opțiuni

2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ARGINTÁT, -Ă, argintați, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de argint (1); argintuit. ♦ Fig. Cu luciu ca de argint (1). – V. arginta.

ARGINTÁT, -Ă, argintați, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de argint (1); argintuit. ♦ Fig. Cu luciu ca de argint (1). – V. arginta.

argintat2 sn [At: DA / V: (rar) ~tit2, ~nțit2 / E: arginta] (Rar) Argintare.

argintat1, ~ă a [At: PSALT., ap. HEM, 1623 / V: (rar) ~tit1, ~nțit1 / Pl: ~ați, ~e / E: arginta] 1 Acoperit cu un strat de argint (1) Si: (înv) argintuit1 (1). 2 Argintiu (1).

ARGINTÁT, -Ă, argintați, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de argint, poleit, suflat cu argint. Căută cu mîna tremurătoare într-o chisea de Nürenberg, cu figuri albastre și argintate. DUMITRIU, B. F. 52. Vin crai cu argintate coifuri. GOGA, P. 10. ♦ Fig. Cu luciu de argint, argintiu. Veneau într-una Voci de motoare, Argintate cocoare. BENIUC, V. 123. Catarg și pînze argintate Abia ușor sînt legănate. MACEDONSKI, O. I 153.

ARGINTÁT, -Ă, argintați, -te, adj. Acoperit cu un strat subțire de argint, poleit, suflat cu argint. ♦ Fig. Cu luciu ca de argint; argintiu. – V. arginta.

argintat a. poleit cu argint: frâie țintuite și argintate șele AL.

ARGINTÁ, argintez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect metalic cu un strat subțire de argint (1); a argintui. ♦ Fig. A face să aibă strălucirea argintului (1). [Var.: (înv.) argintí vb. IV] – Din argint.

ARGINTÁ, argintez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect metalic cu un strat subțire de argint (1); a argintui. ♦ Fig. A face să aibă strălucirea argintului (1). [Var.: (înv.) argintí vb. IV] – Din argint.

ARGINTÍ vb. IV v. arginta.

arginta vt [At: PONT, F. 268 / V: (înv) ~ti, ~nți / Pzi: ~tez / E: argint] 1 A acoperi cu un strat de argint (1) Si: (înv) argintui (1) Vz polei, auri. 2 (Fig) A face să aibă luciul și strălucirea argintului (1) Si: (înv) argintui (2).

arginti vt vz arginta

argintit2, ~ă a vz argintat2

argintit1 sn vz argintat1

ARGINTÁ, argintez, vb. I. Tranz. (Cu privire la obiecte) A acoperi cu un strat subțire de argint; a sufla cu argint. Am argintat o cupă. ◊ Fig. A face să aibă luciul sau strălucirea argintului. Treceau mai apoi mîndri printre casele satului și răsăritul le arginta coasele. CAMILAR, N. II 385. – Variantă: (învechit) argintí (EMINESCU, O. I 45) vb. IV.

ARGINTÁ, argintez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de argint. ♦ Fig. A face să aibă strălucirea argintului. [Var.: (înv.) argintí vb. IV] – Din argint.

ARGINTÍ vb. IV. v. arginta.

A ARGINTÁ ~éz tranz. (obiecte de metal) A acoperi cu un strat subțire de argint (în scop protector sau decorativ). /Din argint

argint(u)ì v. 1. a polei sau a fereca cu argint; 2. fig. și acum luna argintește tot Egipetul antic EM.

argintésc v. tr. (d. argint). Poleĭesc, orĭ suflu cu argint. – Neol. argintez (după fr. argenter și lat. argentare).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

argintá (a ~) vb., ind. prez. 3 arginteáză

argintá vb., ind. prez. 1 sg. argintéz, 3 sg. și pl. arginteáză; conj. prez. 3 sg. și pl. argintéze; ger. argintând

arată toate definițiile

Intrare: argintat
argintat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • argintat
  • argintatul
  • argintatu‑
  • argintată
  • argintata
plural
  • argintați
  • argintații
  • argintate
  • argintatele
genitiv-dativ singular
  • argintat
  • argintatului
  • argintate
  • argintatei
plural
  • argintați
  • argintaților
  • argintate
  • argintatelor
vocativ singular — —
plural — —
argintit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • argintit
  • argintitul
  • argintitu‑
  • argintită
  • argintita
plural
  • argintiți
  • argintiții
  • argintite
  • argintitele
genitiv-dativ singular
  • argintit
  • argintitului
  • argintite
  • argintitei
plural
  • argintiți
  • argintiților
  • argintite
  • argintitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: arginta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • arginta
  • argintare
  • argintat
  • argintatu‑
  • argintând
  • argintându‑
 singular plural
  • argintează
  • argintați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • argintez
 (să)
  • argintez
  • argintam
  • argintai
  • argintasem
a II-a (tu)
  • argintezi
 (să)
  • argintezi
  • argintai
  • argintași
  • argintaseși
a III-a (el, ea)
  • argintează
 (să)
  • arginteze
  • arginta
  • argintă
  • argintase
plural I (noi)
  • argintăm
 (să)
  • argintăm
  • argintam
  • argintarăm
  • argintaserăm
  • argintasem
a II-a (voi)
  • argintați
 (să)
  • argintați
  • argintați
  • argintarăți
  • argintaserăți
  • argintaseți
a III-a (ei, ele)
  • argintează
 (să)
  • arginteze
  • argintau
  • argintară
  • argintaseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • arginti
  • argintire
  • argintit
  • argintitu‑
  • argintind
  • argintindu‑
 singular plural
  • argintește
  • argintiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • argintesc
 (să)
  • argintesc
  • arginteam
  • argintii
  • argintisem
a II-a (tu)
  • argintești
 (să)
  • argintești
  • arginteai
  • argintiși
  • argintiseși
a III-a (el, ea)
  • argintește
 (să)
  • argintească
  • argintea
  • arginti
  • argintise
plural I (noi)
  • argintim
 (să)
  • argintim
  • arginteam
  • argintirăm
  • argintiserăm
  • argintisem
a II-a (voi)
  • argintiți
 (să)
  • argintiți
  • arginteați
  • argintirăți
  • argintiserăți
  • argintiseți
a III-a (ei, ele)
  • argintesc
 (să)
  • argintească
  • arginteau
  • argintiră
  • argintiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

argintat argintit

  • 1. Acoperit cu un strat subțire de argint.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: argintuit 2 exemple
    exemple
    • Căută cu mîna tremurătoare într-o chisea de Nürenberg, cu figuri albastre și argintate. DUMITRIU, B. F. 52.
      surse: DLRLC
    • Vin crai cu argintate coifuri. GOGA, P. 10.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat Cu luciu ca de argint.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: argintiu 2 exemple
      exemple
      • Veneau într-una Voci de motoare, Argintate cocoare. BENIUC, V. 123.
        surse: DLRLC
      • Catarg și pînze argintate Abia ușor sînt legănate. MACEDONSKI, O. I 153.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi arginta
    surse: DEX '98 DEX '09

arginta arginti

  • 1. A acoperi un obiect metalic cu un strat subțire de argint.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: argintui spoi un exemplu
    exemple
    • Am argintat o cupă.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat A face să aibă strălucirea argintului.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Treceau mai apoi mîndri printre casele satului și răsăritul le arginta coasele. CAMILAR, N. II 385.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • argint
    surse: DEX '09 DEX '98