opțiuni

2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

argățesc, ~ească a [At: DDRF / V: (reg) h~ / Pl: ~ești / E: argat + -esc] (Rar) 1 Specific argatului (1). 2 Referitor la argat (1). 3 Al argatului (1).

ARGĂȚÉSC, -EÁSCĂ, argățești, adj. (Rar) De argat, specific argatului. – Argat + suf. -esc.

ARGĂȚÉSC, -EÁSCĂ, argățești, adj. (Rar) De argat, specific argatului. – Argat + suf. -esc.

ARGĂȚÉSC, -EÁSCĂ, argățești, adj. De argat, specific argatului. Muncă argățească.

ARGĂȚÉSC, -EÁSCĂ, argățești, adj. De argat, specific argatului. – Din argat + suf. -esc.

2) argățésc v. intr. Fac slujba de argat.

1) argățésc, -eáscă adj. De argat.

argățí [At: PANN, ap. HEM 1572 / V: (reg) h~, hăr- / Pzi: ~țesc / E: argat] (Înv) 1 vi A munci ca argat (1). 2 vi A sluji din greu și aproape pe degeaba în folosul cuiva. 3 vt A folosi pe cineva ca argat (1). 4 vt (Pex) A pune pe cineva la munci grele.

ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat.

ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Rar) A munci ca argat. – Din argat.

ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Intranz. A sluji ca argat într-o gospodărie de moșier sau de chiabur. Lazăr Lungu tăcea și se gîndea la ziua cînd primise să argățească din nou Ia chiabur. MIHALE, O. 161. L-au bătut stăpinii pe unde a argățiț. CAMILAR, N. I 19. Stăpîne, mă duc în lume să-mi caut norocul. Destul am argățit. ISPIRESCU, L. 231. Tranz. (Rar) Argății un bogătan Pînă crescut hăietan. CORBEA, A. 7. – Variantă: (regional) hargățí (SBIERA, P. 88) vb. IV.

HARGĂȚÍ vb. IV v. argăți.

ARGĂȚÍ, argățesc, vb. IV. Intranz. A sluji ca argat. – Din argat.

argățì v. 1. a lucra în folosul cuiva; 2. fig. a munci fără plată.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

argățésc (rar) adj. m., f. argățeáscă; pl. m. și f. argățéști

argățésc adj. m., f. argățeáscă; pl. m. și f. argățéști

argățí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 să argățeáscă

argățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argățésc, imperf. 3 sg. argățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. argățeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ARGĂȚÉSC adj. (prin Transilv.) birișesc. (Muncă ~ească.)

ARGĂȚESC adj. (prin Transilv.) birișesc. (Muncă ~.)

Intrare: argățesc
argățesc adjectiv
adjectiv (A81)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • argățesc
  • argățescul
  • argățescu‑
  • argățească
  • argățeasca
plural
  • argățești
  • argățeștii
  • argățești
  • argățeștile
genitiv-dativ singular
  • argățesc
  • argățescului
  • argățești
  • argățeștii
plural
  • argățești
  • argățeștilor
  • argățești
  • argățeștilor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: argăți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • argăți
  • argățire
  • argățit
  • argățitu‑
  • argățind
  • argățindu‑
 singular plural
  • argățește
  • argățiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • argățesc
 (să)
  • argățesc
  • argățeam
  • argății
  • argățisem
a II-a (tu)
  • argățești
 (să)
  • argățești
  • argățeai
  • argățiși
  • argățiseși
a III-a (el, ea)
  • argățește
 (să)
  • argățească
  • argățea
  • argăți
  • argățise
plural I (noi)
  • argățim
 (să)
  • argățim
  • argățeam
  • argățirăm
  • argățiserăm
  • argățisem
a II-a (voi)
  • argățiți
 (să)
  • argățiți
  • argățeați
  • argățirăți
  • argățiserăți
  • argățiseți
a III-a (ei, ele)
  • argățesc
 (să)
  • argățească
  • argățeau
  • argățiră
  • argățiseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hargăți
  • hargățire
  • hargățit
  • hargățitu‑
  • hargățind
  • hargățindu‑
 singular plural
  • hargățește
  • hargățiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hargățesc
 (să)
  • hargățesc
  • hargățeam
  • hargății
  • hargățisem
a II-a (tu)
  • hargățești
 (să)
  • hargățești
  • hargățeai
  • hargățiși
  • hargățiseși
a III-a (el, ea)
  • hargățește
 (să)
  • hargățească
  • hargățea
  • hargăți
  • hargățise
plural I (noi)
  • hargățim
 (să)
  • hargățim
  • hargățeam
  • hargățirăm
  • hargățiserăm
  • hargățisem
a II-a (voi)
  • hargățiți
 (să)
  • hargățiți
  • hargățeați
  • hargățirăți
  • hargățiserăți
  • hargățiseți
a III-a (ei, ele)
  • hargățesc
 (să)
  • hargățească
  • hargățeau
  • hargățiră
  • hargățiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

argăți hargăți

  • 1. rar A munci ca argat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
    exemple
    • Lazăr Lungu tăcea și se gîndea la ziua cînd primise să argățească din nou Ia chiabur. MIHALE, O. 161.
      surse: DLRLC
    • L-au bătut stăpinii pe unde a argățiț. CAMILAR, N. I 19.
      surse: DLRLC
    • Stăpîne, mă duc în lume să-mi caut norocul. Destul am argățit. ISPIRESCU, L. 231.
      surse: DLRLC
    • Argății un bogătan Pînă crescui băietan. CORBEA, A. 7.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • argat
    surse: DEX '98 DEX '09