ARHITECTÓNICĂ, arhitectonice, s. f. Îmbinare a elementelor constitutive ale unei construcții pentru a produce un anumit efect. Arhitectonica monumentului. ◊ Fig. Arhitectonica unei opere muzicale.

ARHITECTÓNICĂ s. f. Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. – Germ. Architectonik (< gr.).

arhitectónică s. f., g.-d. art. arhitectónicii

arhitectónică s. f., g.-d. art. arhitectónicii

ARHITECTÓNICĂ s.f. Îmbinare a elementelor constitutive ale unei construcții. ♦ (Fig.) Construire, mod de îmbinare, de realizare. [Cf. fr. architectonique, germ. Architektonik].

ARHITECTÓNICĂ ~ci f. Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. [G.-D. arhitectonicii] /<fr. architectonique, lat. architectonicus

arhitectónic, ~ă [At: Lm / S: (înv) archi- / Pl: ~ici, -ice / E: lat architectonicus, -a, -um] 1 a Care aparține arhitecturii Si: arhitectural (1), (înv) arhitectonicesc (1). 2 a Folosit în arhitectură Si: (înv) arhitectonicesc (2). 3 av După regulile arhitecturii. 4 sf (Fiz) Construcție sistematică a unui șir de idei. 5 sf (Afg) îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții.

ARHITECTÓNIC, -Ă, arhitectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură; arhitectural. 2. S. f. (Adesea fig.) Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. – Din fr. architectonique, lat. architectonicus.

ARHITECTÓNIC, -Ă, arhitectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură; arhitectural. 2. S. f. (Adesea fig.) Îmbinare artistică a elementelor constitutive ale unei construcții. – Din fr. architectonique, lat. architectonicus.

ARHITECTÓNIC, -Ă, arhitectonic, -e, adi. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii. Ornamente arhitectonice. ▭ În fața arhitecților din țara noastră stă minunatul model al arhitecturii sovietice, prețioasele principii arhitectonice – principii ale realismului socialist – care stau la baza arhitecturii sovietice. CONTEMPORANUL, S.II, 1953, nr. 331. 1/3. – Pl. f. și:. arhitectonici (EMINESCU, O. I 43).

ARHITECTÓNIC, -Ă, arhitectonici, -e, adj. Care aparține arhitecturii, din domeniul arhitecturii; folosit în arhitectură. – Fr. architectonique (lat. lit. architectonicus).

arhitectónic adj. m., pl. arhitectónici; f. arhitectónică, pl. arhitectónice

arhitectónic adj. → tectonic

ARHITECTÓNIC adj. arhitectural, (înv.) arhitectonicesc. (Planuri ~.)

ARHITECTÓNIC, -Ă adj. Care aparține arhitecturii; arhitectural. [Cf. fr. architectonique, lat. architectonicus, gr. architektonikos].

ARHITECTÓNIC, -Ă I. adj. ornamental. II. s. f. 1. îmbinare a elementelor constructive ale unei construcții. 2. (fig.) construire, mod de îmbinare. (< fr. architectonique, lat. architectonicus)

ARHITECTÓNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de arhitectură; propriu arhitecturii; arhitectural. /<fr. architectonique, lat. architectonicus

arhitectonic a. 1. ce ține de arhitectură; 2. fig. artistic: sunt gândiri arhitectonice de o grozavă măreție EM.

*arhitectónic, -ă (vgr. arhitektonikós). Relativ la arhitectură, de arhitectură: regulele [!] arhitectonice. S. f., pl. ĭ. Arhitectură.

ARHITECTÓNIC adj. arhitectural, (înv.) arhitectonicésc. (Planuri ~.)