opțiuni

2 intrări

19 definiții

ARGĂȚÉSC, -EÁSCĂ, argățești, adj. (Rar) De argat, specific argatului. – Argat + suf. -esc.

ARGĂȚÉSC, -EÁSCĂ, argățești, adj. (Rar) De argat, specific argatului. – Argat + suf. -esc.

ARGĂȚÉSC, -EÁSCĂ, argățești, adj. De argat, specific argatului. Muncă argățească.

ARGĂȚÉSC, -EÁSCĂ, argățești, adj. De argat, specific argatului. – Din argat + suf. -esc.

argățésc (rar) adj. m., f. argățeáscă; pl. m. și f. argățéști

argățésc adj. m., f. argățeáscă; pl. m. și f. argățéști

argățésc, -eáscă a [At: DDRF / V: (reg) h- / Pl: ~ești / E: argat + -esc] (Rar) 1 Specific argatului (1). 2 Referitor la argat (1). 3 Al argatului (1).

ARGĂȚÉSC adj. (prin Transilv.) birișesc. (Muncă ~ească.)

1) argățésc, -eáscă adj. De argat.

2) argățésc v. intr. Fac slujba de argat.

ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat.

ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat.

ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Intranz. A sluji ca argat într-o gospodărie de moșier sau de chiabur. Lazăr Lungu tăcea și se gîndea la ziua cînd primise să argățească din nou Ia chiabur. MIHALE, O. 161. L-au bătut stăpinii pe unde a argățiț. CAMILAR, N. I 19. Stăpîne, mă duc în lume să-mi caut norocul. Destul am argățit. ISPIRESCU, L. 231. Tranz. (Rar) Argății un bogătan Pînă crescut hăietan. CORBEA, A. 7. – Variantă: (regional) hargățí (SBIERA, P. 88) vb. IV.

ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Intranz. A sluji ca argat. – Din argat.

argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă

argățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. argățeáscă

argățí [At: PANN, ap. HEM 1572 / V: (reg) h~, hăr- / Pzi: -țesc / E: argat] (Înv) 1 vi A munci ca argat (1). 2 vi A sluji din greu și aproape pe degeaba în folosul cuiva. 3 vt A folosi pe cineva ca argat (1). 4 vt (Pex) A pune pe cineva la munci grele.

argățì v. 1. a lucra în folosul cuiva; 2. fig. a munci fără plată.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ARGĂȚÉSC adj. (prin Transilv.) birișésc. (Muncă ~.)

Intrare: argățesc
argățesc adjectiv
adjectiv (A81)
Surse flexiune: DOR 		masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular argățesc argățescul argățească argățeasca
plural argățești argățeștii argățești argățeștile
genitiv-dativ singular argățesc argățescului argățești argățeștii
plural argățești argățeștilor argățești argățeștilor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: argăți
argăți verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR 		infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) argăți argățire argățit argățind singular plural
argățește argățiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) argățesc (să) argățesc argățeam argății argățisem
a II-a (tu) argățești (să) argățești argățeai argățiși argățiseși
a III-a (el, ea) argățește (să) argățească argățea argăți argățise
plural I (noi) argățim (să) argățim argățeam argățirăm argățiserăm, argățisem*
a II-a (voi) argățiți (să) argățiți argățeați argățirăți argățiserăți, argățiseți*
a III-a (ei, ele) argățesc (să) argățească argățeau argățiră argățiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)