arhigén s. n., pl. arhigéne

ARHIGÉN s. n. tip deosebit de gen gramatical, dedus din genurile gramaticale clasice ale primului nivel de repartizare a acestora. (< arhi- + -gen²)

ARHIGÉN s. n. (< arhi „foarte”, cf. fr. archi + gen, cf. lat. genus): tip deosebit de gen gramatical dedus din genurile gramaticale clasice ale primului nivel de repartizare a acestora (masculin, feminin și neutru). Pentru iimba română au fost deduse două arhigenuri: a. admis de contextul acest (parte comună a masculinului și a neutrului) și reprezentat prin nume de inanimate din categoria singulare tantum, lipsite de plural – aur, mărar, pătrunjel, piper, sânge, unt etc. și a. admis de contextul aceste (parte comună a femininului și a neutrului) și reprezentat prin nume din categoria plurale tantum, lipsite de singular – icre, moaște, tărâțe etc. (v. și gen).