argintare sf [At: PONI, F., 268 / V: (rar) ~tire, ~nțire / Pl: ~tări / E: arginta] Acoperire a unui obiect cu un strat de argint (1) Si: (rar) argintat², (înv) argintuire, (înv) argintuit² Cf aurire, poleire.

ARGINTARE, argintări s. f. Acțiunea de a arginta.

ARGINTARE, argintări, s. f. Acțiunea de a arginta.

arginta vt [At: PONT, F. 268 / V: (înv) ~ti, ~nți / Pzi: ~tez / E: argint] 1 A acoperi cu un strat de argint (1) Si: (înv) argintui (1) Vz polei, auri. 2 (Fig) A face să aibă luciul și strălucirea argintului (1) Si: (înv) argintui (2).

argintar sm [At: COD. VOR. 8/1 / V: (pop) -iu / Pl: ~ii / E: argint + -ar cf ml argentarius] 1 Persoană care lucrează obiecte de argint (1). 2 Persoană care vinde obiecte de argint (1). 3 (Pex) Bijutier.

argintariu sm vz argintar

arginti vt vz arginta

argintire sf vz argintare

arginți vt vz arginta

argințire sf vz argintare

ARGINTA (-tez) vb. tr. 🔧 A acoperi cu un strat subțire de argint obiecte de alte metale, pentru a le face să pară în întregime de argint, a sufla cu argint.

ARGINTAR sm. 1 🔧 Cel ce lucrează obiecte de argint (sau de alte metale prețioase): bietul ~ se întorsese acasă trist și plîngînd (ISP.) ¶ 2 ⚚ Negustor de asemenea obiecte.

ARGINTI (-tesc)..., ARGINȚI (-țesc)... = ARGINTA ...: Ș’acum luna argintește tot Egipetul antic (EMIN.)

ARGINTUI (-uesc)... = ARGINTA...: lumina zilei îmi argintuise odaia (DLVR.).

ARGINTA, argintez, vb. I. Tranz. (Cu privire la obiecte) A acoperi cu un strat subțire de argint; a sufla cu argint. Am argintat o cupă. ◊ Fig. A face să aibă luciul sau strălucirea argintului. Treceau mai apoi mîndri printre casele satului și răsăritul le arginta coasele. CAMILAR, N. II 385. – Variantă: (învechit) arginti (EMINESCU, O. I 45) vb. IV.

ARGINTAR, argintari, s. m. (Rar) Persoană care lucrează sau vinde obiecte de argint (sau de alte metale prețioase). V. bijutier, giuvaergiu. Împăratul chemă îndată pe argintarul și-i porunci să-i facă o cloșcă cu pui cu totul și cu totul de aur. ISPIRESCU, L. 92. O idee analogă a inspirat pe argintarul elen care va fi lucrat vasul de la Certamlîk-Kurgan după cererea vreunui rege scit. ODOBESCU, S. II 275.

ARGINTA, argintez, vb. I. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de argint. ♦ Fig. A face să aibă strălucirea argintului. [Var.: (înv.) arginti vb. IV] – Din argint.

ARGINTAR, argintari, s. m. (Rar) Persoană care lucrează sau vinde obiecte de argint (sau de alte metale prețioase). – Din argint + suf. -ar.

ARGINTI vb. IV. v. arginta.

argintar s. n. Mobilă care conține argintăria din casă ◊ „Sufrageria se compune dintr-o bibliotecă [...] un bufet, un argintar și o masă extensibilă cu șase scaune.” R.l. 21 III 84 p. 5 (din argint + -ar; cf. fr. argentier; PR; DEX – alt sens)

A ARGINTA ~ez tranz. (obiecte de metal) A acoperi cu un strat subțire de argint (în scop protector sau decorativ). /Din argint

ARGINTAR ~i m. Persoană care face sau vinde obiecte de argint. /argint + suf. ~ar

argintar m. meșterul care face sau vinde lucruri de argint. [Lat. ARGENTARIUS].

argint(u)ì v. 1. a polei sau a fereca cu argint; 2. fig. și acum luna argintește tot Egipetul antic EM.

argintár m. (lat. argentarius). Lucrător saŭ vînzător de argint. V. gĭuvaĭergiŭ.

argintésc v. tr. (d. argint). Poleĭesc, orĭ suflu cu argint. – Neol. argintez (după fr. argenter și lat. argentare).

argintare s. f., g.-d. art. argintării; pl. argintări

argintare s. f., g.-d. art. argintării; pl. argintări

argintare s. f., g.-d. art. argintării; pl. argintări

arginta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. argintez, 3 argintează; conj. prez. 1 sg. să argintez, 3 să arginteze

argintar s. m., pl. argintari

arginta (a ~) vb., ind. prez. 3 argintează

argintar (rar) s. m., pl. argintari

arginta vb., ind. prez. 1 sg. argintez, 3 sg. și pl. argintează; conj. prez. 3 sg. și pl. arginteze; ger. argintând

argintar s. m., pl. argintari

argintesc, -team 1 imp.

ARGINTARE s. (înv.) spoire, spoit. (~ unui vas metalic.)

ARGINTARE s. (înv.) spoire, spoit. (~ unui vas metalic.)

ARGINTA vb. (rar) a argintui, (înv. și pop.) a spoi. (~ un obiect metalic.)

ARGINTAR s. v. bijutier, giuvaiergiu.

ARGINTA vb. (rar) a argintui, (înv. și pop.) a spoi. (~ un obiect metalic.)

argintar s. v. BIJUTIER. GIUVAERGIU.