) întindere, mărime a unei suprafețe limitate. 2. zonă de răspândire a unui fenomen. ◊ areal1. 3. teritoriu în care se vorbește o anumită limbă, un dialect etc. (< lat. area)

ARIE1 ~i f. 1) Loc special amenajat unde se adună și se treieră cerealele; fățare. 2) Orice suprafață plană. 3) Mărime a unei suprafețe (exprimată în unități de măsură). ~a cercului. 4) Teritoriu ocupat în permanență de anumite ființe sau plante. 5) Loc (de răspândire) al anumitor fenomene, activități; domeniu. ~a preocupărilor. [G.-D. ariei; Sil. -ri-e] /<lat. area

ARIE2 ~i f. 1) Compoziție muzicală vocală cu caracter liric, reprezentând un fragment dintr-o operă, dintr-o operetă sau dintr-un oratoriu. 2) Piesă instrumentală cantabilă. [G.-D. ariei; Sil. -ri-e] /<lat. area

arie f. Muz. șir de note cari compun un cântec (= it. aria).

Arie m. 1. faimos ereziarh din Alexandria, care tăgăduia divinitatea lui Isus, fu condamnat în 325 de conciliul din Nicea (280-336); 2. fig. eretic: Arie spurcată! (Arian).

arie f. 1. împrejmuire unde se treeră grânele; 2. orice suprafață netedă. [Lat. AREA].

1) árie f., pl. ariĭ saŭ ăriĭ (lat. área). Loc rătund în mijlocu căruĭa e un par de care se leagă cîțĭva caĭ ca să treĭere grînele. Vechĭ. Clucer de arie, supraveghetoru hambarelor domnuluĭ.

*2) árie f. (it. ária, fr. air. V. aer 1 și malarie). Cîntec, melodie.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

arie (desp. -ri-e) s. f., art. aria (desp. -ri-a), g.-d. art. ariei; pl. arii, art. ariile (desp. -ri-i-); (mat.) simb. A

arie (-ri-e) s. f., art. aria (-ri-a), g.-d. art. ariei; pl. arii, art. ariile (-ri-i-); (mat.) simb. A

arie (mat., agr., muz.) s. f. (sil. -ri-e), art. aria (sil. -ri-a), g.-d. art. ariei; pl. arii, art. ariile (sil. -ri-i-); (mat.) simb. A

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ARIE s. 1. v. domeniu. 2. v. areal.

ARIE s. arman, (înv. și reg.) siliște, (reg.) țarc, (prin Mold. și Bucov.) năsadă. (~ pentru treierat grâul.)

ARIE s. (MUZ.) cîntec, melodie. (~ populare.)

ARIE s. 1. compartiment, domeniu, sector, sferă. (~ de aplicare.) 2. (BIOL.) areal. (~ unei specii.)

ARIE s. arman, (înv. și reg.) siliște, (reg.) țarc, (prin Mold. și Bucov.) năsadă. (~ pentru treierat grîul.)

CLUCER DE ARIE s. (IST.) jignicer.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

arie (arii), s. f. – Melodie, compoziție muzicală. It. aria (sec. XIX).

arie (arii), s. f.1. Loc unde se treieră, arman. – 2. Suprafață. – Var. (înv.) are. Mr. arye, megl. aryie, aryiă. Lat. ārea (Pușcariu 119; Candrea-Dens., 86; REW 626; DAR); cf. alb. arë, it. aja, prov., port. aira, fr. aire, cat., sp. era (gal. din Lubián airá). Folosirea ca termen științific se datorează contactului cu fr. aire. Der. aret, s. n. (regiune, zonă), cu var. ariet. Pronunțarea este gravă. În general suf. -et este tonic, dar există și cazuri cînd este aton, cf. bunget, prejmet, astfel încît putem considera fără nici o dificultate că este vorba de un der. normal de la arie. Dicționarele l-au confundat uneori cu arét „ajutor”.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

arie s.f. teritoriu delimitat de o isoglosă sau de un grup de isoglose, pe care se înregistrează una sau mai multe particularități lingvistice.

arie (it. aria, „melodie”; fr. air). 1. Piesă solistică vocală, sau instrumentală, în cele mai multe cazuri de formă pluripartită, cu acompaniament* instrumental, integrată operei* oratoriului*, pasiunii*, cantatei* sau avânt un caracter independent. În istoria artei componistice, a. se afirmă cu atribute ce țin de tradiția cântecului pop., monodic*, silabic și strofic, marcând deosebirea față de chansonul* polifonic*. În sec. 16., tot mai multe lucrări corale lirice, it. ca și chansonul fr. „în formă de a.” consacră acest din urmă titlu. Stilul monodiei acompaniate, ce se răspândește în sec. 16-17 prin opoziție cu arta polif., va face din a. forma privilegiată de manifestare a expresivității melodice și poetice, a caracterului liric (spre deosebire de cel epic al recitativului*). Dacă în Franța sec. 17 ea continuă să circule ca piesă independentă – așa-zisa „a. de curte”, pentru una sau mai multe voci acompaniate de laută – în Italia este absorbită de genul operei și capătă strălucirea solistică păstrată până azi. A. cantabile, a. di portamento (lentă, cu note prelungi), a. parlante (rapidă și patetică), a. di bravura (cu pasaje de mare agilitate) sunt câteva dintre principalele specii generate de evoluția operei în Italia ce vor permite ulterior și emanciparea a. ca piesă de concert. Ca tip de desfășurare, a., independent de caracterul ei, se fixează, încă din sec. 17, asupra formei simetrice a cărei denumire sugestivă a. da capo indică reluarea perioadei* inițiale. Muzica instr. adoptă alături de alte forme vocal-coregrafice, și a., ce figurează adesea ca episod cantabil, constrastând cu dansurile în suita* preclasică. Totodată plasticitatea ei melodică va constitui un temei pentru dezvoltări instr. specifice, pentru o necontenită diversificare a facturii (a. cu variațiuni). 2. Termen prin care în mod curent este evocată factura cantabilă a unei melodii. Însăși etimologia a. (1) indică specificitatea vocală, investiția de suflu ce presupune o estompare a ritmicității în favoarea cântului susținut.

arie, arii, s.f. 1. Locul unde se treieră grâul: „Di pă cruce, pă stog, / Di pă stog, pă arie” (Bilțiu, 1996: 380). 2. Partea de jos, interioară, la casele vechi, lipite cu pământ: „Aria căsii nu-i bătută, / Voia gazdei nu-i făcută; / Aria căsii bate-om, / Voia gazdei face-om” (Lenghel, 1979: 44). – Din lat. area „loc neted, loc pentru clădit; ogradă (curte), tindă; piață publică” (DA, DER, MDA).

arie, arii, s.f. – 1. Locul unde se treieră grâul (ALRRM, 1971: 415): „Di pă cruce, pă stog, / Di pă stog, pă arie” (Bilțiu, 1996: 380). 2. Partea de jos, interioară, la casele vechi, lipite cu pământ: „Aria căsii nu-i bătută, / Voia gazdei nu-i făcută; / Aria căsii bate-om, / Voia gazdei face-om” (Lenghel, 1979: 44). – Lat. area „loc neted, loc pentru clădit; ogradă (curte), tindă; piață publică” (Pușcariu, CDDE, DA, DER, MDA).

arie, arii, s.f. – 1. Locul unde se treieră grâul (ALR 1971: 415): „Di pă cruce, pă stog, / Di pă stog, pă arie” (Bilțiu 1996: 380). 2. Partea de jos, interioară, la casele vechi, lipite cu pământ: „Aria căsii nu-i bătută, / Voia gazdei nu-i făcută; / Aria căsii bate-om, / Voia gazdei face-om” (Lenghel 1979: 44). – Lat. area „loc neted, loc pentru clădit; ogradă (curte), tindă; piață publică” (Nădejde).

arie sursă, (engl.= source area, provenance area) zona sau aria de proveniență a materialului clastic născut prin dezagregare și care, în urma transportului, ajunge să se acumuleze într-un baz. de sedimentare și să formeze un dep. detritic sau epiclastic. O a. s. se caracterizează prin relief relativ ridicat, prin constituție petrografică (toate rocile acelei reg. deschise la un moment dat de eroziune), prin structură geologică (de orogen sau de plat.) și prin poziție față de baz. (extrabazinală sau intrabazinală). Toate rocile care intră în alcătuirea unei a. s. se încadrează într-o provincie distributivă. Pentru formațiunile sedimentare vechi reconstituirea a. s. se poate face prin studiul petrografic al granoclastelor și litoclastelor din constituția rocilor detritice și prin analiza stucturilor sedimentare respective.

LEGEA ARIILOR metodă de proiectare destinată obținerii unei rezistențe aerodinamice (v.) minime la portanță nulă în cazul unei configurații date pentru o aeronavă, a ansamblului aripă-fuzelaj, la o viteză de zbor dată. Aplicarea legii ariilor diferă de avioanele subsonice la cele supersonice, depinzând de numărul Mach (v.).

ARIE DIALECTALĂ s. f. + adj. (< lat. area, cf. fr. aire + fr. dialectale): teritoriu în care a fost înregistrat un anumit fenomen sau o anumită particularitate lingvistică (ori mai multe fenomene sau particularități lingvistice), delimitat printr-una sau mai multe isoglose (v.). A.d. poate acoperi întregul domeniu al unui idiom sau numai o parte a acestuia. Când acoperă numai o parte, se opune altei arii (sau mai multor arii). Ea prezintă, în raport cu celelalte, o configurație particulară: întinsă sau restrânsă, centrală sau periferică, omogenă sau neomogenă etc. Pe harta lingvistică ea este prezentată prin culori și hașuri. Stabilirea a.d. permite descrierea structurii dialectale a unui idiom, pe baza unităților dialectale (dialect, subdialect, grai) stabilite prin trasarea frontierelor lingvistice. Există mai multe tipuri de a.d.: laterale (marginale, periferice), situate la marginea teritoriilor pe care se vorbesc dialectele sau limbile; centrale, situate în centrul teritoriilor pe care se vorbesc dialectele sau limbile; omogene (continue), cu fenomenele de limbă răspândite în mod uniform; neomogene (discontinue), cu fenomenele de limbă răspândite neuniform; fonetice, care includ fenomene fonetice; lexicale, care includ fenomene de vocabular; morfologice, care includ fenomene morfologice; sintactice, care includ fenomene sintactice etc. A.d. laterale sunt mai conservatoare decât cele centrale, în timp ce acestea din urmă sunt mai inovatoare.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ARIE (ARIUS) (c. 256-336), preot creștin din Alexandria, originar din Cirenaica. Întemeietorul arianismului.

Intrare: Arie
nume propriu (I3)
  • Arie
Intrare: arie (loc)
arie1 (s.f.) substantiv feminin
  • silabație: a-ri-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arie
  • aria
plural
  • arii
  • ariile
genitiv-dativ singular
  • arii
  • ariei
plural
  • arii
  • ariilor
vocativ singular
plural
are
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: arie (muz.)
arie1 (s.f.) substantiv feminin
  • silabație: a-ri-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arie
  • aria
plural
  • arii
  • ariile
genitiv-dativ singular
  • arii
  • ariei
plural
  • arii
  • ariilor
vocativ singular
plural
Intrare: arie (s.m.)
arie2 (s.m.)
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: arie (sup.)
arie1 (s.f.) substantiv feminin
  • silabație: a-ri-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arie
  • aria
plural
  • arii
  • ariile
genitiv-dativ singular
  • arii
  • ariei
plural
  • arii
  • ariilor
vocativ singular
plural
A simbol
abreviere, simbol, siglă (I6)
  • A
Intrare: arie dialectală
arie dialectală substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arie dialecta
  • aria dialecta
plural
  • arii dialectale
  • ariile dialectale
genitiv-dativ singular
  • arii dialectale
  • ariei dialectale
plural
  • arii dialectale
  • ariilor dialectale
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

arie, ariisubstantiv feminin

  • 1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele. DEX '09 DLRLC NODEX
    • format_quote Orașul întreg era prăfos și uscat ca o arie după treier. DUMITRIU, N. 265. DLRLC
    • format_quote Eu intram în sat, el ieșea cu trăsurica la arie. SADOVEANU, N. F. 94. DLRLC
    • format_quote Făcu nouă secerele... Să secere grîul cu ele... Să-l ducă la arie. TEODORESCU, P. P. 140. DLRLC
    • format_quote poetic Șirul munților dă într-o mare verde și întinsă ce trăiește în mii de valuri senine, strălucite, care treieră aria mării încet și melodios, pînă unde ochiul se perde. EMINESCU, N. 13. DLRLC
    • 1.1. figurat Suprafață circulară în jurul unui obiect. DLRLC
      • format_quote Se uită în sus, la crengile... marelui pom și se așeză trudit sub strașina-i largă, prin care se cerneau mărunțel razele soarelui. VLAHUȚĂ, O. A. 132. DLRLC
  • 2. Suprafață de teren sau platformă pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. DEX '09 DLRM
  • 3. regional Bătătură. DLRLC
    sinonime: bătătură
    • format_quote A prins mama în arie, pe după hambar, un cocoș. STANCU, D. 12. DLRLC
etimologie:

arie, ariisubstantiv feminin

  • 1. Compoziție muzicală vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) care face parte dintr-o operă, operetă etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Aria Antonidei din opera «Cneazul Igor» de Borodin. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Se gătea la oglindă, fredonînd aria din vodevilul rusesc «Kozakă stihotvoreță». NEGRUZZI, S. I 60. DLRLC
    • 1.1. Compoziție muzicală instrumentală asemănătoare cu aceea definită mai sus. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Arii naționale. Arii pentru balet. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Tristele vechi mucegaiuri... Să ardă: Furtuna pe naiuri Să cînte noi arii! BENIUC, V. 134. DLRLC
      • format_quote O arie comună din cele care se cîntă vesel pe trîmbița de vînătoare. ODOBESCU, S. III 94. DLRLC
      • format_quote Am să vă cînt o arie în care dumneavoastră cu toții veți face corul. ALECSANDRI, T. I 290. DLRLC
etimologie:

arie, ariisubstantiv feminin

  • 1. matematică Măsură a unei suprafețe (exprimată în valori numerice). DEX '09 DN
    • format_quote Aria cercului. DEX '09 DN
    • diferențiere geometrie Suprafață cuprinsă într-un contur închis. DLRLC
    • diferențiere geometrie Mărime atașată unei suprafețe finite, a cărei valoare arată de câte ori încape în această suprafață un pătrat cu latura egală cu unitatea de lungime. DLRM
    • comentariu simbol A DOOM 2
  • 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui fapt de limbă, a unui grup de plante sau de animale etc. DEX '09 DLRLC DN MDN '00
    sinonime: areal
    • format_quote Directorul își scoase pe masă harta cu aria de lucru a brigăzilor și planul de producție al întregii campanii. MIHALE, O. 476. DLRLC
    • 2.1. Arie laterală (sau periferică) = zonă situată la periferia teritoriului pe care se vorbește un dialect sau o limbă. DLRLC
      • format_quote Fenomenele de limbă arhaice se păstrează adesea numai în ariile laterale ale unui teritoriu. DLRLC
    • 2.2. Arie continuă = teritoriu pe suprafața căruia un fenomen de limbă este răspândit în mod continuu. DLRLC
    • 2.3. figurat Suprafață, întindere. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Atmosferă plină de palmierii coloniilor, de crestele Caucaziei, de ariile mișcătoare ale oceanelor. CAMILAR, N. II 179. DLRLC
      • format_quote Un vîntișor ascuțit trăgea dinspre răsărit; altfel vremea era liniștită, stelele înfloreau vioaie pe aria cerului. SADOVEANU, O. V 369. DLRLC
      • format_quote Și ochi ridic spre aria stelară. TOMA, C. V. 277. DLRLC
etimologie:
  • limba latină area (cu sensuri după limba franceză aire). DEX '09 DLRM DN

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.